miercuri, aprilie 02, 2008

Criza insulelor Falkland


2 aprilie 1982 – Trupe argentiniene debarcă în insulele Falkland, declanşînd “războiul Malvinelor”, dintre Argentina şi Marea Britanie (2.04 – 14.06.1982).

Plasat în sudul Atlanticului, la o mie de kilometri de coasta argentiniană, arhipelegul Falkland are vreo două sute de insuliţe, pe care trăiesc 1 800 de păstori şi 600 000 de oi ! Nu excelează în bogăţii ale subsolului şi nici nu controlează cine ştie ce strîmtoare strategică. Totuşi, de 150 de ani exista un diferend între Londra şi Buenos Aires, privitor la posesia insulelor, iar şeful statului argentinian, generalul Galtieri, a considerat că invadarea insulelor îi va creşte prestigiul în ochii naţiunii sale, cam dezamăgită de insuccesele economice ale juntei aflate la putere. Pe 2 aprilie, soldaţii săi debarcă la Port Stanley, capitala insulelor, şi iau controlul arhipelagului. Marea Britanie reacţionează ferm, Margaret Thatcher promite o ripostă pe măsură, Argentina e izolată la ONU, Consiliul de Securitate emite o rezoluţie care cere argentinienilor să se retragă, Statele Unite se abţin, iar războiul izbucneşte. Un distrugător şi două fregate britanice sînt scufundate de aviaţia argentiniană, dar infanteriştii Regatului nu pot fi opriţi să debarce. După două luni de lupte, cu sute de morţi de ambele părţi, insulele Falkland revin sub control britanic, chiar dacă, formal, nu s-a semnat niciodată un tratat de pace. Două luni de lupte, aşadar, pentru cîteva sute de kilometri pătraţi !

marți, aprilie 01, 2008

Ray


1 aprilie 2002 – Scriitorul american Ray Bradbury, autorul „Cronicilor marţiene” şi al multor alte romane SF, a primit cea de–a 2.193–a stea pe Walk of Fame din Hollywood („Fahrenheit 451”) (n. 22.08.1920).

Cînd Ray, copilărosul Ray, venea din ruralul său Illinois la Los Angeles, lumea citea SF apocaliptic, în aşteptarea ultimului război mondial. Nimic mai străin pentru acest iubitor de natură, veşnic visător cu o floare la rever… Aşa că nu e de mirare – primele sale povestiri n-au mişcat pe nimeni. Cînd Ray, tînărul Ray, îşi scria “Cronicile marţiene”, povestea primului contact al omului cu o inteligenţă altfel, America l-a ignorat, fiind puţin ocupată - vîna spioni comunişti. Dar scriitorul nu s-a descurajat. Dînd din umeri, şi-a văzut de treabă. Cînd Ray, maturul şi tristul Ray, compunea „Fahrenheit 451”, o parabolă despre prigonirea cărţilor, cititorii descoperiseră televiziunea. Aşa că prea puţini au făcut efortul de a citi minunatul roman. Peste un deceniu, François Truffaut ecraniza istoria pompierilor incendiatori. Abia atunci aflau şi americanii ce-au pierdut. Între timp, Ray, bătrînul înţelept Ray, mai născuse cîteva piese desăvîrşite, cartografiind sentimental un Cosmos văzut de ochii unui poet. Ia uite ce-am pierdut! – şi-au spus cu toţii şi, de atunci, gloria îl caută neîncetat pe Ray, îi oferă stele la Hollywood şi reeditări. Dar Ray, palidul Ray, nu mai răspunde la telefon. A anunţat că doreşte ca rămăşiţele corpului său pieritor să plece pe Marte, într-o capsulă. Iar NASA a zis: OK, Ray!