marți, octombrie 26, 2010

"Cel mai reacţionar scriitor român"

Cum era România la 1935? Ca şi astăzi - un amestec de otravă şi parfum, o ţară a contrastelor, locuită de nemernici şi poeţi. Poate cu ceva mai mult stil, în ambele direcţii. Constantă istorică - luarea lucrurilor "în uşor", ca la Porţile Răsăritului. Un tablou amănunţit al "situaţiunii" este de găsit în "Indexul fiinţelor, lucrurilor şi întîmplărilor" din jurul lui Mateiu Caragiale, excelenta carte a literatului Ion Iovan. Aflăm astfel că:

# Dramaturgul naţional al românilor, I.L. Caragiale, amploaiat la Regia Monopolurilor Statului, o seduce pe Maria Constantinescu, o umilă muncitoare într-o fabrică de ţigări, în urma acestei legături născîndu-se, la 1885, un băiat botezat Matei. Mama şi copilul vor fi părăsiţi imediat, întrucît tatăl urcă pe cai mari - directoratul Teatrului Naţional, apoi o căsătorie aducătoare de zestre cu Alexandrina Burelly.
# Bastardul va fi tolerat în casa Caragiale, însă nu va fi iubit. Creşte singuratic şi dezvoltă o ură amestecată cu dispreţ faţă de cel numit "mon gogo pere". Adevărat complex oedipian, care îi va modela întreaga viaţă. În timp ce Caragiale tatăl năzuieşte să devină cel mai de succes berar din Bucureşti, intrînd chiar în "Societatea internaţională a Chelnerilor", Mateiu se scufundă în visări istorice, îşi inventează o ascendenţă ilustră şi hotărăşte să devină opusul părintelui său - adică un dandy.
# În 1904, Caragiale primeşte o moştenire consistentă. Imediat se mută la Berlin, cu rentă. Va reveni în ţară doar în preajma campaniilor electorale, interesîndu-se pentru un post de deputat... Mateiu este dat la Facultatea de Drept, pe care n-o frecventează deloc. Cu banii de taxe, îşi cumpără cele dintîi costume, pălării, bastoane. Va constitui, în timp, o garderobă uluitoare, considerînd că imaginea este o componentă a stimei de sine. Îşi fixează şi idealul - căsătoria "la pont", cu o damă bogată, dacă se poate mult mai în vîrstă.
# Caragiale tatăl moare în 1912. Mateiu este exclus de la moştenire. Va trăi într-o relativă sărăcie, pînă în momentul cînd va ajunge să servească drept şef de cabinet ministerial în guvernul Titu Maiorescu. Începe să colecţioneze decoraţii şi să scrie. Dar guvernul conservator cade, revin liberalii, aşa că Mateiu demisionează imediat, iritat pe această "duşmănoasă Românie Mare", care îşi bate joc, crede el, de aristocraţia locului
# Face gazetărie, fără mare convingere, la "Seara", foaia magnatului Alexandru Bogdan - Piteşti, un fel de mecena al filo-germanilor, de unde încaseaza mari împrumuturi, fără să-şi pună problema restituirii. Profită şi de femeia argeşeanului, "o poloneză vulgară, lipsită de caracter şi de bună-creştere".
# Norocul i se schimbă fundamental în 1923, cînd reuşeşte să se căsătorească cu Marica Sion, o doamnă cu 25 de ani mai în vîrstă ca el, posesoarea unei moşii de cîteva sute de hectare, lîngă Fundulea. Căsătoria se consumă într-un "wagon-lit", în trenul spre Sibiu, unde proaspătul cuplu pleacă în luna de miere. Mateiu va reveni mereu în burgul transilvan, pentru a comanda stofe germane şi a studia, la Muzeul Bruckenthal, heraldica familiilor nobiliare, căutîndu-şi strămoşi mai iluştri decît berarul. Îi va identifica, într-un act de la 1665, semnat de familia Karabetz de Nagy-Buni. Cum soaţa ardeleancă a străbunicului Luca Caragiale fusese  născută Carabăţ, legătura e gata!
# La Sionu, moşia Marichii de la Fundulea, Mateiu se va dedica exploataţiei agricole, stabilind o serie de legături cu arendaşi, boieri locali şi exportatori de cereale, va creşte o specie de curcani albi (intenţionînd să cîştige Premiul fermierilor), va organiza o grădină botanică după model occidental şi va scurta cerul, din martie pînă-n octombrie, cu un binoclu puternic, în căutarea constelaţiilor. În momentele cînd e prezent la conac, Mateiu va ridica pe un catarg de opt metri steagul propriu, cu armele şi culorile strămoşilor Karabetz.
# "Craii de Curtea Veche" îi aduc 47 de mii de lei, premiul societăţii Scriitorilor Români. Critica este împărţită. Cei mai mulţi sînt de părere că avem de-a face cu o voce unică în literatura română. În schimb, în "Istoria" sa, George Călinescu minimalizează singularul roman şi se amuză de excentrcităţile autorului.
# La 1935, ţara este condusă de camarila din jurul lui Carol al doilea. Din grup fac parte Elena Lupescu-Wolf, o evreică de la Iaşi, pentru care Regele îşi timisese Regina în exil, Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei, colonelul Urdăreanu, prefectul Palatului, industriaşii Malaxa şi Auşnit, bancherii Blank şi Kaufmann. În acelaşi an, după ce cunoscuse succesul cu "Craii de Curte Veche", Mateiu hotărăşte să-şi ia o amantă, în persoana Emmei, fiica unui evreu cu prăvălie de mărunţişuri în Tîrgul din Vale, în Piteşti.
#  Bucureştiul anului 1935 avea şampanie franţuzească şi cîini vagabonzi (unul îl muşcă pe Mateiu, iritat de baston...), blocuri moderne şi tractire, automobile şi negustori olteni, cu cobiliţa în spate. La librării găseai cele mai noi romane de la Paris, mahalalele aveau fîntîni cu cumpănă şi lămpi cu gaz. Cu melonul pe cap, Mateiu se plimbă pe Calea Victoriei, de la Palatul cu lei al Cantacuzineştilor pînă după Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni. Periplul se încheie la Librăria Hertz sau la Capşa, pentru etalarea manuşilor fine şi a inelelor cu piatră scumpă.
#  În timp ce extremismele politice cresc în Europa şi în Rusia, Mateiu lucrează la o visată Uniune a Regatului român cu Ungaria, sub regele Carol al doilea, avînd deviza "Un rege, două ţări, trei popoare". Negocierile cu Horty se poartă prin intermediul unor grofi transilvani. Inutil să remarcăm că nu se va alege nimic din ele...
#  În 1936, Mateiu va muri subit, înainte să împlinească 50 de ani. Motivul oficial al decesului - infarctul. Autopsia este refuzată iar funeraliile sînt grăbite la maxim. Prietenii nu reuşesc să-l vadă, însă îşi aduc aminte că mereu s-a temut că va fi otrăvit de cumnata sa, care nu privea cu ochi buni mariajul. Totul rămîne sub pecetea tainei. Aşa s-a strămutat din această lume omul care va fi numit, mai apoi, "cel mai reacţionar scriitor român". Dar şi cel mai strălucit!

2 comentarii:

Geocer spunea...

Marturisesc ca nu stiam aceste lucruri, nici despre Caragiale, batranul si nici despre fiu.

Cristian Cocea spunea...

Păi, vecine, vezi cum ne schilodeşte şcoala? Ea ne face să credem în "genii" şi în "opere", uitînd poveştile fascinante ale oamenilor din spatele cărţilor...