luni, martie 14, 2011

A doua alungare a poeţilor din cetate

Alături de politică şi fotbal, românul se pricepe şi la filosofie. De exemplu, despre „Republica” lui Platon, orice ipochimen ştie două lucruri: primul - că filosoful propune „naţionalizarea” femeilor iar cel de-al doilea - că i-a alungat pe poeţi din cetate. De aici poate ieşi o bîrfă pe cinste, pentru că subiectele, trebuie să recunoaştem, par decupate din ziarul „Click”!

Scrisă în urmă cu 2500 de ani, „Republica” lui Platon este o culme a gîndirii filosofice europene, cartea de căpătîi a celor care meditează asupra bunei alcătuiri a sufletului omenesc dar şi asupra cetăţii bine întocmite. Pe urma acestui dialog s-au scris mii de cărţi, de la clasicele „Politica” lui Aristotel şi „De Civitate Dei” a lui Augustin, pînă la „Cînd Socrate nu are dreptate” a lui Andrei Cornea. Precum bine s-a observat, avem de-a face cu prima modelare a sufletului omenesc. Ca să afle ce este dreptatea şi cum se manifestă în om, Platon recurge la o analogie cu o cetate bine întocmită. Adică un ansamblu structurat conform „oikeiopragiei”, o virtute conform căreia fiecare tip uman se ocupă de ceea ce-i este orînduit prin funcţia sufletească dominantă. Agricultorul ară, meşteşugarul face sandale (adică asigură resursele materiale), războinicul se ocupă cu apărarea iar înţeleptul elaborează legile şi conduce. Atunci, sufletul bine întocmit va funcţiona ca o cetate ideală – partea „apetentă” din el (cea cere doreşte bunurile materiale) şi cea „pasională” (responsabilă cu pulsiunile) se supun părţii „raţionale”, corespunzînd clasei conducătoare. Avem de-a face cu desprinderea totală a lui Platon de sub tutela maestrului său Socrate, pentru care „ieşirea din fire”, sub conducerea „damonului”, reprezenta modalitatea unică de a accede către esenţa realului. Departe de raptul mistic, de cunoştiinţe ezoterice şi de misterii, Platon consideră că poţi căpăta înţelepciunea dacă îţi struneşti sufletul, dînd fiecărei părţi ce-i al ei, în armonie.

Dar ce-i cu „naţionalizarea” femeilor şi cu alungarea poeţilor din cetate, de la care am pornit? Purtat de valul construcţiei logice, Platon desfăşoară, prin vocea personajului socratic, o serie de raţionamente privind educaţia şi modul de trai al „regilor înţelepţi”, al paznicilor cetăţii. Şi, chiar dacă insistă că aşa ceva nu se întîmplă nicăieri într-o cetate reală, ajunge la concluzia că, pentru a stinge orice invidii şi dezbinări între paznici, ei ar trebui să pună în comun şi femeile şi bunurile, iar copiii să fie crescuţi în gineceu, ca într-o familie lărgită. La fel, pentru a nu fi corupţi de poeţii care cîntă certurile şi intrigile zeilor (cînd se ştie că Zeul ar trebui să fie supremul Adevăr, Frumos şi Bine), genul ăsta de poveşti ar trebui exclus din educaţia tinerilor Regi-Filosofi, continuă Platon. Şi dă apoi o întreagă programă şcolară, bazată pe corp şi spirit – din care, să spunem în treacăt, s-a inspirat întregul Ev Mediu, cu Trivium-ul şi Quatrivium-ul său! Cu o mînă îi scoate pe poeţi din cetate, cu cealaltă îi aduce înapoi, punîndu-i la treabă, cerîndu-le în schimb să renunţe la „mondenităţi” şi „telenovele”, chit că plac vulgului! Astfel se explică ciudatele idei, care mai stăruie şi azi prin creierele mediocrilor din Republica Literelor!

De ce m-am oprit astăzi asupra temei alungării poeţilor din cetate? Pentru că, observ cu indignare, cel puţin în România, intelectualii nu mai sînt judecaţi după registrul ideilor pe care şi le asumă, nici măcar atunci cînd cad în ideologie. În definitiv, democraţia înseamnă programe politice de stînga sau de dreapta, moderate, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. La noi, supa călduţă cuprinde, tolerant, şi morcovul socialist şi copanul liberal. Sigur, între ei, intelectualii români îşi pot spune că sînt „ai lui Băsescu” sau „neînregimentaţi” dar ăsta e un sport, cam ca vînătoarea de posturi şi de sinecuri – s-a practicat întotdeauna, sub o etichetă sau alta, şi se va practica atîta vreme cît vom trăi într-o societate cu resurse limitate. Chestia care mă îngrijorează este alta - şi anume că politicienii nu mai au respect pentru idei şi pentru cei care le desfăşoară. Hai, că vulgul l-a dispreţuit întotdeauna pe cărturar, mai treacă-meargă! Dar că Puterea nu se mai sprijină şi nu se mai legitimează pe Idee (ci numai pe majorităţile votante), asta e intolerabil! De ce? Deoarece, în acest caz, Cetatea va fi condusă foarte prost, prieteni! Şi ne întoarcem din nou la Platon şi la „Republica” sa. Aşa cum sufletul poate să cadă sub rele cîrmuiri, confiscat fiind ba de setea de mărire, ba de setea de avere, ba de pulsiunile sangvine, tot aşa şi statul riscă să fie confiscat de o clasă politică ignobilă. Ia uitaţi-vă în jur! Cîţi dintre politicienii români se înfrînează, se menţin pe linia de mijloc, sînt curajoşi şi dezinteresaţi material, iubesc valorile neamului şi sînt gata să moară pentru o idee? Atunci să nu ne mire ce trăim! Alungarea poeţilor din cetate, făcută azi altfel decît la Platon, dă măsura sufletului celor ce ne conduc.

4 comentarii:

-X- spunea...

Iarasi esti "cu toate panzele sus" !
Fain articol :)

Cristian Cocea spunea...

X - Mă bucur că ţi-a plăcut! Cu toate că mi se pare straniu să vorbeşti despre sufletul politicianului român...

-X- spunea...

De ce ? Te indoiesti ca ar avea suflet ?
:)

Cristian Cocea spunea...

Dap