Am urcat azi, cu Mişu, la Mănăstirea Slănic - drum greu, de o oră, pe Taborul Argeşului. Efortul ne-a fost răsplătit de pădurea verde, aerul curat şi sfinţenia locului...
Asfinţitul Crailor
Se făcea că la o curte veche, în paraclisul patimilor rele, cei trei Crai, mari egumeni ai tagmei prea senine, slujeau pentru cea din urmă oară vecernia, vecernie mută, vecernia de apoi. În lungile mante, cu paloşul la coapsă şi cu crucea pe piept şi afară de scarlatul tocurilor, înveşmîntaţi, împanglicaţi şi împănoşaţi numai în aur şi verde, verde şi aur, aşteptăm ca surghiunul nostru pe pamânt să ia sfârşit. O lină cântare de clopoţei ne vestea că harul dumnezeiesc se pogorâse asupră-ne: răscumparaţi prin trufie aveam să ne redobândim înaltele locuri. Deasupra stranelor, scutarii nevăzuţi coborâseră prapurele înstemate şi una câte una se stinseseră cele şapte candele de la altar. Şi plecam tustrei pe un pod aruncat spre soare apune, peste bolţi din ce în ce mai uriaşe în gol. Înaintea noastră, în port bălţat de măscărici, scălămbăindu-se şi schimonosindu-se, ţopăia deandăratele, fluturând o năframă neagră, Pirgu. Şi ne topeam în purpura asfinţitului...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea Veche
_03.1969.jpg)
Postări
2 comentarii:
Dragi prieteni!
Un drum incepe cu primul pas...
Sper ca ati surprins printre ziduri si arbori si incapatanarea locului de a ne apropia de Dumnezeu.
Daca ati mers pe poteca pelerinilor, ori daca ati mers pe drumul de coasta, tot merita sa mergem mai multi!
Remus - potecă sau drum, tot am scos limba de-un cot :)
Trimiteţi un comentariu