Prin natura sa prospectivă, literatura SF este preocupată de timp și de schimbările pe care acesta le aduce societății umane, adică de istorie. Țintind departe, scriitorii de anticipație au meditat asupra viitorului speciei, pe care și l-au închipuit legat de permanenta noastră dorință de expansiune. Autori precum H.G. Wells, Cordwainer Smith sau Frank Herbert au completat porunca divină “Creșteți și vă înmulțiți!” cu corolarul “Apoi colonizați Cosmosul!”. Asta i-a obligat pe ei înșiși la un efort susținut de imaginație și la o viață de studii în domenul științelor exacte și ale omului. Fizică și psihologie, tehnologie și politologie. Altfel cum să descrii credibil ieșirea din puțul gravitațional al Pământului, cățărarea scrâșnită pe orbitele înalte, colonizarea sistemului solar și saltul către stele?
Isaac Asimov
Iar cei mai buni dintre ei, maeștrii genului, s-au transformat în istorici ai creșterii și descreșterii imperiilor galactice. Ce-ați spune de o serie formată din șapte romane, care înfățișează următorii 25 de mii de ani? O astfel de frescă nu putea să iasă decât dintr-o minte deosebită. Din mintea unui scriitor prolific, care a semnat peste 300 de titluri, din mintea unui doctor în biochimie. Numele său? Isaac Asimov.
O minte sclipitoare
Asimov s-a născut în 1920, la Smolensk, în Rusia cuprinsă de revoluția bolșevică, într-o familie de morari evrei, care a emigrat, trei ani mai târziu, în Statele Unite. Micul Isaac a crescut în Brooklyn, pe lângă prăvălia de dulciuri a părinților, dovedindu-se un copil foarte inteligent (avea un IQ neobișnuit de mare și, mai târziu, va face parte din societatea Mensa). Știa să citească de la cinci ani și, influențat de reviste precum legendarele “Amazing Stories” și “Astounding Stories”, începuse să scrie povestiri SF. La 19 ani a reușit să vândă o primă schiță, “Naufragiat pe Vesta”, apoi a publicat “Căderea nopții”, unul dintre cele mai faimoase texte SF din toate timpurile. În paralel, și-a însușit o educație științifică solidă. A absolvit Universitatea Columbia și a obținut un doctorat în biochimie, apoi a predat la Universitatea din Boston. Din 1940 și până în 1958, a continuat să publice povestiri în revistele pulp, configurându-și universul creației în trei mari serii: seria “Fundației” (despre care e vorba în cele ce urmează), seria “Roboților” și seria “Imperiului Galactic”. În anii ’60, și-a mutat interesul în zona științei popularizate, publicând zeci de titluri despre fizică, matematică, astronomie, chimie dar și despre interpretarea Bibliei. Din anii ’80, a revenit asupra science fictionului, publicând continuări sau prequeluri ale seriilor sale romanești, unificându-și viziunea despre viitor, contopind filoanele creative și folosind aceleași personaje, cărora le-a dat mai multă substanță. A câștigat toate premiile mari ale domeniului (“Hugo” și “Nebula”, pentru romanul “Zeii înșiși”), a fost ecranizat cu succes (“Omul bicentenar”, cu Robin Williams) și a lăsat posterității idei care au intrat în patrimoniul culturii populare, precum Cele Trei Legi ale Roboticii. Apreciindu-i opera extrem de vastă, cititorii și criticii l-au transformat încă din timpul vieții într-o legendă, din liga celor mai buni scriitori SF americani (alături de Robert Heinlein și de Arthur C. Clarke), alintându-l cu apelativul “Bunul Doctor”. Ateu și umanist, apropiat de cercurile politice democrate, Asimov a fost mereu un adept al rațiunii în politică și un susținător al folosirii inteligente a tehnologiei. S-a stins din viață în 1992, în urma unei transfuzii sangvine, infectate cu virusul HIV.
“Fundația” - psihoistorie și politică
În 1951, Asimov adună în volum câteva povestiri despre crizele unui imperiu galactic, sub titlul “Fundația”. Inspirat de “Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman”, clasica lucrare a victorianului Edward Gibbon, scriitorul ne prezintă planeta Trantor, capitala imperială, și pe matematicianul Hari Seldon, personajul principal. Ca un nou Ieremia, Seldon profețește căderea Babilonului galactic, bazându-se nu pe o revelație ci pe analiza statistică a comportamentelor umane, o nouă știință denumită “psihoistorie”, capabilă să facă predicții. Chemat în judecată pentru trădare de Consiliul Imperial, Seldon anunță că nu există alternativă la căderea Imperiului, dar că perioada de haos și barbarie care va urma poate fi redusă, dacă se va înființa o Fundație, depozitara tezaurului cunoașterii umane. Fundația ar trebui să aibă sediul pe o planetă de la periferie, unde să editeze o Enciclopedie Galactică, sămânța unei noi Renașteri, atunci când Trantor se va fi prăbușit.
