miercuri, septembrie 19, 2007

Povestea zilei - Împăratul muştelor


1911 – S-a născut scriitorul britanic William Golding, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1983 (romane - “Împăratul muştelor”, “Cădere liberă”, “Turnul”) (m. 19.06.1993)

Închipuiţi-vă un grup de băieţaşi din civilizata Anglie. Cadeţi, adică elevi ai unui liceu militar, cu disciplină strictă şi internat mirosind a săpun şi gaz. Respectînd gradele şi autoritatea celor mari, vorbind numai cînd sînt întrebaţi. Conştienţi că respectul faţă de superior este virtutea ce ordonează lumea. Şi iată-i naufragiaţi pe o insulă pustie, din mijlocul oceanului, după un accident aviatic. Te-ai aştepta să înceapă o aventură colonizatoare, în spiritul moralismului puritan, ca în Robinson Crusoe, sau măcar să trăiască doi ani de vacanţă, ca la Jules Verne. Nici vorbă. În loc să construiască o societate ideală, cadeţii noştri încep să încalce normele. Gustă plăcerea păcatului, sfărîmînd autoritatea şi regulile. Descoperă Masca – dedublarea războinicilor sălbatici, care se pictează pe faţă. Eliberaţi de nume, grade şi respect, îi vînează pe cei mai slabi din grup ca pe nişte porci mistreţi, îi hăituiesc şi îi omoară pe cei graşi, rîd în nas celor înţelepţi. Stabilesc noi ierarhii. Par căzuţi din Eden, un trib de mici Caini haini, gata pentru omorul de frate. Este parabola numită „Împăratul muştelor”, pentru care Golding a primit premiul Nobel. Este un avertisment valabil în toată Europa de Est, după revoluţii, cînd germenii otrăviţi ai anarhiei încearcă să înăbuşe seminţele democraţiei. Şi o dovadă, poate, că omul se naşte rău iar bun devine doar prin cultură... Cine e Împăratul Muştelor? Aflaţi din carte...

2 comentarii:

m spunea...

doamne, ma trece si acum un fior amintindu-mi de cartea asta
eram prin clasa a V-a si un prof se hotarase - nu stiu de ce - sa ne demonstreze ca noi, copiii, nu eram buni ci esentialmente rai, iar copilaria - nu varsta inocentei, ci a cruzimii absolute.
mai intai ne-a povestit o scena pe care a vazut-o pe geam, in curtea scolii (nu putea pleca de la ore): patru-cinci copii intepau ochii unui arici cu ace. ariciul nu poate sa planga, nu scoate nici un tipat, tipatul lui e mut. din acei ochi strapunsi curgeau un fel de lacrimi. copiii erau toti curatei, nu golani, nu monstri, si se mirau sincer, terifiati si in acelasi timp fascinati de ce se intampla.
apoi, proful a venit la scoala cu cartea asta. ne-am inscris sa o imprumutam, cred ca eram al doilea.
a fost prima lovitura pe care au primit-o anii inocentei mele, cred.
de atunci, s-a cam terminat cu povestile... :) copiii nostri sunt niste monstri innascuti. sunt copiile noastre. doar ca pe ei, fiind mai slabi, dresajul educational violent, triumful fortei, prinde mai usor...
mi-ai adus aminte de cartea care mi-a incheiat copilaria

Cristi Cocea spunea...

Mă doare pînă la lacrimi ţipătul mut al ariciului... Şi, de dimineaţă, m-am trezit cu ştirea despre nişte nemernici care omorau o pisică într-o scară de bloc. Ţipătul răguşit al pisicii...