Virtute şi teroare

1793 – Franţa. Robespierre intră în Comitetul Salvarii Publice şi devine conducatorul acestuia. Va organiza un regim de teroare, urmărind să realizeze idealul său de democraţie bazat pe virtute.

"Fără virtute teroarea este înspaimântătoare, fără teroare virtutea este neputincioasă", obişnuia el să spună. Şi a urmat o baie de sînge. Teroarea celor virtuoşi nu s-a dovedit mai puţin înspăimîntătoare decît teroarea… obişnuită ! Călăul, pur şi neprihănit, tot călău este. Păi de ce credeţi că majoritatea statelor civilizate au abolit pedeapsa cu moartea ? Iar unde nu a fost abolită, execuţiile stîrnesc un frison pe spinarea oricui. De la ghilotină la ştreang, de la scaunul electric la injecţia letală, alte mijloace, aceeaşi oroare. Numai Dumnezeu, cel ce a dat viaţă, poate să o ia, fără să se păteze. Noi, oamenii, nu ! În ciuda suprapopulării penitenciarelor, marii criminali să fie condamnaţi pe viaţă, să fie scoşi din societate, asta e soluţia ! Şi, credeţi-mă, nu e una blîndă. Ştergerea numelui din cartea oamenilor e suficient de dură ca virtutea să nu rămînă neputincioasă în faţa răului.