sâmbătă, ianuarie 23, 2010

De ce fumez pipă


Incitat de o postare pe care prietena X a numit-o Tristeţe cu gust de ţigară, m-am gîndit să vă spun de ce fumez pipă. Nu că v-ar interesa prea mult (!) dar merită să mai risipim din neîncrederea bine ascunsă cu care ne priviţi :) Pînă la 25 de ani, fumatul nu m-a atras, ţigările pufăite prin WC-ul liceului mi s-au părut scîrboase. Apoi, în redacţiile de ziar, unde fumul unduia ca o perdea albastră, am fumat cu furie, cu febrilitate, cu disperare, în timp ce puneam în pagină dramele celorlalţi. Asta a mers pînă la 40 de ani, cînd am lăsat fumatul într-o noapte - ajunsesem să ard un pachet de ţigări de foi pe zi... Acum, de ceva timp, am ales pipa. E altceva - e fumat cu detaşare, e contemplare, e nostalgie. Pipa are gust de nuci, de vanilie, de whiskey, merge cu ceai, cafea, latte machiato. Merge cu vin roşu, cu scotch, cu bere. Spre deosebire de ţigară, nu creează dependenţă - pot să fumez o singură pipă pe săptămînă. Întrucît fumul nu se trage în piept, cantitatea de nicotină ajunsă în sînge e mult mai mică decît cînd tragi din ţigară. Pipa nu se fumează pe la colţuri sau în stradă, nu se fumează cu ochii goi, mecanic, pipa nu se fumează cu febrilitate. Dacă ţigarea e modernă, pipa e post-modernă - ironică, auto-referenţială, contextuală! Aş spune că pipa nu e un drog (nu se aprinde pentru uitarea de sine) ci un revelator de personalitate. Mai mult decît aprinderea ţigării, a fuma pipă e un ritual, în care pregătirea plăcerii devine plăcerea pregătirii, în care micile amănunte (de genul culorii scrumului) trezesc asociaţii neaşteptate, în care toate simţurile concură pentru a obţine o stare de bine. A fuma pipă e o consolare - strîngînd căuşul fierbinte în mînă, exploratorul uită de frig, savantul se izolează de prostia din jur, iar omul obişnuit accede la statutul aristocratului. Pipa e o cale către Celălalt Tărîm - o fumează şamanul, vraciul şi vrăjitorul, dar şi pictorul şi scriitorul. A fuma pipă presupune ceva din plăcerea colecţionarului - aduni şi foloseşti zeci de ustensile, schimbi sute de tutunuri, îţi îngrijeşti pipele, dăruindu-le celor bătrîne şi merituoase cîte un inel de argint... Cu pipa te joci, gesticulezi, pozezi, argumentezi sau dimpotrivă - te retragi în spatele unei cortine magice de fum şi taci. Toată lumea va crede că te gîndeşti la chestii profunde! Spuneţi-mi dacă banala şi mototolita voastră ţigară ştie toate trucurile astea?!

P.S. Nu, Mişu nu s-a apucat de fumat, doar se joacă - pipa aduce bucurie pînă şi nefumătorilor!

11 comentarii:

  1. m-ai intrebat, dragă cristi, dacă îmi plac poveştile tale.
    sa luăm, par exemple,această poveste (total aleatoriu). ai talentul de a face dintr-un lucru aparent insignifiant un prilej de captare a atenţiei şi, mai mult de atât, de transportare a imaginaţiei cititorului pe tărâmuri poate nici măcar bănuite până atunci.
    ca să închid comentariul, că or mai sta şi alţii la coadă, sunt minunate poveştile tale. keep going.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aş fi fumat, coane Cristi, dacă nevastă-mea nu intervenea scurt: "Mihaaai, lasă pipa!" Ehe... câte mii de ţigări am tras şi eu, febril, timp de 10 ani... Nimic nu se compara cu sevrajul lipsei ţigărilor şi apoi cu "oxigenul" pe care-l primeai trăgând puternic în piept... Am fost un fumător rafinat, nerafinat, isteric, drogat... Iar acum sunt curat... Vârsta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Postul meu se intitula : tristete cu gust de tutun :), nu tristete cu gust de tigara ...

    Nu ai spus cum ai ajuns sa fumezi pipa.

    RăspundețiȘtergere
  4. Remus Eduard - De atîtea laude, o să mi-o iau în cap!
    Coane Mişule - Ţigara e ca amanta, o guşti pe fugă, pipa e ca nevasta, o întreţii cu drag pentru folosinţă îndelungată. Spune-i asta Alinei...
    X - Aşa, cu gust de tutun, da... Cum m-am apucat de pipă? Am găsit nişte poze vechi, cu bunicul, la o paradă interbelică de 1 Mai. Bunicul a fost social-democrat de-al lui Titel Petrescu, avea mustaţă în furculiţă, purta baston şi fuma pipă... Am reluat o tradiţie de familie!

    RăspundețiȘtergere
  5. draga Cristian, se vede clar ca iubesti pipa dupa cat de bine e scrisa postarea asta :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Oceania - m-am dat de gol, asta e! Aş putea scrie o carte despre subiect...

    RăspundețiȘtergere
  7. Bine spus si frumos exprimat!

    Postarea asa va fi pentru mult timp un punct de referinta pentru piparii internauti.

    RăspundețiȘtergere
  8. Humidor - Prietene, blogul tău e o sursă de referinţă pentru mine !

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma simt onorat! Te asteptam la o reuniune PCB daca ai drum... cred ca urmatoarea va fi vinerea viitoare :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte frumos articol, felicitari. Sper sa accepti invitatia lui Humidor si sa ne intalnim la una dintre reuniuni.

    RăspundețiȘtergere
  11. interesant post dar nu sunt de acord cata vreme pipa aia contine tutun/tobacco (nicotina = insecticid natural) sau opiu sau alte plante otravitoare.
    dar, daca fumati musetel, mai merge :))

    Insa, ca sa fiu on-topic, pipa este nostalgica, o nostalgie a vremurilor cand numai adultii de peste o anumita varsta aveau voie sa fumeze, dintr-o epoca in care oamenii nu-si puneau problema fumatului ca boala si stigmat social - asa cum e azi.

    In fapt, a fuma tutun e ca si cand te-ai droga cu aurolac. Diferenta e ca se accepta inca in societate acest lucru, desi atitudinea se schimba.

    Eu am fumat 12 ani si merg acum pe principiul "never take another puff"

    Apropos, ce e sunetul ala pe fundalul blogului? e stresant...

    RăspundețiȘtergere