luni, iunie 22, 2015

Rîndunelele zboară jos la Aranjuez


Cinci bătrîne spaniole stau la umbră şi vorbesc neîncetat. Vorbesc toate deodată şi par să se înţeleagă perfect. Pe masă au bere, ţigări, telefoane mobile. Din cînd în cînd, îmi mai aruncă o privire piezişă. Ce-o căuta străinul în cîrciuma din sat? Asta mă întreb şi eu – sînt în Aranjuez, o localitate aflată la vreo 40 de kilometri sud de Madrid. Mă odihnesc aici, după ce-am văzut palatul regal de vară şi celebrele grădini. Da, acelea care l-au inspirat pe Joaquin Rodrigo să compună „Concierto de Aranjuez”! Da, da, cu Paco de Lucia!!! Doamne, ce cititori melomani am! În fine. 


Se spune că palatul s-a dezvoltat în jurul unei vechi case de vînătoare, plasată strategic, lîngă un stăvilar natural, la confluenţa rîurilor Tag şi Jarama. Astăzi, apele sînt pline de raţe pe jumătate domesticite, aşteptînd obolul turiştilor, iar grădinile ascund fîntîni cu Sfincşi şi plante din Americi. Pietrişul fin scrîşneşte sub tălpi, rîndunelele zboară jos, arborii cu flori roşii parcă se înfioară, în aşteptarea secetei. Mi-e limpede că Aranjuez s-a vrut o replică a palatului de la Versailles. Clădirea datează din secolul al XVIII-lea – am pătruns în nenumărate camere, mai degrabă saloane baroce, răcoroase şi surprinzătoare. Aici, un fumoar în stil maur, dincoace, o încăpere de porţelan chinezesc. Sălile Regelui, Budoarul Reginei. Şi anticamerele, cu favoriţi, petiţionari, curteni. Aceeaşi logică a vieţii de Curte, o mecanică socio-astrală, în care Planetele orbitează în jurul Luminătorilor. Mă izbeşte şi aici, ca în alte palate, mărimea paturilor regale. Sau, mai degrabă, micimea.  Strămoşii erau cu zece-douăzeci de centimetri mai scunzi decît media de astăzi. Sub influenţa hranei îndestulătoare şi a exerciţiilor fizice, oamenii devin din ce în ce mai înalţi. 


E frumos la Aranjuez, o melancolie aristocratică mă învăluie şi aş mai zăbovi aici, cu privirea pierdută în verdele grădinilor. Dar trebuie să plec, pînă nu mă întreabă gaiţele astea bătrîne de unde sînt şi al cui, ca în bancul cu negrul din Congo, rătăcit în rata de Cluj. 

Niciun comentariu: