miercuri, iunie 18, 2008

Un mare om rău


1815 - Bătălia de la Waterloo (Belgia), în urma căreia Napoleon I, înfrînt de armatele anglo-prusace, a pierdut pentru totdeauna tronul Franţei.

Am cunoscut odată, la o recepţie, un intelectual francez care nu admitea nici o vorbă rea despre Napoleon. „Împăratul”, obişnuia el să zică, „este deasupra oricărei judecăţi critice făcute de istorici, moralişti sau politologi. El reprezintă încarnarea momentului de glorie maximă a Franţei – Imperiul ! Aşa cum nu poţi să judeci o floare care înfloreşte sau o femeie care dă în pîrgul frumuseţii sale, aşa nu poţi să judeci o naţiune care îşi atinge apogeul, prin instrumentele sale omeneşti”. Îl priveam fascinat... Era distins, cu părul grizonat şi gesticula elocvent. Prin gura sa parcă vorbeau în cor Spengler şi Toynbee. Purta un costum de cîteva mii de franci, cam cît salariul meu pe şase luni. Am îndrăznit să-i spun, într-un tîrziu, că alte naţiuni nu-i împărtăşesc entuziasmul. „E firesc”, mi-a răspuns, „pentru că nu toate naţiunile sînt egale. Unele fac istoria, altele o suferă... Gîndeşte-te la graţia leului cînd îşi sfîşie prada. Aşa e şi în război”. Şi apoi m-a concediat cu un gest din încheietura mîinii sale fine, îndreptîndu-se către alţi interlocutori. M-am uitat lung după el. Mare om... Mare, dar rău. Ca şi idolul său, Napoleon.

Niciun comentariu: