duminică, mai 16, 2010

Să mirosim evlavios osul măduv-os!


Cărţi de viaţă lungă - Gargantua şi Pantagruel

Mi-a plăcut mereu Maestrul Rabelais, dar abia în ultima vreme încep să-i înţeleg mai bine minunatele cărţi. La suprafaţă ai isprăvile uriaşilor Gargantua şi Pantagruel, cu toată verva şi umorul cărţilor populare, cu personaje simpatice, războaie picareşti, vorbe de duh şi ospeţe monstruoase. Sînt poveşti pentru copiii de orice vîrstă. Stratul următor îl transportă pe cititorul atent în lumea Renaşterii franceze, în care cărturarii descoperiseră luminile Antichităţii greco-romane, subminînd scolastica sorbonardă. Erudita ediţie „Gargantua”, în traducerea lui Romulus Vulpescu (E.L.U., Bucureşti, 1962), are un aparat de note extraordinar, care face mai mult decît o enciclopedie. Din păcate, Vulpescu n-a reuşit să traducă decît prima carte (din cele cinci), iar ediţia completă, în traducerea lui Alexandru Hodoş, nu se ridică nici pe departe la acelaşi nivel (în schimb cîştigă la aspectul grafic). În fine, săpînd în adînc, poţi găsi un al treilea strat de semnificaţii, să-i spunem ezoteric – Maestrul Rabelais dezvăluie, în joacă, elemente ale Tradiţiei primordiale, arhetipuri, simboluri, venind din varii izvoare – hermetism, alchimie, gnoză, pe care, apoi, le învăluie în glumă, în ceea ce marele Fulcanelli a numit „limbajul argotic”, limba verde, limba păsărilor, limbajul Iniţiaţilor occidentali. Privite cu atenţie, călătoriile lui Pantagruel pe urmele Oracolului Sfintei Butelci sînt o căutare glumeaţă a Graalului, a Pietrei Filosofale, iar autorul se prezintă, semnificativ, drept Abstractor de Chintesenţă.

Iată un fragment pilduitor, în care Maestru Rabelais ne învaţă să facem hermeneutică, după modelul cîinelui ce roade un os cu măduvă!

“Voi toţi, bunii mei învăţăcei, ca şi ceilalţi împătimiţi ai lenei, văzînd numele poznaş al cărţilor ce-am scris: Gargamela, Pantagruel, Bucă-Groasă, Mîndria prohabului, Slănină pe fasole (cu tîlcuri) şi altele, lesne aţi putut crede că citindu-le veţi găsi în ele numai glume hazlii, snoave pipărate şi minciuni şugubeţe; fiindcă nu v-aţi ostenit să le cercetaţi mai adînc, ci le-aţi judecat după înfăţişarea lor, adică după denumirea cărţii, care stîrneşte îndeobşte batjocură şi rîs. S-ar cuveni însă a privi cu mai puţină pripeală rodul stăruinţelor omeneşti de vreme ce voi singuri spuneţi că nu haina îl face pe călugăr; că se arată unul în anteriu de monah, dar în el nimic duhovnicesc nu are, iar altul îşi azvîrlă pe umăr o mantie spaniolească, dar vitejia lui n-a văzut Spania niciodată. Iată de ce, deschizînd această carte, să cumpăniţi cu multă luare-aminte cuprinsul ei.

Veţi vedea astfel, că miezul pe care îl ascunde are cu totul alt preţ decît chipul zugrăvit pe deasupra, iar gîndurile din adînc nu sînt atît de uşuratice, după cum ar putea să arate învelişul lor. Iar dacă veţi afla în toate aceste cuvinte încredinţate tiparului acea veselă pierdere-de-vreme pe care numele cărţii v-o făgăduieşte, să nu vă opriţi aici, ca şi cum aţi asculta vrăjiţi cîntecul sirenelor, ci să tălmăciţi într-un înţeles mai cuprinzător ceea ce vi se pare că izvorăşte dintr-o inimă lipsită de griji.

N-aţi destupat niciodată butelcile? Gîl! Gîl! Vă mai aduceţi aminte cam cîte aţi deşertat? Văzut-aţi vreodată cum face cîinele, cînd dă peste un os cu măduvă? Platon, în cartea a III-a despre Republică, spune că e dobitocul cel mai înţelept din lume. Uitaţi-vă mai bine la el şi o să băgaţi de seamă cu cîtă evlavie miroase osul, cu cîtă grijă îl păzeşte, cu cîtă patimă îl prinde, cu cîtă luare-aminte îl pipăie, cu cîtă poftă îl zdrobeşte şi cu cîtă grabă începe să-l sugă. Ce-l îndeamnă să se poarte astfel? Ce nădăjduieşte şi ce bunătate aşteaptă? Nimic mai mult decît puţină măduvă. E adevărat că această fărîmă de hrană e mai dulce decît toate celelalte, fiindcă aşa cum spune Galenus (în Fa.cu. natural. III şi în De usu parti.1, XI), măduva e tot ce a plăsmuit firea mai desăvîrşit.

Fiţi dar înţelepţi după pilda cîinelui şi vă bucuraţi, adulmecînd şi gustînd aceste cărţi săţioase, de preţ deosebit şi de mare cinste: uşurele dacă le frunzăreşti în pripă, dar pline de cugetare dacă zăboveşti la sfat cu ele. Apoi, sfărîmaţi osul şi sugeţi-i măduva hrănitoare! Nu mă îndoiesc nici o clipă că, după citirea acestora, veţi fi mai înţelepţi şi mai pricepuţi; veţi simţi un gust cu totul nou şi veţi dobîndi o învăţătură ascunsă, care vă va ferici cu înalte daruri şi minunate taine; nu numai în privinţa credinţei, dar şi a treburilor obşteşti şi a schimbului de bunuri dintre oameni”.

2 comentarii:

literelibere spunea...

Rabelais imi aminteste de examene, de bibliografia fara sfarsit pe care trebuia s-o parcurg, de faptul ca n-am gustat de loc, dar de loc, Gargatua si Pantragruel. probabil tocmai pentru ca eram obligata sa citesc. poate azi, cu mai multa rabdare si fara stresul sesiunii, as reveni asupra lui Rabelais.:)

Cristian Cocea spunea...

Şi uite aşa ne taie şcoala maioneza lecturii...