vineri, noiembrie 27, 2009

Geniul oltenesc al locuirii


Cula Greceanu


Încep aici o serie de postări despre Oltenia şi locuitorii săi, pentru că sînt mîndru de spiritul locului în care m-am născut. Departe de a însemna numai zaibăr şi praz, acest colţ de lume ascunde comori neştiute...

În timp ce ardelenii construiau cetăţi săteşti, în care se adăpostea o întreagă comunitate, iar moldovenii înălţau mănăstiri fortificate, capabile să-i apere de primejdii, oltenii, în geniul individualismului lor, inventau casa-cetate. Cula, aşa cum era denumită, folosindu-se un cuvînt turcesc, ce înseamnă „turn”, devenea astfel loc de refugiu pentru o familie, dar şi locuinţă capabilă să îndeplinească toate funcţiunile vieţii de zi cu zi. Înalte, cu zidurile groase străpunse de metereze, cîteodată avînd şi tuneluri secrete de fugă, aceste fortăreţe domestice s-au răspîndit în tot spaţiul balcanic, mai ales după 1650, cînd incursiunile de jaf ale otomanilor se înmulţiseră, pe fondul slăbirii autorităţii statelor din zonă. Atunci, proprietarii de terenuri hotărîseră să se apere cu forţe proprii.

Răpirea fetei lui Han Tătar

Puteţi vedea şi astăzi aceste case-cetate, păstrate în bună stare pe Valea Luncavăţului, la Măldăreştii de Sus, localitate aflată la 4 km SV de Horezu. În mijlocul unui domeniu împrejmuit cu gard de piatră, se înalţă Cula Greceanu, o construcţie cu două etaje, despre care se presupune că a fost construită la începutul secolului 17, de Tudor Maldăr, căpitan în oastea lui Mihai Viteazu. Legenda spune că Tudor Maldăr a căzut prizonier la tătari dar a reuşit să scape, seducînd-o pe fata hanului, pe care a şi răpit-o, fugind călare, fără să ia cu ei altceva decît două maldăre de fîn pentru animale (de unde numele Măldărăşti...), refugiindu-se apoi în zonă. Construcţia pe care o vedeţi astăzi are, însă, trăsăturile arhitectonice brîncoveneşti ale secolului al XVIII-lea, cu două cerdace la etaj, cu ferestre ajurate şi cu pivniţa adîncită. Familia Măldărăscu, urmaşii căpitanului, a folosit cula pînă la începutul secolului al XX-lea, cînd clădirea trece, ca zestre, în familia Greceanu.

Fresce semnate de Olga Greceanu

Urcaţi la primul etaj pe o scară masivă de stejar, odihniţi-vă într-o loggie elegantă, vizitaţi turnul, unde se ajungea printr-o scară de frînghie, precum şi camerele de aici, împodobite cu fresce de Olga Greceanu, o înzestrată pictoriţă, înfăţişîndu-i pe strămoşi. La etajul al II-lea veţi vedea un cerdac deschis, de unde vi se dezvăluie excelenta privelişte a zonei precum şi două camere, renovate recent, împodobite cu piese de mobilier originale – printre care şi o măsuţă de tarot, cu semnele zodiacale, şi o mare oglindă veneţiană. Din anii ’60 ai secolului trecut, cula a intrat în proprietatea statului, care a organizat şi renovarea clădirii. Vizita continuă la cea de-a doua culă din zonă, cula Duca, numită aşa după proprietarul său, I.G.Duca, marele om politic liberal. Cula a fost construită în 1812, de Gheorghiţa Măldărăscu, iar în 1907 un urmaş a vîndut-o lui I.G. Duca. Ajungeţi la culă printr-o poiană înverzită, intraţi şi admiraţi imensele grinzi de stejar care susţin pivniţa. Şi această clădire are două etaje, la care urcaţi pe o scară zdravănă. La primul etaj sînt trei încăperi, adăpostind obiecte de epocă şi arme, iar la etajul al doilea, în două încăperi, se păstrează icoane populare. Zăboviţi pe cerdacul de sus, excelent loc de relaxare şi visare pentru călătorul ostenit. Mai sînt de remarcat sobele oarbe, tradiţionale, precum şi stucaturile tavanelor, înfăţişînd animale fantastice. Alături de cea de-a doua culă veţi găsi Casa memorială I.G. Duca, unde puteţi admira frumos mobilier de epocă, grafică semnată Olga Greceanu, obiecte aparţinînd fostului prim-ministru liberal (un aparat de radio, o masă de lucru, biblioteca etc.). Să mai spunem că, la cule, există posibilităţi de cazare, iar masa poate fi luată la o pensiune din apropiere sau în Horezu.

Niciun comentariu: