vineri, aprilie 29, 2011

Mărunţele...

# Duminică, 24 aprilie. Paşte la Tîrgovişte. Azi noapte, am mers la Mitropolie, la slujba Învierii. Mii de oameni umpleau parcul din jur, majoritatea fiind tineri. Rîsete, vorbe în doi peri, ca în faţa discotecii. O aţîţare profană, o lipsă a sensului. După împărtăşirea Luminii, IPS Nifon, înalt şi spătos, a propovăduit pe un ton înalt, patetic, în timp ce lumea pleca acasă. Complet lipsit de harul vorbirii, înaltul ierarh mi-a apărut ca un rocker bătrîn, disperat că-şi pierde audienţa. „Nu te-aud, Tîrgovişteeeee! Cine a Înviat? Cine a Înviaaaat? Cine a Înviaaaaaaaaaaaat? Hristos a Înviaaaaat!”. Mă rog, nu-l ajuta nici microfonul, chestie remarcată şi de cei prezenţi, care i-au strigat urgent preotului responsabil cu sonorizarea: „Te-ai lins pe bot de parohie, băi DJ-ule!”. La aşa ceva, şi Iisus ar fi rîs cu lacrimi!

# Luni, 25 aprilie. Nu ştiu ce de ce dar, de la o vreme, mă încîntă toate nimicurile legate de stilul masculin – mă interesează hainele de calitate, accesoriile, ceasurile, carneţelele de notiţe, stilourile, acel univers masculin mirosind a piele şi a „Old Spice”, a tutun de pipă şi a oţel. Eu, care nu m-am preocupat niciodată de cum arăt, mă descopăr acum un mic „fashionist”, gata să bată magazinele şi paginile de internet, după cine ştie ce cravată... Dap, la început am pus totul pe seama îmbătrînirii. Cînd corpul se ruinează, cauţi inconştient să-l acoperi cu mătăsuri şi farduri. Apoi mi-am dat seama că s-ar putea să fie şi altceva – fascinaţia pentru lucrurile mici dar bine făcute, pentru toate aceste prelungiri ale noastre. Mîngîind un portofel din piele bine argăsită obţinem un fel de plăcere cvasi-orgasmică... Obscen dar adevărat!

# Marţi, 26 aprilie. Dacă tinereţea citeşte, maturitatea trebuie să recitească. Astfel, lucrurile stau în justă cumpănă – la început asimilezi, la sfîrşit cauţi înţelesuri. Recitesc „Princepele”, romanul lui Eugen Barbu, retipărit elegant de „Jurnalul naţional”, şi mă gîndesc cîte lucruri am omis la prima citire. Atunci m-a fascinat atmosfera de ev fanariot, putreziciunea şi splendoarea Bucureştiului. Acum mă interesează dezbaterea politică între două şcoli de înţelepciune – ezoterismul vestic, profesat de Messer Ottaviano, şi tradiţia pămîntului, încarnată de Ioan Valahul. Atunci am tras cu ochiul la pasajele licenţioase, la panopticum-ul viciilor, acum zăbovesc asupra descrierilor „împrumutate” din cronici, cărţi de zodii şi acte de cancelarie. Una peste alta, opera ţine, indiferent de caracterul autorului...

Miercuri, 27 aprilie. Toate lalelele din Piteşti stau în nişte ţarcuri de fier, absolut oribile. Desigur, municipalitatea are explicaţii – aşa sînt protejate de cîini şi de mîinile lacome. Dar nu există poliţie comunitară, ăia ce păzesc? Mă rog. De cîte ori văd straturile cu lalele, mă cuprinde o bruscă indispoziţie. S-ar spune că au pus cătuşe florilor. Sau, citind abisal, o fi o aluzie la DNA?

# Joi, 28 aprilie. Gabriel Liiceanu, în dialog cu Patapievici, despre naşterea modernităţii. După Liiceanu, doi oameni sînt „vinovaţi” de lumea în care am ajuns să trăim – Descartes şi Hegel. Descartes, pentru că, prin „Cogito ergo sum”, a deschis calea gîndirii care se hrăneşte din ea însăşi, Hegel, pentru că a descris jurnalul de bord al acestei operaţiuni. Ca un păianjen care-şi trage din sine firul, mintea umană poate să renunţe, pe de-o parte, la transcendenţă şi, pe de alta, la lumea obiectelor lui Dumnezeu. Pornind de la un set de postulate, ca-n algebră, gîndirea va compune marile formule ale modernităţii – pe de-o parte tehnologia, cu toate avioanele, calculatoarele şi hărţile sale genetice, pe de alta – ideologia, cu metodele politice de schimbare a societăţii. Mă gîndesc că demonia ideologiei s-a mai domolit, în schimb tehnologia e departe de a-şi fi spus ultimul cuvînt în transformarea omului.

# Vineri, 29 aprilie. Nuntă regală la Londra. Mireasa coboară din Rolls în faţa catedralei exact în momentul cînd bătrînul Big Ben bate ora 11.00!

Niciun comentariu: