sâmbătă, februarie 16, 2008

Castelul spiritelor


1836. S-a născut Bogdan Petriceicu Hasdeu, spirit enciclopedic al culturii române.

Plecînd din Ploieşti, o călătorie pe Valea Prahovei trebuie să înceapă neapărat cu o vizită la Cîmpina. Oraşul ascunde un secret – un castel cu fantome, cu nimic mai prejos decît cele scoţiene ! Pe un deal tăiat în două de o şosea mărginită de pomi, printre case îngrijite şi alături de (ironie!) o unitate militară, veţi găsi o construcţie stranie – castelul Iuliei Hasdeu, construit la sfîrşitul secolului al XIX-lea de cărturarul Bogdan Petriceicu Hasdeu, după moartea fiicei sale. Povestea este cunoscută- copil precoce, de o inteligenţă uimitoare, Iulia se îmbolnăveşte de ftizie la Paris, unde era studentă la Sorbona, şi, în ciuda tuturor tratamentelor, moare la 19 ani. Bătrînul său tată este neconsolat, pînă cînd, în vis, îi apare spiritul fetei şi îi cere să construiască o casă pentru ea, mai mult, îi şi dictează planurile ! Castelul este gata în 1896. Aici, Hasdeu se dedică în întregime şedinţelor de spiritism, încercînd să reia legătura cu spiritul Iuliei. În Castel se păstrează şi azi măsuţele triunghiulare de spiritism, mostre de dicteu mediumnic ( texte scrise de un medium sub influenţa spiritelor), precum şi plăci fotografice impresionate de emisii spectrale. În prologul celebrei sale cărţi despre spiritism, Sic cogito, el afirmă că scrierea lucrării s-a produs sub dicteu transcendent, la şase luni după moartea fiicei, în urma contactului cu spiritul acesteia. Cu timpul, sedinţele de spiritism ale lui Hasdeu găsesc adepţi, cu predilecţie între intelectualii vremii. Chiar pictorul Nicolae Grigorescu, ce locuia în ultimii ani ai vieţii destul de aproape de castel, participă la şedinte. În cadrul lor se fac fotografii inedite, în încercarea de a surprinde şi imortaliza misterul. O izbîndă o reprezintă imaginea bunicului lui Hasdeu, Tadeu Hasdeu, fotografiat pe o placă sensibilă "Lumiere 6684".

4 comentarii:

  1. esti prost informat mon chere. Ce ai vazut tu nu sunt "masute" ci scaune. Rolul lor era unul simbolic; vulgar-direct vorbind erau destinate "sederii" spiritelor. Grigorescu nu a participat la sedinte. C.I. Istrate a fost prezent o perioada. Believe it or not Hasdeu a obtinut informatii in domeniu, atat cat sa convinga orice sceptic, insa a si fost tras in piept de mediumi, indeosebi datorita setei lui asidue de cunoastere.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Gabriel,
    Poate ca ai dreptate, cu toate ca mi-e greu sa inteleg de ce ar avea nevoie spiritele de scaune... tu, care faci fotografii cu ectoplasme in Bellu, te pozezi cu sticla in mina si apoi pe pavajul caroiat, stii mai bine...

    Pina ne lemurim ce si cum, iti postez o parte din "Ghidul Romaniei misterioase", o carte pe care am scris-o in 2004...

    Plecînd din Ploieşti, o călătorie pe Valea Prahovei trebuie să înceapă neapărat cu o vizită la Cîmpina. Oraşul ascunde un secret – un castel cu fantome, cu nimic mai prejos decît cele scoţiene ! Pe un deal tăiat în două de o şosea mărginită de pomi, printre case îngrijite şi alături de (ironie!) o unitate militară, veţi găsi o construcţie stranie – castelul Iuliei Hasdeu, construit la sfîrşitul secolului al XIX-lea de cărturarul Bogdan Petriceicu Hasdeu, după moartea fiicei sale. Povestea este cunoscută- copil precoce, de o inteligenţă uimitoare, Iulia se îmbolnăveşte de ftizie la Paris, unde era studentă la Sorbona, şi, în ciuda tuturor tratamentelor, moare la 19 ani. Bătrînul său tată este neconsolat, pînă cînd, în vis, îi apare spiritul fetei şi îi cere să construiască o casă pentru ea, mai mult, îi şi dictează planurile ! Castelul este gata în 1896. Aici, Hasdeu se dedică în întregime şedinţelor de spiritism, încercînd să reia legătura cu spiritul Iuliei. În Castel se păstrează şi azi măsuţele triunghiulare de spiritism, mostre de dicteu mediumnic ( texte scrise de un medium sub influenţa spiritelor), precum şi plăci fotografice impresionate de emisii spectrale.

    Pătrundeţi într-o curte spaţioasă iar privirile vă vor fi atrase imediat de o structură masivă, avînd patru corpuri octogonale, înconjurînd un turn central, crenelat. Urcaţi pe o platformă şi ajungeţi în faţa unei uşi grele, deasupra căreia veghează Ochiul din Triunghi, simbol al atotcunoaşterii divine, zugrăvit şi pe troiţele vechi de la ţară, cunoscut şi ca Delta Strălucitoare a francmasonilor. De-o parte şi de alta a intrării, două jilţuri pe piatră, cu nume de zeităţi greceşti, invită la reculegere. Intraţi ! Aţi crede că interiorul este întunecos. Nici vorbă… Iată o descriere a castelului, făcută în epocă de I.L. Caragiale:

    "Templul este orientat către răsărit, baza avînd forma unei cruci, iar axa principală căzînd perpendicular pe meridian. Are două corpuri cu cîte un etaj şi un donjon central, sugerînd prin aceasta conceptul trinităţii. Pe uşa masivă de la intrare, fixată pe un ax de fier, era încrustat blazonul familiei Hasdeu, Pro fide et patria, şi dictonul lui Galilei, E pur si muove. În interior, sub domul înalt al donjonului central, în mijlocul sălii circulare, se afla un stâlp de marmură trandafirie, de care se rezemau două scări de fier urcând spre brâul donjonului, unde era o galerie metalică. La nivelul galeriei, deasupra stâlpului de susţinere a scărilor, se afla un podium purtînd statuia lui Iisus, din lemn colorat, executată de sculptorul Casciani din Paris. Domul era luminat de trei uşi cu vitralii. În spatele lui Iisus, sub o fereastră rotundă, era bustul Iuliei, acoperit de un văl alb, subţire. La baza stîlpului de marmură se afla fotografia Iuliei din ziua înmormîntării. Corpurile laterale ale castelului aveau câte două saloane, unul mai mare, altul mai mic. Într-unul era aşezat pianul Iuliei, despre care se spune că ar fi cîntat singur. În celălalt era biblioteca Iuliei şi portretul ei în mărime naturală. O locuinţă în care spiritul Iuliei se putea uşor identifica..."

    Dorind întâlnirea cu Iulia şi voind să înfrîngă limitele morţii, Hasdeu se dedică total experimentelor spiritiste. În prologul celebrei sale cărţi despre spiritism, Sic cogito, el afirmă că scrierea lucrării s-a produs sub dicteu transcendent, la şase luni după moartea fiicei, în urma contactului cu spiritul acesteia. Tatăl crede că fiica îl veghează şi îi dictează în întregime comportamentul. Susţinea, de asemenea, că fiica lui avea însuşiri spiritiste înainte chiar de a fi murit si se lasă condus de ea. Bătrîn şi sensibil, ipostaza de medium îl oboseşte până la epuizare, el neputînd înregistra mai mult de zece cuvinte din cele comunicate de Iulia. Cu timpul, sedinţele de spiritism ale lui Hasdeu găsesc adepţi, cu predilecţie între intelectualii vremii. Chiar pictorul Nicolae Grigorescu, ce locuia în ultimii ani ai vieţii destul de aproape de castel, participă la şedinte. În cadrul lor se fac fotografii inedite, în încercarea de a surprinde şi imortaliza misterul. O izbîndă o reprezintă imaginea bunicului lui Hasdeu, Tadeu Hasdeu, fotografiat pe o placă sensibilă "Lumiere 6684".

    Indiferent dacă credem sau nu în spirite, o vizită la Castelul Iuliei Hasdeu impresionează profund.

    Christul n-a putut fi mutat

    Impresionanta statuie a Christului, ce se profilează pe fondul cupolei, ca un labirint stropit de lumina stelelor Căii Lactee, este, în realitate, destul de uşoară. Totuşi, legendele locale povestesc că, în anii ’70, ofiţeri ai Securităţii au încercat să o mute din loc, încurcaţi de aura de sfinţenie a statuii. Eforturile au fost zadarnice – Christul n-a putut fi mişcat. Mai mult, se spune că oamenii care l-au atins, profanator, s-ar fi îmbolnăvit grav, murind în scurt timp după aceea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Cristian,
    Daca ai scris o carte nu inseamna ca esti bine informat si nici ca acea carte este o referinta pentru toata lumea. Sunt convins ca nici nu va fi vreodata pentru cineva.
    Sfatul meu este sa incerci sa inspiri incredere in ceea ce sustii. Prin umorul ieftin la adresa lui Gabriel nu demonstrezi profesionalism. In plus, n-am auzit de tine pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragă Marius,
    De unde ştii că "Ghidul României misterioase", care s-a vîndut bine şi va avea o a doua ediţie, nu este "o referinţă" pentru nimeni? Eu cred că te înşeli. Poate că ai probleme cu principiul autorităţii. Dacă spun că nici eu n-am auzit de tine ... sîntem chit?

    RăspundețiȘtergere