miercuri, octombrie 24, 2007

Elefantul şi puricele


Am găsit ieri, într-o librărie, trei cărţi care ar trebui citite de manageri, ziarişti şi politicieni. Au apărut la editura Codecs şi sînt semnate de Charles Handy, numărul doi în “Top 50 Mari Gînditori în Bussines”.

Despre ce e vorba. Prezentările lui Handy sînt prestigioase. Despre el, presa scrie că “este specialist în filosofia business-ului, deţine titlul de profesor în dezvoltarea businessului şi este unul dintre cei mai mari vizionari în management”. Mai mult, se spune că omul a revoluţionat gîndirea despre muncă şi globalizare, a adus noi valenţe în teoria motivaţională (completîndu-l pe Maslow) şi a contribuit la dezvoltarea teoriilor despre cultura organizaţională. Cărţile “Elefantul şi puricele”, “Epoca Iraţiunii” şi “Pelerina goală” sînt chintesenţa gîndirii sale. Le-am răsfoit şi iată cîteva citate, care te pun pe gînduri.

# Păstraţi-vă ochii larg deschişi – lumea se schimbă. "Semnele au apărut încă de acum 20 de ani, pentru cine avea ochi să le vadă. (...) Poate n-o să ne placă ceea ce ne aşteaptă, dar ar fi o prostie să credem că ne putem planifica vieţile - sau pe ale copiilor noştri - fără să cugetăm puţin la aspectul pe care îl va avea arena pe care şi noi, şi ei ne vom juca rolul".

# Elefanţii şi puricii. Vechile organizaţii, masive şi birocratice, sînt înconjurate de altele noi, mult mai mici şi flexibile, ca nişte insecte ce zboară în jurul unui elefant. Şi, da!, elefantul nu e deranjat de asta – chiar se simte bine. "Pentru tineri este bine să înceapă să lucreze pentru un 'elefant', pentru că în acest fel vor învăţa şi cum se fac afacerile. Dacă vrei să contribui la crearea de telefoane mobile sau dacă vrei să construieşti avioane, trebuie să ai o organizaţie în spate. Multor oameni le place puterea, influenţa. Dacă îţi doreşti acest lucru, ar trebui să rămîi într-o companie. Important, însă, este să ştii cînd şi dacă trebuie să te opreşti. În momentul în care te simţi prea confortabil cu ceea ce faci, dacă dimineaţa nu ai un gol în stomac de emoţie cu gîndul la ziua de lucru care urmează, înseamnă că nu mai înveţi nimic în locul în care te afli şi a venit vremea să schimbi ceva”.

# Banii nu sînt totul. Capitalismul a creat discrepanţe imense între oameni – de exemplu, un PDG poate cîştiga de 500 de ori mai mult decît unul dintre angajaţii săi. Lucrurile acestea sînt strigătoare la cer şi societatea nu le mai poate tolera. Sigur, nimeni nu cere firmelor să renunţe la profit, dar asta trebuie să vină dintr-o activitate pasionantă, antrenantă, pentru toţi membrii organizaţiei. “Pentru cei foarte mulţi care lucrează în organizaţii, definiţia unei vieţi de succes înseamnă bani, cît mai mulţi bani. Ştiu foarte mulţi angajaţi tineri din băncile londoneze care lucrează încontinuu şi nimeni nu-i opreşte, sînt tineri şi nu au viaţă în afară de jobul de 60 de ore pe săptămînă. După 10-15 ani, părăsesc compania şi realizează că şi-au vîndut tot timpul organizaţiei şi se întreabă 'Ce am făcut cu viaţa mea?'".

# Ca armatele. “Corporaţiile funcţionează ca armatele. Ar trebui să aibă în centru un grup de oameni în vîrstă, experimentaţi, care să stabilească strategiile şi regulile jocului, cîţiva de 35 de ani care să se asigure de transpunerea ideilor în practică şi mulţi, mulţi angajaţi tineri”.

# Liderii sfîrşesc rău! “Liderii din business nu ar trebui sa rămînă prea mult timp în poziţii de conducere, întrucît în acest fel pierd contactul cu celelalte structuri ale organizaţiei. Înainte de toate, liderii sînt oameni şi fac greseli. Jobul liderilor buni, atîta vreme cît sînt buni, pentru că în final toţi sfîrşesc rău, este să facă agenda corporaţiei, să stabilească priorităţile şi strategia şi felul în care se aplică acestea. În consecinţă, tocmai atunci cînd lucrurile merg bine într-o organizaţie, liderii ar trebui să se gîndească la o schimbare, pentru a evita declinul care urmează, inevitabil. Iar acest lucru este valabil şi la nivel individual”.

