vineri, iunie 20, 2008

Cum a revenit Cioran la limba maternă


1995 - A murit, la Paris, scriitorul Emil Cioran, unul dintre marii gînditori ai culturii române, stabilit în Franţa din 1937 (n. 8.04.1911)

N-am fost niciodată un „cioranian”. Mă lasă indiferent tinerii angoasaţi, cu plete şi blugi negri, care poartă un exemplar ferfeniţit din „Pe culmile disperării” în rucsac. Mă plictisesc maturii ipocriţi care ţocăie admirativ din buze: „Sioran, dragă, un geniu...”, fără măcar să-l fi citit. În fine, mă revoltă rinocerii supravieţuitori din Vechiul Regim care l-ar lua în corn pe exilat, pe motiv că şi-a bătut joc de ţară – ei ar trebui să ştie că bizara „Schimbare la faţă a României” se citea cu delicii în anumite cercuri ale Securităţii. În schimb, mi se pare antologic momentul relatat de Liiceanu: cum stăteau ei doi, în Grădina Luxembourg, şi cum, de la franceză, Cioran revine la limba maternă, după 50 de ani, printr-un torent leneş de înjurături, ca un puroi curgînd dintr-o rană nevindecată. Şi mă impresionează cîteva cuvinte: „Religios e acel ce se poate lipsi de credinţă, dar nu de Dumnezeu”. Or fi ale lui ?

2 comentarii:

Anonim spunea...

Subscriu la cele spuse azi! Privitor la dubiul ce-l aveţi,de ştiu şi eu? De ce nu-l întrebaţi pe Prea Sfinţitul? Au nu Prea Sfinţia sa se ocupă de ceva vreme de ereziile odraslei popii din Răşinari? Cu sănătate!

Cristian Cocea spunea...

"Ereziile odraslei popii din Răşinari" au încîntat Academia Franceză...