Puternicul reflector al domnului Carp

Ieri, în „Jurnal de Argeş”, distinsul istoric Cornel Carp publică un comentariu excelent, plecînd de la o notiţă de-a mea, numită „Sabia poloneză şi izmana română” (articolul poate fi citit aici).Domnia sa mă dojeneşte, crezînd că mă îndoiesc de eroismul ostaşilor români în Primul Război Mondial. Mai mult, autorul prezintă cîteva amănunte emoţionante despre demnitatea cavaleriştilor, onoraţi pînă şi de adversarii lor de pe cîmpul de luptă. La sfîrşit, domnul Carp mă avertizează, prieteneşte, că risc să fiu condamnat pentru crima de băşcălie. Ce să zic? E vina mea că n-am fost, poate, mai explicit. Nu sunt un adept al demistificării istoriei şi îi înţeleg partea emoţională. Mă simt aproape sufleteşte de Cultul Eroilor, pentru că bunicul a fost decorat în Primul Război iar un unchi a murit luptînd în al Doilea, în Munţii Tatra. Aşa încît departe de mine ideea de băşcălie la adresa luptelor de la Mărăşeşti, unul din puţinele momente de eroism ale acestui neam. Eu scrisesem cu totul altceva – că un fapt neobişnuit devine memorabil, indiferent de cauza sa. Că „gestul eroic rămîne, mai ales dacă are parte de poeţi, pictori, cineaşti”. Că e atît de subţire graniţa dintre eroism şi inconştienţă. Nuanţe. Luminînd trecutul cu puternicul reflector al istoricului militar, domnului Carp îi este imposibil să le sesizeze?