joi, ianuarie 14, 2010

Stăm prost la producţia de idei!


În numărul din ianuarie al “Foreign Policy”, găsesc o nouă listă a gînditorilor globali, principalii actori din piaţa mondială a ideilor. Pe primul loc se află Ben Bernanke, preşedintele Rezervei Federale, un universitar de Princeton, cu mîna pe robinetul lichidităţilor SUA, omul care a pompat sute de miliarde de dolari în sistemul financiar American. Pe locul doi – Obama, pentru reinventarea rolului Americii în lume. Pe locul trei, Zahra Rahnavard, soţia liderului opoziţiei iraniene. Nu lipsesc vedetele ştiinţei economice – Nouriel Roubini, Larry Summers sau Joseph Stiglitz, foştii preşedinţi Clinton, Havel şi Cardoso (ultimul, pentru că declanşat războiul împotriva drogurilor în Brazilia), oamenii de ştiinţă precum Richard Dawkins, inginerii de software (Linus Torvalds, creatorul filosofiei open-source, părintele LINUX). Bill Gates, George Soros şi Papa Benedict al XVI-lea împart topul cu Zhou Xiaochuan, guvernatorul Băncii Poporului din China (un anti-keynesian recunoscut). Jurnalistul Malcolm Gladwell (autorul cărţii “The Tipping Point”, tradusă şi la noi) e pe locul 19, franţuzul Bernard-Henry Levy (mai cunoscut la TV, mediul său predilect, drept BHL!) ocupă locul 31, Llosa staţionează pe 63. Alte categorii interesante – militarii (cu David Petraeus, şeful Comandamentului American, exponentul noii doctrine “Cucereşte întîi inima inamicului!”), teologii anti-al Qaida (Sayyid Imam al-Sharif), viitorologii (Kurzweil şi Cascio). Inutil să spun că, pe listă, n-a încăput nici un român – mai grav e că nici n-am auzit de jumătate dintre cei nominalizaţi… Aşadar, ţărişoara nici nu produce dar nici nu importă idei!

P.S. Dacă nu-mi daţi dreptate, ziceţi cine e tipul din poză, na!

2 comentarii:

  1. Bănuiam eu că distinşii cititori sînt mai deştepţi decît mine, dar nici chiar aşa! Da, e Zakaria, autorul incitantei "Lumea postamericană", tradusă şi la noi, la Polirom, şi despre care n-am citit nimic în presă, semn că ideile nu se vînd...

    RăspundețiȘtergere