Au apărut Cronicile bătrânului sefist!

 

Din sumar: # H.G. Wells și teoriile conspirației # Smartphone-ul din Heliopolis # Tratatul de guvernare al Bunului Doctor # Golemi și roboți # Androginul, anarhistul, femeia # Ecologie și Jihad # Summa Technologiae

 

În curând, lansarea publică!

Pentru comenzi, contact cristiancocea@yahoo.com

Trei schițe SF cu poantă

Ce să vezi? Făcând curat prin bibliotecă, am dat peste niște foi îngălbenite, bătute la mașină. Sunt trei schițe SF, cu poantă, pe care le-am scris în urmă cu 30 de ani, pentru "Jurnalul SF", de care uitasem cu desăvârșire. Cred că au fost publicate, una dintre ele (Exorcistul) fiind și dramatizată la radio. Le-am luat, le-am șters de praf, le-am mai îndreptat pe ici, pe colo și vi le fac cadou! De Ziua Muncii!

Dumnezeu strigă: “Drepți!”

Prima echipă muri în lift. Fanaticii lui Allah nu citiseră Biblia, deci reprezentau o țintă ușoară pentru micro-îngerii carnivori, care le aduseră pacea, mângâindu-i ușor pe fețele nerase, după ce se săturaseră de sânge. Chiar dacă ar fi citit-o, cei patru tot n-aveau de unde să știe care verset zăvora colivia heruvimilor de sinteză. În ultimii ani, Vaticanul își rafinase metodele de securitate, profitând din plin de mariajul cu lumea științei. Iar versetul era schimbat zilnic de computerul cardinal.

La două sute de metri sub pavajul Pieței San Marco, în moderna capelă de comandă, Fra Luca Massini înregistră incidentul cu o ușoară tresărire a degetelor sale lungi, împletite în rugăciune. Părea singurul personaj fără o treabă precisă, în ordinea rigidă a neofiților supraveghind fluxuri de imagini, în dansul preoților tehnicieni. Marele ochi electronic era înconjurat de prelați cu licențe în fizica microuniversului, macerați de asceza ecuațiilor diferențiale, care-și trăiau astăzi clipa de glorie. Fra Luca se ținea departe de ei, ca să nu le tulbure rugăciunea ultimilor reglaje. Nu se temea. Știa că, la momentul potrivit, va fi primul dintre cei prezenți care va vedea adevărata față a lui Dumnezeu.

A doua echipă fu mai norocoasă. Deghizați în pelerini, arabii părăsiră traseul rezervat vizitatorilor și se strecurară în labirintul de coridoare folosit de funcționarii Bisericii. Echipamentele portative de bruiaj scoaseră din funcțiune camerele video. Norocul îi părăsi atunci când un Veghetor elvețian putu să-și lanseze alarma telepatică. Degeaba îi necinstiră cadavrul - era prea târziu. Garda își făcu apariția în câteva secunde și lăsă în urmă fum de napalm, pereți ciuruiți și carne omenească arzând.

Ochelarii lui Fra Luca scânteiau în culorile displayurilor. Semioticienii încă mai ajustau căile de acces ale băncii de simboluri, cuprinzând mulțimea reprezentărilor celui Suprem. Mandalele budiștilor, icoanele ortodocșilor, statuile catolicilor, caligrafiile musulmanilor, simbolurile ezotericilor, litoglifele aztecilor, toate așteptau momentul comparației. Ele și un infinit de alte lucruri, căci Dumnezeu se poate ascunde și în spirala melcului. Simbolurile erau legate de imagini mai puțin abstracte prin punți de logică plurivalentă, căci Dumnezeu este abil. Totuși, după mii de ani de rugăciune și sute - de experimente, Vaticanul era acum pregătit să arate întregii lumi adevărata Față a Domnului. Știa unde să-l caute pe Cel ce se Ascunde.

A treia echipă a Fanaticilor se afla la doi kilometri, în linie dreaptă, de Bazilica Sfântului Petru. Închiriase un apartament pe Via della Conciliazione, la ultimul etaj al unui hotel. Spre vest, panorama era splendidă, silueta masivă a bisericii se ridica deasupra palatelor de cărămidă, înconjurată de Colonada lui Bernini. Aceeași priveliște putea fi observată pe monitoarele de control ale lansatorului, doar culorile difereau - rachetele aveau ochi sensibili la căldură. Ochii lui Murad erau închiși. Aflase în timp real de eșecurile Fraților săi și-i plângea fără lacrimi. Creierul îi era limpede. Păgânii vor ridica Obrăzarul lui Allah. Ca să împiedice insulta supremă, nici un sacrificiu nu e prea mare. Tovarășii săi deschiseseră ferestrele și reglau rampa. Cele patru tuburi străluceau. Murad verifică ținta și reglă temporizatorul. Aveau 120 de secunde ca să părăsească imobilul. După aceea, patru explozii, dintre care una nucleară, vor marca victoria lor în acest Jihad nemaivăzut. Nu știa că rusul care-i vânduse rachetele îl păcălise - încărcăturile nucleare nu se găseau pe toate drumurile. Declanșă numărătoarea inversă în același timp în care Motocicliștii Papei intrau în forță în hotel.

