Provocat de întrebările Oceaniei, mi-am adus aminte de vremurile cenaclurilor SF din Bucureşti - Solaris şi Prospectart. Se întîmpla prin 1985, cînd politehniştii aveau şi ei cîteva locuri de întîlnire. Printre ele, cenaclul Solaris, la "Preoteasa", Casa de cultură a studenţilor, de pe Griviţei - apoi ne-am mutat pe lîngă Patriarhie. Era o oază de libertate, unde am văzut pentru prima oară filmele lui Tarkovski şi Kurosawa, comentate de celebrul Mircea Dumitrescu, nea Dumi, un critic de film cu memorie fabuloasă şi darul vorbirii. Tot aici concertau Pro Musica şi Timpuri Noi, Iris şi Compact! La ultimul etaj funcţiona cenaclul Solaris, care aduna scriitori azi uitaţi - Mihai Grămescu, Ştefan Ghidoveanu, Mironov, dar "creierul şi inima adunării" era un tînăr inginer de calculatoare, pe numele său Cristian Tudor Popescu. "Croco", cum îi spuneam noi, de la "crocodil", era chel, uscăţiv, fermecător, cu o inteligenţă sclipitoare şi chef de discuţii pe cele mai variate teme. Cunoştea enorm de multe lucruri şi, mai ales, avea generozitatea să le împartă cu ceilalţi. Sigur, acolo se citea mult SF, cărţi precum "Hiperboloidul inginerului Garin" sau "Nebuloasa din Andromeda" (pun pariu că nici n-aţi auzit de ele!), dar conversaţiile mergeau mult mai departe, către politică, estetică, filosofie sau muzică, într-un vertij de idei care, pe noi, adolescenţii, ne lăsa cu gura căscată, ochii mari şi chef de lectură! Lui Croco îi apăruse volumul "Planetarium", o culegere de povestiri SF, şi nu mă mai săturam să-l ascult... Sigur, mai erau figuri deosebite - Grămescu, tehnician la piscina hotelului Bucureşti, scria parabole borgesiene cu influenţe mistice (a mai citit cineva "Inelul libelungilor" ?)- dar tot Croco rămînea liderul. Apoi a venit Revoluţia şi lumea noastră s-a schimbat, au apărut interesele, partidele, mass media. Au dispărut autoritatea şi admiraţia dezinteresată. "Croco" s-a dat peste cap şi s-a transformat în "CTP", astfel că toată lumea a căpătat dreptul să-l înjure. Chiar şi eu, dacă sînt nemulţumit de analizele sale politice. Dar n-o fac... Pentru că n-am uitat Edenul studenţiei mele şi acele clipe magice, cînd discutam cu Croco despre singularităţi, paradoxuri logice sau călătorii în timp.
P.S. Cristian Tudor Popescu a scris şi un excelent roman, cam pe linia lui Sabato - "Vremea mînzului sec". Nici asta n-o ştiaţi!
"Edenul studentiei mele" ... nostalgia naste durere. Citindu-ti aceasta ultima postare am fost pur si simplu invadata de amintiri.
RăspundețiȘtergereDe ce timpul ii schimba pe oamenii de care am fost apropiati odata?
Filmele lui Tarkovski nu pot fi comparate cu filmele altcuiva :), si observ ca, in ciuda anilor, isi gasesc noi fani.
X - sper că au fost amintiri plăcute. Şi, da, timpul ne desparte de cei dragi, ne desparte de noi înşine! Ca o apă foarte adîncă, în care pierdem bijuteria îndrăgită.
RăspundețiȘtergereP.S. Am încercat să revăd Călăuza - abia am putut să reintru în ritmul acela lent, în care ochii alunecă o jumătate de minut pe un prim-plan.
P.P.S. Îţi mulţumesc că ai mai trecut pe la mine!
Hehe, Vremea manzului sec ramane unul dintre romanele foarte, foarte dragi mie. Tin mine ca la prima lectura, acum mai bine de 10 ani, am avut un soc. Literalmente un soc, mi se parea lectia ultima de scriitura. Azi se intampla sa recitesc periodic macar cateva pagini. Sau mai multe.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru postare, trebuie sa fi fost tare fain.
Cinabru - Mă bucur să te cunosc! Îţi urmăresc blogul şi apreciez interesul tău pentru disciplinele esoterice... Despre Tarot şi Arta Regală putem sta oricînd de vorbă!
RăspundețiȘtergereP.S. Plus că avem acelaşi păcat - pipa!
De cartea "Hiperboloidul inginerului Garin" am auzit, e scrisa pe la inceputul anilor 1920 de un sriitor sovietic A.N. Tolstoi, e chiar interesanta prevesteste aparitia laserului.
RăspundețiȘtergereAnonim - Bravo ! :)
RăspundețiȘtergere