Cum a revenit Cioran la limba maternă

1995 - A murit, la Paris, scriitorul Emil Cioran, unul dintre marii gînditori ai culturii române, stabilit în Franţa din 1937 (n. 8.04.1911)

N-am fost niciodată un „cioranian”. Mă lasă indiferent tinerii angoasaţi, cu plete şi blugi negri, care poartă un exemplar ferfeniţit din „Pe culmile disperării” în rucsac. Mă plictisesc maturii ipocriţi care ţocăie admirativ din buze: „Sioran, dragă, un geniu...”, fără măcar să-l fi citit. În fine, mă revoltă rinocerii supravieţuitori din Vechiul Regim care l-ar lua în corn pe exilat, pe motiv că şi-a bătut joc de ţară – ei ar trebui să ştie că bizara „Schimbare la faţă a României” se citea cu delicii în anumite cercuri ale Securităţii. În schimb, mi se pare antologic momentul relatat de Liiceanu: cum stăteau ei doi, în Grădina Luxembourg, şi cum, de la franceză, Cioran revine la limba maternă, după 50 de ani, printr-un torent leneş de înjurături, ca un puroi curgînd dintr-o rană nevindecată. Şi mă impresionează cîteva cuvinte: „Religios e acel ce se poate lipsi de credinţă, dar nu de Dumnezeu”. Or fi ale lui ?