duminică, mai 25, 2008

Forţa fie cu tine, tinere Skywalker !


1977 - Premiera filmului "Razboiul stelelor", în regia lui George Lucas

În cinematograf mirosea a petroxin, de la podele, cică să fugă şobolanii. Oricum fugiseră, speriaţi de atîta lume care se înghesuia pe scaune şi pe jos, la cap de rînd, ba mai sta şi în picioare, stîrnind indignarea celorlalţi. Toţi crănţăneam seminţe, chiuleam de la şcoală şi ne simţeam într-al nouălea cer. Apoi s-au prăvălit peste noi imaginile, de pe ecranul rupt şi murdar – nave stelare, cavaleri Jedi, “Forţa fie cu tine, tinere Skywalker !”. Şi toţi eram Skywalker, nimeni nu mai era pionier, mitologia de carton a comunismului se spărgea în bucăţi, tăiată de o sabie laser. Eram fascinaţi, mai ceva ca spectatorii lui Lumiere, peste care trecea trenul virtual… În deşertul roşu pătrunsese un basm, pătrunsese o credinţă, ni se înfăţişase lupta Binelui cu Răul (noi eram obişnuiţi numai cu lupta Binelui cu Mai Binele…). Apoi l-am văzut pe maestrul Yoda, mutînd lucrurile din loc cu puterea minţii. Şi am înţeles că nu trebuie neapărat să fii mare (precum Uniunea Sovietică, să spunem…) ca să fii puternic. Au înţeles şi cenzorii, pentru că ultima parte a trilogiei lui Lucas n-a mai rulat în cinematografe. Era prea tîrziu. Cînd cineva înfiera, pe la mitinguri, Războiul Stelelor şi înarmarea americanilor, eu mă gîndeam la maestrul Yoda… Vremurile au trecut şi, iată, am ajuns să facem “coadă” la Episodul III – “Răzbunarea Lorzilor Sith”, semn că tînărul Skywalker l-a înfrînt pe Darth Vader, ăla de respira greu şi avea cască neagră cu secera şi ciocanul…

Niciun comentariu: