De ce nu se mai citeşte SF

Editorii ne spun, fanii îi confirmă - se citeşte mai puţin SF decît, să zicem, în anii Războiului Rece. Explicaţia oficială e că dezvoltarea tehnologică a omorît acel "fior al uimirii", ce îl cuprindea pe cititorul secolului trecut, în contact cu marile cărţi ale genului. Acum, cînd toţi folosim internetul şi telefonul mobil, e ridicol să-l vezi pe căpitanul Picard bătîndu-se peste insignă, ca să vorbească cu "Enterprise".

O fi. Pe mine, interpretarea nu mă satisface. Se scrie şi azi hard SF, de să-ţi trosnească mintea, vezi cărţile lui Greg Egan. De fapt, mă tem că, paradoxal, odată cu explozia tehnologică, nivelul intelectual al publicului, în ce priveşte ştiinţa, s-a prăbuşit incredibil. Astăzi, cred că 90% dintre români nu ştiu să repare o priză! Aşa că e mult mai uşor să citeşti fantesy, unde nu-ţi baţi capul cum funcţionează mătura lui Harry Potter. Pe de altă parte, şi ştiinţa are "vina" ei - se dezvoltă exponenţial, adresîndu-se elitelor, iar şcoala nu mai face faţă volumului uriaş de cunoştiinţe, care se rostogoleşte peste noi (sau, mai bine zis, pe lîngă noi).

Că veni vorba... M-am surprins zilele trecute că nu-mi dau seama de ce simpaticii roboţi jupiterieni, din Ilionul lui Dănuţ Simmons, îşi spun "moraveci". Abia azi, săpînd pe net după teoria singularităţii, am găsit o posibilă explicaţie - Hans Moravec este un domn distins, profesor la Carnegie Mellon Robotics Institute, pe care-l găsiţi în poza asta