Sfinţii măriţi Apostoli Petru şi Pavel
Ştiţi ce mă impresionează întotdeauna cînd vine vorba despre Sfinţii Petru şi Pavel ? Umanitatea lor. Adică faptul că au avut îndoieli, căderi şi convertiri, rătăciri şi momente de glorie. Într-un tablou celebru, El Greco i-a înfăţişat maiestoşi, drapaţi în toga romană, cu faţa luminată de certitudinea credinţei. Eu cred că n-au fost deloc aşa. Gîndiţi-vă puţin la Vechiul Testament şi la faptele Apostolilor, palpitante ca nişte romane de aventuri. Cît de năucit trebuie să se fi simţit Petru cînd Mîntuitorul s-a predat soldaţilor, de bunăvoie, în grădina Ghetsemani... Apostolul Îl apărase cu sabia, tăind urechea unui soldat ! Apoi, în confuzia şi panica de după arestare, Petru s-a lepădat de Iisus de trei ori. Cît de amar i-a fost cuvîntul în gură ! Şi, cu toate astea, Hristos l-a iertat şi a construit Biserica pe piatra sa tare! Sau Pavel... Fariseu, adică om cu carte, cetăţean şi funcţionar roman, prigonitor al creştinilor, se converteşte pe drumul Damascului, după ce Domnul i-a luat şi i-a redat vederea ! Merge să propovăduiască la Atena, leagănul filosofilor epicurei şi stoici şi foloseşte o stratagemă naivă, zicînd în agora că vorbeşte în numele Dumnezeului Necunoscut, o zeitate obscură al cărei altar îl zărise pe stradă ! Pentru ca la bătrîneţe să ne dea paginile extraordinare ale Epistolelor... Cum să nu-i iubeşti atunci ? Au fost ca noi... Nu ştiu dacă au făcut minuni dar ce minune mai mare vreţi decît naşterea Bisericii ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu