Dincolo de potemkinadă

Mai sînt cîteva ore pînă la deschiderea Campionatului Mondial de fotbal din Rusia, eveniment sportiv de răsunet planetar. Timp de o lună, miliarde de telespectatori își vor urmări favoriții, vedete într-o superproducție thriller și glamour, care a costat 12 miliarde de dolari.  Marile ziare și-au trimis deja echipe la St. Petersburg și la Soci, la Moscova și la Kazan, bloc-notesurile sînt pregătite, obiectivele foto sînt șterse, în laptopuri a fost înghesuită întreaga istorie al sportului-rege. Numai în mass media de la noi domnește tăcerea (cu excepția notabilă a TVR și a “Gazetei Sporturilor”), presarii autohtoni preferînd să comenteze la nesfîrșit huiduielile primite de Gabi Firea. Iar despre rețelele sociale, ce să mai vorbim?  Acuma, o să spuneți că nu ne-am calificat la Mondiale, așa că subiectul nu e de interes. Oare? Mai degrabă înclin să cred că avem alergie la Rusia. Unii n-am uitat cei cinzeci de ani de comunism, alții sîntem pro-americani și tefeliști. În fine, cei mai mulți sîntem oportuniști și strîmbăm din nas, luîndu-ne după „lumea bună”, acei cîțiva parlamentari europeni care au cerut boicotarea Mondialului, după ce defectorul ăla GRU a fost otrăvit la Londra. Totuși, cu noi sau fără noi, marele spectacol începe. Și nu cred că poate fi ratat. De microbiști dar, mai ales, de oamenii care nu se lasă manipulați. Avem ocazia să vedem cum arată marele nostru vecin de la Răsărit, cu și fără potemkinadă, să observăm Tînăra Rusie, cu adolescenții și huliganii ei, cu mogulii gazelor naturale și ai propagandei, cu zgîrie-norii săi, cu stadioanele în care s-a investit enorm, cu trupele de securitate și instalațiile de distrugere a dronelor, plasate strategic. Avem privilegiul să ascultăm ce se scandează în tribune, să vedem cum se îmbracă și ce mănîncă rușii. Avem oportunitatea de a observa activul de partid, spectacolul de deschidere, infrastructura și cultura unei țări despre care nu prea mai știm mare lucru. Avem șansa de a judeca cu mintea noastră, dincolo de clișee. Astăzi, Rusia lui Putin este o mare putere regională, condusă autoritar, din care nu lipsesc crimele politice și nici atașamentul necondiționat față de noul Țar. O putere regională, care nu se sfiește să-și urmărească interesele și să-și promoveze imaginea. Uneori cu cinism, alteori cu inteligență. Ar fi o mare greșeală să o tratăm cu indiferență. De ce? Mi-aduc aminte vorba profesoarei noastre de rusă care, în liceu, încercase totul ca să ne facă să învățăm limba lui Puskin – ne cîntase, ne arătase diapozitive cu Călărețul de Aramă, ne povestise despre Ecaterina cea Mare, degeaba! Loazele, nu și nu! Exasperată, femeia dăduse din cap și ne spusese, învinsă: Învățați-o, ca să știți limba dușmanilor voștri!