În 1920, pe 18 mai, se năştea cel ce avea să devină Papa Ioan Paul al II-lea. L-am văzut stînd în Jilţul Sfîntului Petru, rezemat în cîrjă, cu tiara imaculată pe capul tremurînd – un bătrînel aproape neputincios, cu faţa obosită, vînată fără sfială de cameramani. I-am urmărit apoi, cu emoţie, funeraliile. Acum, Vaticanul îi face procedurile de canonizare, într-un răgaz atît de scurt încît nu are precedent, dovedind, încă o dată, că acest Papă a fost unul dintre cei mai puternici oameni ai secolului XX. Polonez de origine, provenind din mediul muncitoresc, tînărul Karol Wojtyla a urcat, rînd pe rînd, treptele ierarhiei bisericeşti, ajungînd arhiepiscop de Cracovia iar în 1978 a fost ales Papă, primul Papă ne-italian după aproape 450 de ani ! Sportiv, a jucat fotbal, i-a plăcut schiul... S-a luat de piept cu comunismul, pe care îl cunoştea prea bine, şi l-a minat cu mijloace paşnice – slujbele sale, ţinute la Czestochowa şi la Cracovia, în faţa a milioane de pelerini, au redeşteptat sentimentul demnităţii polonezilor. A scăpat dintr-un asasinat, comandat în 1981 de KGB şi executat de un agent al Securităţii bulgare, apoi şi-a iertat călăul, în celula unde acesta îşi aştepta condamnarea. Pentru europenii din Est, Papa Ioan Paul al II-lea a devenit un simbol al rezistenţei morale în faţa dictaturii, un Papă al timpului său. Iar istoria i-a dat dreptate – Cortina de Fier s-a prăbuşit în 1989. Însă Papa nu s-a mulţumit cu atît – a adus în discuţie alte teme: drepturile omului, ecumenismul, sărăcia. Succesorul său îi calcă pe urme, inspirat ... De unde a avut Karol Wojtyla atîta putere ? De la Dumnezeu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu