marți, octombrie 16, 2007

Nu ridic ghilotina

Azi, CNSAS l-a judecat şi l-a condamnat pe PS Calinic, episcopul Argeşului şi Muscelului, pentru colaborare cu Securitatea, poliţia politică ceauşistă. L-a judecat în lipsă şi l-a condamnat, fără să facă publice probele procesului. Episcopul are drept la recurs, în 15 zile. Aceasta fiind situaţia, ce se poate spune?

Întîi – verdictul Consiliului nu trebuie minimalizat. Cu siguranţă, cea mai comodă cale de apărare este să conteşti autoritatea judecătorului, mai ales dacă nu rişti nimic. Or, CNSAS nu-l poate băga la puşcărie pe nici un cetăţean care a primit verdict de colaborator, nici nu-l decade din drepturile civile, în absenţa unei legi a lustraţiei. Majoritatea celor deconspiraţi au îngroşat obrazul şi s-au făcut că nu s-a întîmplat nimic. Cred că o astfel de atitudine nu este potrivită în cazul episcopului nostru, pentru că Prea Sfinţia Sa a ales să trăiască în mijlocul Cetăţii, participînd la evenimentele publice şi mondene, luînd poziţii în presă, reprezentînd judeţul în diferite medii. Dar, chiar dacă s-ar fi izolat la Curtea de Argeş, prin rangul pe care îl are în cadrul bisericii, episcopul e obligat să fie un exemplu... Pentru onoarea lui, PS Calinic e obligat să se lupte! Să conteste verdictul, să meargă la CNSAS, să analizeze documentele pe baza cărora s-a luat decizia, să explice contextul în care a scris (dacă a scris!) un angajament, să argumenteze că notele sale (dacă sînt!) n-au făcut rău unor oameni! Sigur, Consiliul a fost numit pe criterii politice dar acum funcţionează ca parte a autorităţii statului român, face declaraţii şi publică decizii în Monitorul Oficial! Să-l tratăm ca atare... Ştiu că episcopul este scîrbit şi nu mai vrea să-şi aducă aminte de acele timpuri, însă verdictul CNSAS îl obligă la (încă) o limpezire...

Doi – să se facă publice probele. În Polonia, dosarele poliţiei politice au fost puse pe internet, astfel încît fiecare cetăţean să judece şi să-şi facă o idee despre vinovăţia lui X sau Y. La noi, nu s-a procedat la fel. Şi e păcat, întrucît fragmentele reproduse în deciziile CNSAS sînt insuficiente, pentru o judecată aprofundată. Nu discutăm acum cît de plauzibile sînt nişte documente emanînd de la Securitate, mama minciunii şi tatăl manipulării. Dar, pe lîngă notele informative ale lui Calinic (dacă există!), să se pună în balanţă şi paginile din dosarul de urmărire (unde nu mai e numit Zamfir ci... Crivăţ!). De asemenea, ar trebui să se publice şi modul în care au votat membrii Consiliului, iar opiniile minoritare să fie consemnate. Din nefericire, CNSAS lucrează prea puţin transparent, de parcă ar vrea să-şi apere monopolul interpretării! Atitudinea se dovedeşte cel puţin discutabilă, întrucît tot procesul are loc pe bani publici. Oricîtă încredere am avea în înţelepciunea membrilor Consiliului, parcă ar fi mai bine ca să se permită presei să participe la lucrări, să afle publicul larg cum se iau deciziile şi ce zic cei învinuiţi...

Trei – să se judece în context. Aici e punctul cel mai sensibil. Dacă tot ne-am apucat să stabilim vinovăţiile unor oameni (şi o facem pe seama unor rapoarte pe care le-au scris), să stabilim şi contextul în care s-a ajuns la aşa ceva. Pe o scară a vinovăţiilor, nu-i tot una dacă ai turnat pentru bani sau sub tortură! Există mici compromisuri, păcate ordinare şi vinovăţii abominabile! Despre astea, verdictul cel sec al Consiliului nu ne spune nimic. Atunci, cît de culpabil este PS Calinic? A făcut compromisul de a raporta ce-i spuneau ambasadorii, cînd era stareţ la Cernica? A făcut – că a spus-o singur. Putea să refuze? Teoretic, putea... Dar practic? Noi, în locul lui, am fi putut? În plus, mai există un element de context. Cunoaştem cu toţii procesul de la Nuremberg, legat de căderea regimului nazist. E un proces emblematic. În boxa acuzaţilor au stat conducătorii statului, ideologii regimului, călăii din lagăre, şefii armatei. La căderea comunismului, au fost judecaţi soţii Ceauşescu, cîţiva din membrii CPEx şi gata! Nimeni n-a mai fost vinovat, am trecut la democraţie... Dar şefii Securităţii? Dar ai Miliţiei? Dar ai Armatei? De ăştia nu s-a atins nimeni, au fost reciclaţi, ascunşi, pensionaţi. Armatele de ofiţeri, torţionari, filatori? Bine mersi! Că vinovăţiile se terminaseră din decembrie 1989! O situaţie, să recunoaştem, cel puţin ciudată - Pleşiţă e nevinovat iar Calinic a făcut poliţie politică...

Concluzia - Colegii din presă, cărora episcopul le stă în gît, vor jubila, ridicînd în piaţa publică eşafodul şi ghilotina. În ce mă priveşte, nu mă alătur mulţimii însetate de sînge. Pentru greşelile sale, PS Calinic va fi judecat de Dumnezeu. Eu îl apreciez pentru calităţi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu