sâmbătă, mai 17, 2008

Omuleţul


1957. Exclamaţii de uimire şi apoi aplauze timide în asistenţă. Ion Popescu Gopo era premiat la Cannes cu Marele Premiu ''Palme d'or'' pentru scurt metraj, cu filmul de desen animat ''Scurta istorie''. Românul uimise jurul cu Omuleţul său schematic – un cap mare, doi ochi veşnic miraţi, ciuf rebel, o siluetă fusiformă. Ăsta e desen animat ? Ăsta e personaj bine conturat ? Păi comparaţi-l cu Tom, cu Jerry, cu Donald Duck… Sau măcar cu Lolek şi Bolek… Şi atunci ? Atunci altul era secretul… Nu conta prea mult imaginea ci povestea ! Omuleţul lui Gopo era un filosof… El urca la propriu pe scara evoluţiei, de la unelte de piatră la rachete atomice şi apoi o lua de la capăt ! El pleca să-şi sădească floarea pe alte planete, după ce văzuse Pămîntul otrăvit de poluare… El inventa roata, ca să-şi strivească mai bine rivalul… Era o poezie naivă în toate temele acestea grave, temele epocii Războiului Rece. Omuleţul lui Gopo nu se agita haotic, nu făcea tumbe, nu îşi trăgea una cu tigaia în cap… Nu, Omuleţul era angoasat precum Kierkegaard, era alienat ca Marcuse, era structuralist ca Piaget, era naiv-sălbatic ca Levi-Strauss… Omuleţul nu era un desen animat ci o sinteză a temelor filosofice ale stîngii post-marxiste. Eu nu prea-l regret. Mie şi nepoţilor mei ne place Războiul Stelelor…

Niciun comentariu: