Dictatura bunului simț

S-a încheiat summitul ultimei șanse, în care guvernele europene urmau să hotărască viitorul Uniunii Bătrînului Continent. Cu excepția Marii Britanii, toate celelalte state au acceptat punctul de vedere german, de întărire a disciplinei economice. Spus mai pe șleau, fiecare a cedat ceva din suveranitate, aliniindu-se viziunii austere venite de la Bonn, prin care se stabilesc limite ale deficitelor structurale naționale. De acum înainte, bugetele statelor euro vor fi aprobate mai întîi la Bruxelles și abia apoi în parlamentele naționale, iar la Consiliul de iarnă al UE se vor impune reforme importante pentru semnatarii documentelor. România, ca și celelalte 10 state care n-au adoptat moneda euro, are o marjă de manevră ceva mai largă, dar nu dă semne că ar vrea să-și joace cartea interesului național. Și asta în ciuda opiniilor critice din mediul economic, care nu neagă importanța controlului cheltuielilor bugetare, dar avertizează că pierdem viteză în dezvoltare. Dacă statul pune piciorul pe frînă, cine să desfășoare mari lucrări de infrastructură, cine să stimuleze consumul și să realimenteze ciclul economic? În plus, pe partea fiscală, experții spun că renunțarea prematură la moneda națională, în favoarea euro, taie orice posibilitate de joc al devalorizării, care să stimuleze exporturile. În fine, aliniindu-ne la politicile economice comunitare, s-ar putea să fim obligați la a elimina avantaje comparative, de tipul mîinii de lucru ieftine, impozitelor mici etc. Nu că le-am fi folosit cu succes pînă acum dar... orșicîtuși, vorba aceea! În fine, observatorii situației au mai remarcat că summitul n-a rezolvat problema datoriilor statelor UE, în lipsa unei Trezorerii comune și a unor eurobonduri care să “mutualizeze” aceste datorii. Tot ce s-a propus a fost constituirea unui fond comun de 200 de miliarde de euro, pentru ajutor. Atente la decizii, bursele au reacționat imediat, cu creșteri moderate. Scriu toate acestea și îmi dau seama că nu înțeleg mare lucru din ele, de parcă politica externă s-a transformat în curs de contabilitate. Dar ce-or înțelege cetățenii care vor fi consultați, în caz că schimbăm Constituția, ca să introducem noțiuni financiare? Cred că nici Brătianu bătrînul, dacă s-ar ridica din cripta de la Florica, n-ar mai pricepe pe ce lume se află! În trecut, ca să fii om de stat, era nevoie să știi istorie, politologie, comunicare. Acum, istoria e inutilă, ideologiile trag să moară, comunicarea s-a transformat în advertising. Pînă și clădirile puterii de stat seamănă cu sediile de bănci. Zău dacă nu mi-e dor de niște discursuri politice emoționale, de-alea interbelice! Sau de răsculații lui Dostoievski... Dar deh! Trăim în dictatura bunului simț. Ăla care se uită mereu în portofel, face liste de cheltuieli, se întinde cît îi e pătura, merge zilnic la serviciu și își plătește ratele la bancă.