Microscopul electronic fusese reglat asupra mostrei de aur pur, extrasă din Sfânta Tiară. De fapt, bucățica de metal dispăruse în pântecele aparatului. Oamenii Bisericii considerau că Dumnezeu trebuie căutat în infinitul mic, la limita materiei. În aur, de exemplu. Dincolo de atomi. În acea imagine a Nevăzutului, care va fi comparată cu tot ce mintea omului a catalogat ca simbol. Apoi, simbolul va fi transformat într-o imagine comună, ca să-l înțelegem cu toții. Va fi Dumnezeu un patriarh cu barbă albă sau va fi o sferă? - se întrebă Fra Luca. Va fi un sonet, va fi un miel? Nu avu prea mult timp ca să viseze. Microscopul baleiase eșantionul cu fascicolul său de electroni și formase o imagine digitală a marginii lumii. Pe monitoare apăru o geografie ordonată, în care atomii erau ca niște munți gălbui, separați de văi verzi - o convenție grafică pentru forțele de legătură. Pe măsură ce scara de mărire se modifica, prelații aveau senzația căderii în gol. Imaginea deveni neclară. Parcă se vedeau niște filamente…

Stabilizați, aplicați procedura de identificare simbolică și transferați rezultatul numai pe laptopul meu, ordonă Fra Luca Massini, Cenzor Papal Special. Și, în timp ce două rachete loveau Bazilica și alte două explodau în Cetate, zguduind zidurile, înaltul prelat își făcu cruce, înspăimântat. Filamentele se transformaseră în șiruri de soldați, care defilau în cadență, supravegheați de un Dumnezeu sergent-major, roșu în obraz. Simțind că este observat, El ridică ochii către cer și mișcă buzele, rostind ceva din adâncul materiei. Ceva, care lui Fra Luca i se păru o comandă scurtă: Drepți, mă!

Răzbunarea

Martin Watters se așeză mai comod în fotoliul negru. Pentru el, aceasta era ziua cea mare. Așteptase trei ani ca peștele să-i cadă în năvod. Așteptase - e un mod de-a zice. Firea-i tumultoasă și mintea sclipitoare nu-i lăsau un moment de odihnă. La aproape 60 de ani, Martin Watters lucra optsprezece ore pe zi. Nu-i ușor să fii un “geniu al răului”. Formularea aparținea, evident, ziariștilor. Toți cei pe care-i strivise de-a lungul timpului dăduseră fuga la vulturii hoitari, cu fițuicile lor pline de nimicuri. Dar, în sinea lui, Martin Watters era flatat de etichetă și se străduia să nu și-o păteze.

Degetele agile începuseră să-i danseze pe tastatură, introducând coduri de acces. Șapte displayuri înviară brusc, culorile lor formând cel mai rece curcubeu văzut vreodată de un muritor. Un curcubeu numit Bursă. Preț de câteva momente, rutinele automate stabiliră legături cu armata sa de brockeri, desfășurată pe cinci continente. Se revărsară torente de cifre, cotații și indici iar degetele sale luară pulsul economiei lumii, prin arterele căreia curgeau mărfuri, bani și informații. Operațiunea putea începe. Fără să știe, “General Motors” își trăia ultimele clipe.

Fix cu 24 de ore înainte, rețeaua ABC TV anunțase că zăcămintele de petrol din Antarctica fuseseră atacate de o bacterie misterioasă, care transforma fantastic de iute magma neagră în mase plastice. Experții apreciau că țevile sondelor și conductele vor plesni în câteva luni, oricât s-ar da peste cap specialiștii “General Motors” să găsească o soluție. De fapt, numai oamenii lui Martin Watters aveau antidotul. În treacăt fie spus, tot ei creaseră și bacteria oilofagă, în cel mai desăvârșit secret, 

Fix cu o lună în urmă, Partidul Ecologist American câștigase detașat alegerile, sponsorizat masiv de Martin Watters. Sigur, fusese purtat de valul mitingurilor uriașe împotriva poluării orașelor. Cetățenii urau masca de gaze dar, printr-o ironie a soartei, îngroșaseră smogul, incendiind aproape cinci sute de mii de autoturisme. Fusese un preț mic, plătit opiniei publice, atât de credulă încât să creadă teoriile activiștilor “verzi”, finanțați și ei de Martin Watters. Acum, PEA se pregătea să impună o legislație anti-automobil.

Fix cu un an în urmă, guvernul Chinei încheiase un protocol secret cu multinaționala “Watters & God”, care bloca producția de subansamble auto americane în Singapore, Thailanda și Coreea de Sud, țări cucerite de urmașii lui Mao în războiul de 45 de zile. În schimb, China primea monopolul producției de mașini electrice.

Și fix cu trei ani în urmă, o mașină produsă de “General Motors” îl stropise pe Martin Watters, în timp ce “geniul răului” își făcea obișnuita plimbare de seară prin City.

Exorcistul

De la primul apel al telefonului, Gaston LeBlanc știu că-l sună cineva disperat - un fiu copleșit de situație, o soție înlăcrimată sau vecinul care le știe pe toate. De aceea, nici nu se grăbi să răspundă. Privirea îi alunecă peste colecția de crucifixe, rânduite ca puștile-n rastel deasupra biroului, zăbovi pe rafturile încărcate cu cărți rare, legate în piele, silabisind titluri pe cotoare aurite, și se opri pe ecranul computerului, care afișa versete din Avicenna. Abia apoi întinse o mână moale către receptor. Vocea care-i răsuna în ureche i se părea cunoscută. Uite că și președintele lui “Național Bank” putea fi disperat. Ascultă, apoi răsfoi cu atenție o agendă neagră.

- Să văd ce pot face pentru nefericitul tău director, Mike! Da, înțeleg, era singurul care cunoștea parolele sistemului vostru, dar sunt tare ocupat! De când psihiatrii s-au declarat depășiți, doar Dumnezeu trebuie să le rezolve pe toate. Uite, pentru tine, cred că am azi o jumătate de oră liberă, după prânz. Altfel nu mă mai prinzi toată săptămâna! Da, cunosc adresa. Domnul cu tine!

Închise telefonul și privi pendula. Corbul electro-mecanic tocmai ieșise din găvanul hârcii și cârâise de două ori. Trebuia să se grăbească. Oricum, Mike merita acest serviciu. Era un om plăcut și discret, care-i păstra secretul operațiunilor financiare nu tocmai ortodoxe. Ce să-i faci? Așa e când ai devenit cel mai în vogă exorcist din New York, banii curg și trebuie investiți nu numai în biserici. Deschise trusa de lucru. După simptome, avea de-a face cu un diavol dintr-un cerc inferior. Ăștia erau cei mai numeroși dar și cei mai ușor de gonit. Puse în trusă trei crucifixe micuțe, de argint sfințit, adăugă o punguță de catifea roșie cu tămâie, CD-ul cu rugăciunile Sfântului Vasile, în interpretarea corului de călugări franciscani de la Assisi, apoi, pentru orice eventualitate, înhăță de pe birou și cutia cu antispastice “I.G. Farben - Vatican”. Poate că, printr-o minune, omul era epileptic dar așa ceva nu mai văzuse de douăzeci de ani.

În timp ce liftul îl cobora 50 de etaje, Gaston LeBlanc se gândi înduioșat la psihiatrii secolului trecut. Ce muncă titanică, risipită pentru o erezie! Să-l negi pe diavol, încercând să explici evidența prin termeni suciți precum “ego”, “complexe” sau “pulsiuni”! Până la urmă, Domnul i-a adus pe calea cea bună. De altfel, nici nu mai aveau încotro, bolile psihice căpătând în ultimii ani toate caracteristicile specifice îndrăcirilor. În timp ce-și conducea Cadillacul prin furnicarul orașului, uită de psihiatri. Atent la trafic, nu onoră nici măcar cu o privire plafonul habitaclului, comandă specială, imitând cu măiestrie bolta Capelei Sixtine. Nu plânse de milă nici sfertul de oră petrecut în compania bărbatului îmbrăcat într-un costum albastru de 2000 de dolari, acum șifonat și rupt. Omul se zvârcolea, contorsionat, cu spume la colțurile gurii, pe marmura din holul lui “National Bank”, înconjurat de curioși. Trebuise să recite trei imprecații de tărie medie, apoi îl stropise pe nefericit cu agheasmă rafinată. Ca o ectoplasmă galbenă, demonul ieșise prin nările victimei.

Reîntors la birou, exorcistul își frecă mâinile, mulțumit. Faima îi crescuse, contul i se rotunjise iar gloria Domnului strălucise din nou. Se îndreptă cu pași fermi către micul altar inoxidabil, la care obișnuia să se roage în ultima vreme. Nu străbătu nici jumătate din încăpere și se prăbuși țeapăn pe covorul gros. Din gură îi ieși o ectoplasmă roșie, care se prelinse spre computer, unde se transformă în impulsuri electro-magnetice. Tastatura computerului se mișcă de zor, formând codurile de acces la un sistem de rachete NATO. Cu viteza luminii, ectoplasma alergă prin cablurile de sub Atlantic, iar interfața de la Baza Deveselu o născu a doua oară, sub formă digitală. Programul colindă prin memoriile de mare capacitate ale computerelor, până întâlni un virus de tip vierme, pitit în coada unui program  de bombardament atomic asupra Moscovei. Aici avu loc un emoționant dialog în cod mașină între oaspete și gazdă:

 

-  Bine te-am găsit, Azazel!

- Bine că ai venit, mărite Asmodeu! Credeam că Întunecimea Ta m-ai uitat în ascunzișul ăsta mizerabil!

- Am vești bune! Hai că ți-am găsit un apartament, într-un director de la “National Bank”. Acolo se aciuase un amărât de la noi, din cel de-al doilea cerc, care nu-și mai plătise de mult chiria. Nici nu era de nasul lui. L-am dat afară și poți oricând să te muți. Dar ai grijă să nu-mi rămâi și tu dator!