Cum construiau iniţiaţii

În civilizaţiile tradiţionale, orice edificiu prezintă, în structură şi dispunere a părţilor componente, o semnificaţie referitoare la identitatea/ reflectarea/ izomorfismul macrocosmosului cu microcosmosul. „Precum în Cer, aşa şi pe Pămînt”, se spune în rugăciune, „Ceea ce e Sus e şi Jos”, în Tabula Smaragdina. În termeni tradiţionali, vorbim despre o proiecţie a Principiului în Materie. Iar diferitele puncte de vedere asupra Ordinii Cosmice nasc diferite tipuri arhitecturale.

Unul dintre tipurile arhitecturale cele mai întîlnite este o structură constituită dintr-o bază cu secţiunea pătrată (cubică sau alungită), avînd deasupra o boltă sau o cupolă de o formă mai mult sau mai puţin emisferică. Exemple – stupa budistă, qubba islamică, biserica creştină.

O arcadă, cu cei doi stîlpi drepţi şi cu bolta care se sprijină pe aceştia, nu este în realitate altceva decît secţiunea verticală a unei asemenea structuri. În arcadă, „cheia de boltă” care ocupă vîrful corespunde în mod evident celui mai înalt punct al bolţii.

Cele două părţi ale structurii reprezintă Cerul (forma sferică sau emisferică) şi Pămîntul (forma pătrată). În iniţierea masonică, trecerea de la Echer la Compas , de la formele pătrate la cele rotunde sau sferice, reprezintă trecerea de la Pămînt la Cer, de la „micile mistere” la „marile mistere”, de la arta regală la arta sacerdotală. Semnificaţia tradiţională a edificiului – de sus în jos, reprezintă trecerea de la Unitatea principială (vîrful domului) la cuaternarul manifestării elementare. În bisericile creştine, pe boltă este pictat Iisus Pantocrator, ilustrare a Principiului. De jos în sus, edificiul simbolizează întoarcerea manifestării la unitate.

Structura poate fi realizată şi în plan orizontal. La un edificiu de formă dreptunghiulară se va adăuga o parte semicirculară, plasată la una dintre extremităţile sale, şi anume aceea îndreptată către zona căreia îi va fi atribuită semnificaţia unei corespondenţe „cereşti” – de unde vine Lumina – Estul. Un alt exemplu – forma completă a Templului masonic. Loja e „un pătrat lung”, adică un pătrat dublu, lungimea (de la rasarit la apus) fiind dublul lăţimii (de la nord la sud). Acestui pătrat, care este Hikal, i se adaugă , la răsărit, Debir, în formă de hemiciclu („Sfînta Sfintelor”). Acesta este, de altfel, şi planul bazilicii romane.

Revenind la structura verticală – ea este construită în jurul unei Axe Centrale. Lucru evident în cazul colibelor construite în jurul unui stîlp, ca şi în cazul stupa, a căror axă se prelungeşte deasupra acoperişului. Axa Centrală este proiecţia „Cheii de boltă”. Punctul în care atinge solul este Centrul Lumii. Nu în sens geografic ci în sens transcendent. Centrul Lumii poate fi stabilit şi consacrat oriunde. De aici, necesitatea ritualurilor care fac din construcţia unei clădiri o adevărată imitare a creării lumii.

Cum se face. Avem de-a face cu cele şase etape ale construirii edificiului sacru.
- Etapa 1. Alegerea locului. Ţinînd cont de curenţii telurici. Cu ansa, rămurica de alun. Orientîndu-se după alte zidiri – temple vechi, dolmeni, menhiri. Observînd vegetaţia şi comportamentul animalelor etc.

- Etapa 2. Determinarea axei verticale. Se făcea un ajutorul unui „gnomon”, o vergea (bastonul meşterului) care se înfigea în pămînt, perpendicular, în zile anumite (de exemplu la echinocţii, solstiţii sau de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, funcţie de latitudine. La acea dată, umbra gnomonului, la răsăritul soarelui, indica sigur un punct cardinal – Vestul sau Nordul).

- Etapa 3. Orientarea spaţială sau pătratul ceresc. Soarele răsare la Est numai în timpul echinocţiilor de primăvară şi de toamnă. Umbra gnomonului la miezul zilei indică direcţia nord (metoda gnomonului sau a umbrelor egale). Se trasa axa Nord-Sud, numită „Cardo”. Pe ea, perpendicular, se trasa axa Est-Vest, „Decumanus”. Se măsurau umbrele şi gnomonul, căutîndu-se un divizor comun (se ajusta mărimea gnomonului, pînă se reuşea operaţia). Acest „divizor comun” devenea Unitatea de Măsură Particulară (UMP) a edificiului (metrul, ca etalon, intrînd în uz abia în secolul al XIX-lea). Se trasa un cerc, cu raza multiplu de UMP. Se marcau pe cerc punctele cardinale, necesare orientării altarului. Rezulta pătratul ceresc, orientarea locului.

- Etapa 4. Cuadratura cercului sau pătratul terestru. În cercul trasat iniţial, se înscria un pătrat, care urma să corespundă zidurilor. Vîrfurile sale se găseau la jumătatea arcelor de cerc descrise de pătratul ceresc. Cele patru puncte reprezintă locurile unde se vor înălţa stîlpii construcţiei. Ei sunt marcaţi în ordinea NE, SE, SV şi NV. Prima piatră de colţ se pune în NE, care este şi locul noului ucenic în Lojă. S-a format astfel un octogon. De remarcat că, în toate religiile, se vorbeşte despre Tripartiţia Universului – între Cer şi Pămînt există o Lume intermediară, a Vînturilor, a Vămilor Văzduhului. Sunt opt şi corespund celor opt vîrfuri ale octogonului. Trecerea de la cerc la pătrat nu se poate face decît prin intermediul unui poligon regulat. De notat că meşterii foloseau numai echerul şi compasul (şi funia cu 13 noduri).

- Etapa 5. Construcţia propriu-zisă a edificiului.

- Etapa 6. Consacrarea construcţiei. În urma acestui efort, care putea dura şi zeci de ani, rezultatul era o maşinărie de înălţare a Omului către Dumnezeu. Cam aşa.

Bibliografie - Rene Guenon, Simbolurile ştiinţei sacre, Paul Barbăneagră - Arhitectură şi geografie sacră

Bingo Electrica

Ineficienţa comunistă mirosea a şpan şi a şosete murdare. Ineficienţa capitalistă e lucioasă şi pîlpîie electronic. Cum luna asta nu mi-a venit factura de la „Electrica”, bun platnic şi cu frica lui Dumnezeu, îmi iau picioarele la spinare şi merg să întreb ce-i la sediul din centru. Aici, ce să vezi? Nu mai sunt ghişeele de-odinioară, turnate-n fier forjat. Noii proprietari au organizat un „Birou de Relaţii cu Publicul”, muc şi sfîrc. Intri, accesezi un panou electronic cu ecran tactil, care te întreabă ce problemă ai, apoi îţi dă un bon de ordine. Al meu are numărul 254. Apoi aştepţi ca o voce suavă, de robot capitalist, să te cheme din difuzoare, îndrumîndu-te către un birou. Bun aşa. Mă pun pe aşteptat. Alături de mine mai aşteaptă vreo sută de persoane, care de la ţară, care întoarse din Franţa. Probabil că şi-au găsit curentul tăiat în cort. Cum nu sunt decît vreo zece scaune, stăm la grămadă, în picioare, lipiţi de ziduri. Dar lucrurile par să meargă repede. Afişajele electronice pîlpîie ca-n Gara de Nord. „Numărul Cutare este aşteptat la biroul Cutare!”. Şi tot aşa. După 15 minute, în care aglomeraţia nu scade, încep să mă impacientez. După o jumătate de oră, caut o logică în succesiunea numerelor anunţate. Nu reuşesc. A fost 253 şi 255, acum s-a ajuns la 260. După trei sferturi de oră, cer lămuriri de la un domn cu ochelari – nu cumva am fost „sărit”? Hă, hă! Staţi liniştit, 253 şi 255 erau persoane juridice, dumnevoastră sunteţi persoană fizică, mai aveţi de aşteptat! După o oră, nu mai pot urmări anunţurile – parcă sunt într-un Bingo gigantic. Zeci de numere mi se învîrt în cap – 122, 290, 374… Epuizat, dau să plec. Cînd să ies pe uşă, aud: „Numărul 254 este aşteptat la Biroul trei. Numărul 254…”. În fine. Explic problema, cer o copie după factură, mi se dă în trei minute. De după birou sunt întrebat cu mîndrie: „Aţi văzut ce sistem informatic avem?”. Am văzut. Mie mi-ar fi plăcut un sistem informatic pe care să-l accesez pe internet şi să aflu ce mă interesează. Chiar cu preţul introducerii unor date personale, precum CNP-ul...