Cărţi de viaţă lungă (II) - Către mine însumi

Există cărţi care prelungesc viaţa - citirea lor vindecă, echilibrează, întăreşte.

Marcus Aurelius, împărat roman din dinastia Antonină şi filosof stoic, ne-a lăsat un jurnal extraordinar (Către mine însumi), care merită citit cu atenţie şi astăzi. În pădurile de nepătruns ale Germaniei sau în Egipt, la Atena sau la Roma, pe cîmpul de luptă sau în palatul imperial, Marcus Aurelius a meditat asupra vieţii şi morţii, căutînd sens. Iniţiat în misterele de la Eleusis, cu o formaţie intelectuală solidă, împăratul era convins că numai o viaţă morală după legile naturii poate realiza liniştea interioară, mărinimia şi perfecţiunea. Iată un fragment semnificativ:

Durata vieţii omeneşti este doar un punct din vecie, substanţa vieţii un flux care curge continuu, senzaţiile - bezne, întreaga alcătuire a trupului sortită unei grabnice putrefacţii, sufletul - o volbură, soarta - greu de ghicit, faima - îndoielnică. Cum s-ar spune, într-un cuvînt, ale trupului sînt ca o apă curgătoare, iar ale sufletului, abur şi vis; viaţa este un război, popasul unui călător în ţara străină, iar faima poartă în sine ca roadă uitarea. Cine e în stare să călăuzească pe om de-a lungul acestui drum ? Una şi singură călăuza: filozofia. Aceasta însă presupune îndatorirea de a păstra daimonul interior al fiecăruia departe de trufia nesăbuită, nevătămat, mai puternic decît plăcerea sau suferinţa, fără să facă nimic la întîmplare, nici cu nesinceritate sau viclenie, fără să se sinchisească de ceea ce face sau nu celălalt. În plus, încă să primească toate evenimentele şi tot ce i-a fost sortit, ca venite din aceeaşi sursă din care el însuşi s-a ivit, iar mai presus de orice, să întîmpine moartea cu suflet împăcat, nu altfel decît ca pe o descompunere în elementele din care este alcătuită fiecare vieţuitoare. Şi dacă pentru aceste elemente nu este deloc înspăimîntător să se transforme, fără întrerupere, unul în celălalt, din ce cauză să se îngrozească cineva datorită transformării şi descompunerii tuturor ? Căci este potrivit cu rînduielile naturii şi nu este nici un fel de rău în cele ce se produc potrivit cu rînduielile naturii".

Şi acum un decalog pentru omul politic:
1. atitudinea blîndă faţă de oameni
2. calmul şi răbdarea în luarea hotărîrilor bine chibzuite
3. lipsa de preocupare pentru aşa-zisele onoruri
4. dragostea de muncă
5. hotărîrea de nezdruncinat de a împărţi recompensele potrivit cu vrednicia fiecăruia
6. a veghea în continuu, atît la îndeplinirea datoriilor impuse de conducerea statului cît şi la reducerea cheltuielilor pentru spectacolele publice
7. să nu mă preocupe grija de a cîştiga popularitatea cu orice preţ, fie prin amabilităţi linguşitoare, fie arătîndu-mă prieten al poporului de formă
8. promptitudinea de a deschide drum, fără urmă de invidie, tuturor celor cu o capacitate deosebită, de pildă, în domeniul elocinţei, sau al cunoaşterii legilor, sau al însuşirii moravurilor, ori în alte domenii de activitate
9. a nu avea multe secrete, ci foarte puţine şi de obicei foarte rar şi acestea toate numai cu privire la treburile statului
10. a putea să se abţină sau să se înfrupte, după voie, din bunuri de care unii nu au tăria să se lipsească sau de care se bucură peste măsură, dacă le au.