Cînd lumea ţi se umple cu tineri

Îmbătrîneşti pe nesimţite şi, dintr-odată, lumea ţi se umple cu tineri! Vînzătoarele şi chelneriţele sînt tinere, şoferii sînt tineri, pînă şi poliţiştii abia au făcut cunoştiinţă cu aparatul de ras. La televizor, politicienii tineri cer mai multă putere, în librării apar cărţi ale unor autori născuţi în preajma Revoluţiei, chipurile comentatorilor din ziare îţi sînt străine. Avem miniştri tineri, actori tineri, oameni de afaceri tineri. Şi chestia e că prea puţin din ce spun, fac, scriu sau gîndesc ei te interesează şi pe tine. De ce? Simplu - pentru că tu deja ai spus, facut, gîndit toate astea. Şi atunci ce-ţi rămîne? Cel mai la îndemînă e plictisul. E o cale periculoasă. Din plictis se pot naşte dispreţul şi nemulţumirea, şi ura, mai ales că tinerii îşi joacă jocurile fără să te bage în seamă. O altă cale ar fi puterea - vei fi tentat să le arăţi tu cine e şeful. Dar şi aici costurile sînt mari. Concurînd cu cei tineri, ai handicapul împuţinării resurselor vitale. Ca să nu mai amintesc de ridicol. În fine, drumul cel mai înţelept pare a fi cel al generozităţii. Să ştii să te împuţinezi, ca soarele ce merge spre Asfinţit, iar căldura ta să devină din ce în ce mai blîndă. Să laşi rolurile de june prim pentru debutanţi, retrăgîndu-te în postura părintelui, a învăţătorului, a pustnicului. Să dăruieşti ceva din ce ai - doar dacă ţi se cere. Greu, nu?