# Nu mai băgaţi banii în ziduri! “În condiţiile în care, peste tot în lume, tendinţa este de reducere a spaţiilor de birouri, în sensul de eficientizare maximă a spaţiului şi de reducere a costurilor cu chiria, în ţările din fostul bloc comunist, lucrurile par să stea pe dos. Din dorinţa managerilor de a-şi monitoriza angajaţii în permanenţă, spaţiile de birouri proliferează şi sînt tot mai impozante. În Statele Unite însă, angajaţii îşi folosesc biroul doar atît timp cît este necesar, plătind chirie doar pentru acel interval. Biroul ar trebui să devină în viitor doar un loc de întîlnire, eventual pentru şedinţe şi discuţii”.

# Federalism. Pentru a nu se osifica, pe măsură ce se dezvoltă, companiile trebuie să promoveze o nouă structură, de tip federal, care să o înlocuiască pe cea piramidală, ierarhică. “Foarte multe dintre companii încearcă să aplice acest principiu de funcţionare, deoarece au tot mai multă nevoie să se adapteze la condiţiile locale. Nu poţi să acţionezi în România în acelaşi mod ca în Texas, nu poţi conduce totul din Statele Unite. Pentru a obţine un avantaj în faţa concurenţilor de pe piaţă, companiile mari au nevoie de oameni creativi în interiorul lor, de persoane independente şi nonconformiste, care să constituie motorul inovaţiei. Acestora însă nu le place să se conformeze regulilor prea stricte ale organizaţiei, ţin foarte mult la libertatea lor şi, tocmai de aceea, ei decid adeseori să părăsească firma”.

Şi aşa mai departe, vă las plăcerea de a descoperi noi concepte, citind cărţile. La final, o întrebare – politicienii români se gîndesc la viitor?

2 comentarii:

Anonim spunea...

Iata cateva motive pentru care ma simt descurajat sa citesc aceste carti pe care le recomanzi:

1. Nu stiu de ce, dar numele autorului, Handy, are in mintea mea o rezonanta antipatica, mi se pare ca "handi" e un diminutiv de la "handicapat" (ma mai uit si la poza lui si ma simt si mai descurajat).

2. Daca ai sintetizat corect chestiunile "interesante" din cartile lui, da-mi voie sa-ti spun ca nu ma simt deloc impresionat - toate ideile expuse sunt de fapt niste adevaruri banale pe care orice om inteligent le "simte" la nivel intuitiv. Chiar sunt niste banalitati, niste "truisme logice" care nu pot impresiona pe cineva cu un iq rezonabil.

3. Daca recomanzi cuiva niste carti dupa ce, citez, "le-am rasfoit", da-mi voie sa te suspectez (strict in acest caz, nu la modul general) de superficialitate. Nu crezi ca te-ai pripit? Poate gresesc, dar eu am tratat intotdeuna cartile ca pe nişte amante de lux - le-am laudat numai prietenilor discreti, care merita incredere, dar am refuzat sa divulg identitatea acestor "amante". Si asta numai dupa indelungi si atente nopti de amor.

4. Un meci intre cultura nationala a autorului acestor carti si cultura nationala a romanilor va avea scor zdrobitor in favoarea noastra. As putea miza oricat pe victoria culturii noastre...

Cristi Cocea spunea...

Mă onorează atenţia dată bietelor mele notiţe... O doză de superficialitate e implicită, întrucît scriu zilnic, ca orice ziarist...de unde timp pentru gestaţie şi pentru studiu aprofundat? De asemenea, îţi dau dreptate în ce priveşte unele dintre ideile lui Handy - par truisme, precum chestia cu banii băgaţi în imobile de birouri... Totuşi, oamenii noştri de afaceri le ignoră - de aceea am crezut că nu strică să le semnalez cartea... Îţi promit că voi căuta şi nişte chestii mai profunde în cărţile în discuţie, există, nu întîmplătot Handy e considerat un gînditor de talia lui Toffler... Cît despre cultura naţională care bate cultura britanică, am oarece îndoieli... Oricum, mă bucur că ai intrat în dialog şi te mai aştept... ia ce-ţi place de aici şi spune cînd nu-ţi place!