miercuri, martie 31, 2010

Viaţa unui om singur


Citesc „Viaţa unui om singur”, memoriile lui Adrian Marino. Apărută la cinci ani de la moartea criticului, cartea este mărturia lucidă şi amară a unui intelectual care s-a ţinut departe de găştile şi grupurile de influenţă din cultura română. Omul n-a făcut nici un efort ca să placă, în consecinţă i s-a răspuns cu vîrf şi îndesat – volumul e plin de amintirile insultelor, trădărilor şi persecuţiilor suferite, atît în închisoare şi la domiciliul obligatoriu din Bărăgan (Marino fiind ţărănist), cît şi după aceea, înainte şi după 1989. Memorialistul nu iartă pe nimeni, iar cititorul află cu stupoare despre arghirofilia lui George Călinescu, despre compromisurile lui Noica, despre jegul lui Nichita Stănescu… Jungla vieţii literare este prezentată pe larg, cu orgoliile, micimile şi impostorii ei, dar nu e neglijată nici „fauna” din închisorile politice – senatori şi deputaţi, activişti ai partidelor istorice şi legionari, cu toţii îmbătaţi de iluzia că „vin americanii” şi îşi vor relua posturile şi demnităţile! Securişti şi publicişti, poeţi şi orbeţi sunt prinşi în paginile „Vieţii…” ca într-un insectar. Şi, peste toate, se ridică teribila întrebare: e posibil să faci vreo ispravă culturală într-o ţară mică, într-o limbă de circulaţie restrînsă, în fundul Balcanilor? În aceste condiţii, prevăd că volumul acesta va fi ignorat de critică, ascuns de culturnici în fund de bibliotecă şi transformat în praştie, în mîna proştilor revanşarzi…

5 comentarii:

  1. Acest Marino este un teoretician al naibii de bun. Ştii că am cumpărat "Dicţionarul de idei literare"... Serile, am citit câte 10 pagini din el. Vreau să-ţi spun că omul avea o serioasă pregătire filosofică, fără de care studiul literaturii este incomplet (lucru pe care l-au dovedit din plin cam toţi existenţialiştii francezi şi ruşi). Am mai citit bucăţi bune şi din "Prezenţe româneşti şi realităţi europene - Jurnal intelectual", în care Marino discută edificator despre provincialism cultural, protocronism, pancronism etc. pentru ca, apoi, să descrie atmosfera intelectuală din Potrugalia, Danemarca, Anglia, Franţa... Şi m-am hotârât să cumpăr şi eu "Viaţa unui om singur." Răsfoind cărţile despre care ţi-am scris, am înţeles că omul nu era frustrat doar fiindcă a fost respins de găşti, ci fiindcă era cu mult deasupra "consacraţilor". Poate fi o chestie extrem de incomodă să fii cel mai deştept din satul tău. Eu unul cred că marino trebuie recuperat ca intelectual de referinţă (mai mult decât Nicolae Manolescu - deşi poate tu nu eşti de acceaşi părere), iar opera lui ar trebui atent studiată în şcoli.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ştii, regret că nu am luat eu Dictionarul... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Laaasă, că ţi-l împrumut eeeu... :) Mi libres es su libres - sau cum naiba s-o zice... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cum sa fie ignorat volumul? Atentia a inceput chiar mult dinainte de publicare... Au urmat nenumarate opinii, de toate culorile.

    http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolAllCat/8/5620

    http://www.observatorcultural.ro/O-carte-in-dezbatere-Viata-unui-om-singur*articleID_23477-articles_details.html

    ...si Dilema veche, si, si...

    RăspundețiȘtergere
  5. Cînd făceam aceste notaţii, dosarul din Observator încă nu apăruse... În plus, mă gîndeam că vitriolul lui Marino îi va obliga pe mulţi critici literari la tăcere (şi chiar aşa s-a întîmplat, vezi cazul lui Dan C. Mihăilescu...). Oricum, reacţiile vin, mai ales, din partea criticilor tineri...

    RăspundețiȘtergere