Cioran - Ţuţea: 1 la 1

Aseară mă pregătisem pentru meciul Stelei cu Liverpool – bere, alune şi chipsuri! Numai că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea de pe teren. Enervat de golul englezilor, am schimbat programul şi am nimerit peste o reluare a „Exerciţiilor de admiraţie” ale lui Liiceanu, pe TVR Cultural. He, he, he! Aici meci adevărat! Pe de-o parte Emil Cioran, exilat la Paris, înjurîndu-l pe Dumnezeu dintr-o mansardă. Cu părul zburlit şi cu un zîmbet timid în colţul gurii, omul mărturiseşte: “Toată viaţa mi-am dorit să fiu un parazit! Să nu muncesc, să n-am stăpîn, să mă bucur de libertatea absolută. La 40 de ani, încă mai mîncam la cantina studenţească de la Sorbona. Dar m-a chemat decanul, s-a uitat la mine de sus pînă jos şi mi-a spus, indignat, că există o limită de vîrstă pentru asta… Eu nu ştiam”. Pe de altă parte, Petre Ţuţea, filmat în garsoniera lui de lîngă Cişmigiu, întins pe pat, în pijama, cu un fes tras peste scăfîrlie. Mai are trei dinţi în gură şi zice: „În tratatul meu de antropologie, Cioran este scepticul de serviciu al unei lumi în declin. Este un blasfemiator, dar unul în amurg, aşa că-l înţeleg şi-l iubesc!”. Camera insistă îndelung ba pe silueta fragilă a filosofului de la Răşinari, într-un parpalac alb, prelingîndu-se pe lîngă ziduri, ba pe chipul extraordinar de mobil al confratelui de la Boteni, însufleţit de Spirit. Cîtă diferenţă faţă de televiziunea de astăzi, plină de forme siliconate şi de zîmbete de porţelan, dar goală de conţinut! Peste noapte, am visat un Cioran dintr-o lume paralelă – la fel de aerian, dar lucrînd în publicitate şi circulînd furios prin Paris într-un Smart!

P.S. Tipii ăştia or mai însemna ceva pentru tînăra generaţie?