4-0 pentru Huxley!

Colecţia spaimelor din secolul XX are două piese de rezistenţă. Două romane, tratînd acelaşi subiect – cum va arăta viitorul. Primul se cheamă „1984” şi a fost scris de un jurnalist englez, pe numele său George Orwell. Cel de-al doilea este „Mîndra lume nouă”, opera lui Aldous Huxley, descendent al unei ilustre familii britanice. Distopia lui Orwell a fost publicată în 1949, cea a lui Huxley – în 1932. Trecerea timpului pare să dea dreptate celei de-a doua...

Scenariul lui Orwell este, fără îndoială, mai întunecat. În 1984, lumea se împarte în trei blocuri politico-militare, corespunzînd, aproximativ, Eurasiei, Americii şi Japoniei. O lume a penuriei şi a propagandei totale, a războiului ca motor economic. O societate controlată total de Big Brother, cu ritualuri proprii, precum Minutul de Ură. Viziunea lui Huxley se întemeiază, în schimb, pe modificarea fiinţei umane prin inginerie genetică, droguri şi libertate sexuală – Mîndra Lume Nouă este una a fericirii induse medicamentos, a telenovelelor şi a diviziunii riguroase a muncii. Evident, şi într-un caz şi în celălalt, cultura este văzută ca un pericol şi eliminată din ţesutul social – pentru că obligă omul să-şi pună întrebări asupra condiţiei sale.

Din fericire, nici unul dintre scenarii nu s-a îndeplinit în totalitate. Pînă în 1989, noi am trăit mai degrabă într-o lume orwelliană. Dar modelul s-a prăbuşit, odată cu Uniunea Sovietică. După aceea, a urmat o lungă tranziţie către ceea ce ne place să numim democraţie şi economie de piaţă. În fapt, parcă – parcă recunoaştem ceva din Mîndra Lume Nouă a lui Huxley! Să le punem în paralel şi o să-mi daţi dreptate.

În timp ce Orwell îşi închipuia că Ministerul Adevărului va modifica istoria, conform intereselor Partidului, iar comitetele de cenzori vor pune cărţile la index, Huxlay spunea că nu e nevoie de cenzură, atîta timp cît îi dai omului o telecomandă şi o sută de canale TV. În aceste condiţii, cărţile vor dispărea de la sine, în zgomotul făcut de milioanele de talk-show-uri. 1-0 pentru Huxley!

Orwell se temea că vom fi privaţi de informaţie, pentru a nu cere drepturi civile şi politice. Prin supravegherea continuă a spaţiului public, vom ajunge să ne refugiem în apartamentele noastre minuscule, ca în nişte celule de închisoare. Huxley se temea că accesul liber la un ocean de informaţie nesemnificativă dar atrăgătoare ne va face să ne închidem VOLUNTAR între patru pereţi sau între patru ecrane – cel al televizorului, cel al calculatorului, cel al telefonului mobil şi cel al consolei de jocuri. 2-0 pentru Huxley!

Orwell credea că vom dezvolta o „cultură captivă”, ideologizată şi dirijată central. Astfel se va crea o nouă limbă, destinată nu comunicării şi supunerii. „Newspeak” sau „limba de lemn” a activistului de partid, a birocratului, a propagandistului. Huxley a explicat că, mai degrabă, societatea va secreta o „cultură trivială”, un ansamblu de ghettouri ludice – sport, colecţii, fashion, body-building, animale de companie, jocuri şi concursuri, Eros şi Tanatos, ceea ce va duce, din nou, la incomunicabilitate. 3-0 pentru Huxley!

În „1984”, populaţia era controlată de frică. Agenţii provocatori se găseau la tot pasul, gata să noteze orice spui, orice faci. Apoi urma pedeapsa – una cumplită. Nu o simplă execuţie, nici măcar chinurile torturii ci modificarea psihică, aceea care te făcea să-l iubeşti cu adevărat pe Big Brother. În „Mîndra Lume nouă”, populaţia era controlată de plăcere. Fiecare căuta să-şi maximizeze plăcerea, împins de la spate de industriile publicităţii, de pastilele care alungau depresiile, de moravurile permisive. Aici, nefericirea era echivalată cu boala şi tratată în consecinţă. 4-0 pentru Huxley!