Hari Seldon - o viziune grafică
Scandalizați, increduli, imperialii permit totuși ca Enciclopediștii să fie exilați pe Terminus, la marginea galaxiei. De aici începe totul. Având probabil în minte și proaspăta aventură a înființării statului Israel, înconjurat de vecini ostili, Asimov descrie tribulațiile Fundației, care va renunța la rostul științific, sub amenințarea barbarilor de la periferie, învățând artele guvernării - amestec subtil de recompense și sancțiuni, de propagandă și manipulare. Rând pe rând, noi generații de lideri (primari, preoți, comercianți) vor depăși atacuri și provocări, vor acumula resurse și influență, deschizând calea către construcția celui de-al Doilea Imperiu. Și, peste toate, din Cripta Timpului, o hologramă a lui Hari Seldon va apărea periodic, să anunțe conform psihoistoriei că o criză sau alta a fost depășită cu bine. Până când? Până în momentul apariției unui conchistador misterios, numit Catârul, cu însușiri telepatice, capabil să îi manipuleze pe manipulatori. Dar și el va fi domesticit ca să se înscrie în marele plan al psihoistoriei de un grup secret, specializat în psihologie - a Doua Fundație. Iar loviturile de teatru vor continua, spre plăcerea fanilor, Asimov adăugând alte șase volume, până în 1993 (“Fundația și Imperiul”, “A Doua Fundație”, “Marginea Fundației”, “Fundația și Pământul”, “Preludiul Fundației” și “Fundația Renăscută”).
Probleme filosofice și servicii secrete
Dacă ar fi să comparăm seria “Fundației” cu ceea ce se scrie astăzi, nu e greu de observat că universul asimovian este mult mai simplu. În el nu găsim nici extratereștri (se știe că John Campbell, editorul de la “Astounding”, nu suferea formele străine de viață), nici computere avansate. Călătoriile interstelare se fac cu ajutorul salturilor hiper-spațiale (deci n-avem de-a face nici cu probleme legate de criogenie, nave generaționale, mutilarea pentru vid a speciei umane) iar aspectul economic al construirii imperiului galactic nu e tratat aproape deloc. În schimb, Asimov excelează la capitolul politică. “Fundația” propune o meditație asupra destinului societății omenești, iar întrebarea intrinsecă este: cine face istoria? La prima vedere, citind cărțile, ai fi tentat să răspunzi, precum Thomas Carlyle, că istoria este apanajul eroilor, personalităților ieșite din comun, capabile să modeleze evenimentele. Apoi, descoperind că personajele de pe Terminus sau Trantor, oricât de spectaculoase, acționează fără să-și dea seama conform legilor psihoistorice, prevăzute de Seldon, gândul îți fuge către lupta de clasă sau către dialectica hegeliană, ca motoare ale istoriei. Cât de util ar fi să cunoști dinainte viitorul! Și ce n-ar da serviciile de informații să dispună de o metodă matematică de predicție a direcției pe care o va lua furnicarul uman! Cum ar mai rumega marile computere nutrețul Big Data, pentru ca politicienii, militarii și industriașii să înțeleagă ziua de mâine! Din fericire, psihoistoria nu există în realitate. Așa că mai putem crede în liberul arbitru, ca și în schimbarea regimurilor politice, oricât ne-ar spune propaganda că am ajuns la sfârșitul istoriei.
Privită din aceste unghiuri, “Fundația” se constituie și într-un tratat de guvernare sui-generis. Bunul Doctor ne arată că societățile evoluează de la simplu la complex și decad atunci când această complexitate nu se mai poate susține. Dacă Centrul nu mai produce nimic în afară de proceduri, comisii și corupție, atunci Centrul trebuie să cadă (aviz birocraților din orice capitală imperială). Și tot Asimov ne dă de înțeles că profețiile care se împlinesc singure sunt acelea în care oamenii vor să creadă. De aceea, regimurile politice ar face bine să nu-și piardă credibilitatea în ochii maselor, pentru că atunci sunt deja condamnate. Democrația (despre care Asimov nu amintește în “Fundația”, imperiul galactic fiind mai degrabă unul feudal) nu este ireversibilă, ci poate fi răsturnată oricând de o singularitate, de un lider charismatic, capabil să influențeze sentimentele, precum Catârul. Iar ăsta este coșmarul oricărui serviciu secret!
(din "Cronicile bătrânului sefist", articole publicate în revista "Argeș")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu