sâmbătă, mai 15, 2010

Şcoala ca hypermarket

Dezbatere amplă în media a noii Legi a Educaţiei. Toată lumea pare de acord cu noul concept, venit din Vest – şcoală axată pe nevoile elevului şi dobîndirea de competenţe digitale, comunicaţionale etc. Se schimbă tehnicile pedagogice, insistîndu-se pe integrare şi toleranţă, se inventează noi mecanisme administrative, implicînd comunitatea şi părinţii. De fapt, are loc o transformare a raporturilor dintre educatori şi cei educaţi, după modelul furnizării de servicii. În această logică, profesorul nu mai funcţionează ca un magistru, model de viaţă şi sursă a autorităţii profesionale, iar elevul nu îşi mai asumă dificultăţile unui proces de făurire a caracterului. De acum înainte, ca la hypermarket, consumatorul va avea ultimul cuvînt şi în educaţie, umplîndu-şi coşul cu produse strălucitoare – competenţele – pentru care va plăti un anumit preţ. Evident, modelul presupune dezvoltări comparabile cu sfera distribuţiei bunurilor materiale - tehnici de marketare, publicitate şi relaţii publice. Vor apărea produse educaţionale noi, altele vor dispărea, industriile cunoaşterii se vor schimba, operatorii bunurilor simbolice se vor recalifica. Cercetarea fundamentală va dispune de bani din ce în ce mai puţini, în timp de multinaţionalele îşi vor promova arii curriculare specifice. Statul va ceda treptat monopolul evaluării cunoştiinţelor către entităţi private. Peste toate, schimbările tehnologice vor impune noi tipuri de conţinuturi. Va fi bine, va fi rău? Rămîne de văzut. Cu siguranţă, noile generaţii vor avea un nivel al culturii generale mult mai scăzut decît al părinţilor, aşa cum s-a întîmplat şi în Occident. Măcar în domeniul culturilor de specialitate să stăm mai bine.

Niciun comentariu: