1956 - Naţionalizarea Canalului Suez
Unde dai şi unde crapă ! Cînd preşedintele Egiptului, Nasser, şi-a luat-o în cap, importînd arme cehoslovace, ameninţînd Israelul şi sprijinind rebeliunea din Algeria, Parisul şi Londra s-au hotărît să-i dea o lecţie. Cele două puteri au închis robinetul financiar, cu care egiptenii alimentau construcţia barajului de la Assuan, destinat să dea păpică ţării. Da ? a replicat Nasser şi a naţionalizat imediat Compania Universală a Canalului Suez, lăsîndu-i cu ochi-n soare pe acţionarii francezi şi englezi. Criză, frate ! ONU condamnă acţiunea dar tărăgănează lucrurile. Parisul şi Londra hotărăsc să joace pe cont propriu şi, ca să păstreze aparenţele, şoptesc israelienilor să atace Egiptul, apoi vor interveni ei, chipurile, cu forţe tampon ! Zis şi făcut. Operaţiunea franco-britanică începe, numai că egiptenii se ţin tare. Oraşul Port Said e atacat, bazele aeriene egiptene sînt bombardate. Se supără însă americanii, că n-au fost consultaţi, şi lira sterlină începe să sufere, la burse. Apoi se trezeşte şi tovarăşul Bulganin, capul guvernului sovietic, care ia tocul în mînă şi scrie la Londra şi Paris: „Băieţi, poate vreţi ceva rachete nucleare ? Vă ajutăm noi...”. Aşa că trupele se retrag, Canalul Suez rămîne naţionalizat, Egiptul rîde în barbă, Franţa şi Anglia nu mai sînt ce-au fost, Moscova capătă o faţă umană iar studenţii de la politologie învaţă acest exemplu de criză, tipic pentru o lume complexă şi interdependentă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu