CTP-ul vostru este "Croco" al meu

Provocat de întrebările Oceaniei, mi-am adus aminte de vremurile cenaclurilor SF din Bucureşti - Solaris şi Prospectart. Se întîmpla prin 1985, cînd politehniştii aveau şi ei cîteva locuri de întîlnire. Printre ele, cenaclul Solaris, la "Preoteasa", Casa de cultură a studenţilor, de pe Griviţei - apoi ne-am mutat pe lîngă Patriarhie. Era o oază de libertate, unde am văzut pentru prima oară filmele lui Tarkovski şi Kurosawa, comentate de celebrul Mircea Dumitrescu, nea Dumi, un critic de film cu memorie fabuloasă şi darul vorbirii. Tot aici concertau Pro Musica şi Timpuri Noi, Iris şi Compact! La ultimul etaj funcţiona cenaclul Solaris, care aduna scriitori azi uitaţi - Mihai Grămescu, Ştefan Ghidoveanu, Mironov, dar "creierul şi inima adunării" era un tînăr inginer de calculatoare, pe numele său Cristian Tudor Popescu. "Croco", cum îi spuneam noi, de la "crocodil", era chel, uscăţiv, fermecător, cu o inteligenţă sclipitoare şi chef de discuţii pe cele mai variate teme. Cunoştea enorm de multe lucruri şi, mai ales, avea generozitatea să le împartă cu ceilalţi. Sigur, acolo se citea mult SF, cărţi precum "Hiperboloidul inginerului Garin" sau "Nebuloasa din Andromeda" (pun pariu că nici n-aţi auzit de ele!), dar conversaţiile mergeau mult mai departe, către politică, estetică, filosofie sau muzică, într-un vertij de idei care, pe noi, adolescenţii, ne lăsa cu gura căscată, ochii mari şi chef de lectură! Lui Croco îi apăruse volumul "Planetarium", o culegere de povestiri SF, şi nu mă mai săturam să-l ascult... Sigur, mai erau figuri deosebite - Grămescu, tehnician la piscina hotelului Bucureşti, scria parabole borgesiene cu influenţe mistice (a mai citit cineva "Inelul libelungilor" ?)- dar tot Croco rămînea liderul. Apoi a venit Revoluţia şi lumea noastră s-a schimbat, au apărut interesele, partidele, mass media. Au dispărut autoritatea şi admiraţia dezinteresată. "Croco" s-a dat peste cap şi s-a transformat în "CTP", astfel că toată lumea a căpătat dreptul să-l înjure. Chiar şi eu, dacă sînt nemulţumit de analizele sale politice. Dar n-o fac... Pentru că n-am uitat Edenul studenţiei mele şi acele clipe magice, cînd discutam cu Croco despre singularităţi, paradoxuri logice sau călătorii în timp.

P.S. Cristian Tudor Popescu a scris şi un excelent roman, cam pe linia lui Sabato - "Vremea mînzului sec". Nici asta n-o ştiaţi!

De ce nu se mai citeşte SF

Editorii ne spun, fanii îi confirmă - se citeşte mai puţin SF decît, să zicem, în anii Războiului Rece. Explicaţia oficială e că dezvoltarea tehnologică a omorît acel "fior al uimirii", ce îl cuprindea pe cititorul secolului trecut, în contact cu marile cărţi ale genului. Acum, cînd toţi folosim internetul şi telefonul mobil, e ridicol să-l vezi pe căpitanul Picard bătîndu-se peste insignă, ca să vorbească cu "Enterprise".

O fi. Pe mine, interpretarea nu mă satisface. Se scrie şi azi hard SF, de să-ţi trosnească mintea, vezi cărţile lui Greg Egan. De fapt, mă tem că, paradoxal, odată cu explozia tehnologică, nivelul intelectual al publicului, în ce priveşte ştiinţa, s-a prăbuşit incredibil. Astăzi, cred că 90% dintre români nu ştiu să repare o priză! Aşa că e mult mai uşor să citeşti fantesy, unde nu-ţi baţi capul cum funcţionează mătura lui Harry Potter. Pe de altă parte, şi ştiinţa are "vina" ei - se dezvoltă exponenţial, adresîndu-se elitelor, iar şcoala nu mai face faţă volumului uriaş de cunoştiinţe, care se rostogoleşte peste noi (sau, mai bine zis, pe lîngă noi).

Că veni vorba... M-am surprins zilele trecute că nu-mi dau seama de ce simpaticii roboţi jupiterieni, din Ilionul lui Dănuţ Simmons, îşi spun "moraveci". Abia azi, săpînd pe net după teoria singularităţii, am găsit o posibilă explicaţie - Hans Moravec este un domn distins, profesor la Carnegie Mellon Robotics Institute, pe care-l găsiţi în poza asta

Iată o Înălţare în care cred!

Paşte fericit!

Sondaj de opinie - Ce faci cînd ţi-e arestat patronul?

Dacă ai fi ziarist la un mogul, iar mogulul e un pic arestat (vezi cazul lui Penescu, proprietarul cotidianului piteştean TOP), cum procedezi?
a. Faci pe mortul în păpuşoi(ca băieţii de la TOP), după principiul "Ce nu se scrie nu există"?
b. Dai o ştire mică, la pagina opt, jos, ca să nu rîdă de tine concurenţa?
c. Publici o primă pagină cu titlul mare FREE MOGUL!!! (ziarul la nevoie se cunoaşte, că doar de-aia bagă mogulul banii în curul nostru...)
d. Îţi cauţi serviciu?

Trebuie să recunoaşteţi, grea problemă!

P.S. Prietenul Mişu vituperează acţiunea justiţiei şi ridiculizează comentariile celor care bat obrazul jurnaliştilor de la TOP. Cu toată prietenia, nu cred că are dreptate. Tot ne plîngeam că justiţia nu anchetează pe nimeni, iar acum, c-o face, ne pute! Ba că l-au luat pe Becali cu prea mulţi mascaţi, ba că Penescu e un peşte prea mic... Iar să mimezi că nu s-a întîmplat nimic, pentru că lucrezi la ziarul lui, te descalifică profesional. Lasă că am văzut chestia asta şi la alte cotidiane argeşene... politica struţului!

Bărbaţi şi copii

„E greu să-ţi imaginezi fiinţă mai imbecilă, mai agresivă, mai insuportabilă şi mai plină de ură decît un preadolescent, mai ales cînd e cu alţi băieţi de vîrsta lui. Preadolescentul e un monstru dublat de un imbecil, conformismul lui este aproape incredibil; preadolescentul pare cristalizarea subită, malefică (şi neaşteptată, dacă-l avem în vedere pe copil) a tot ce e mai rău în om. lar atunci cum să te îndoieşti că sexualitatea e o fortă absolut funestă? Cum de suportă oamenii să trăiască sub acelaşi acoperiş cu un preadolescent? Eu cred că izbutesc doar pentru că viaţa lor e absolut goală; totuşi, şi viaţa mea e goală, eu însă n-am izbutit. Oricum, toţi mint, mint într-un mod grotesc. Sîntem divorţaţi, dar rămînem buni prieteni. îmi văd fiul în week-end, o dată la două săptămîni; e o mizerie. o mizerie absolută. în realitate, bărbaţii nu s-au interesat niciodată de copiii lor, niciodată n-au simţit iubire pentru ei, şi în general bărbaţii sînt incapabili de iubire, sentimentul ăsta le e total străin. Ceea ce cunosc ei e dorinţa, dorinţa sexuală în stare brută şi competiţia între masculi; abia mult mai tîrziu, în cadrul familiei, puteau, odinioară, să simtă o anume recunoştinţă pentru perechea lor - dacă le făcuse copii, dacă era gospodină, dacă era bună la bucătărie şi la pat; atunci le făcea plăcere să doarmă împreună. Poate că nu asta îşi doreau femeile, poate că era o neînţelegere, dar acest sentiment putea fi extrem de putemic. Şi chiar dacă din cînd în cînd îi excita (de altfel, tot mai puţin) să-şi ofere cîte-o aventură, ei nu mai puteau literalmente trăi fără femeia lor; dacă printr-o nenorocire ea dispărea, se puneau pe băut şi mureau rapid, de obicei în cîteva luni. Cît despre copii, ei asigurau transmiterea unui rang, a unor reguli şi-a unui patrimoniu. Era, desigur, cazul păturii feudale, dar lucrurile stăteau la fel şi la comercianţi, la ţărani, la meseriaşi, de fapt la toate clasele societăţii. Azi, toate astea nu mai există: sînt salariat, sînt chiriaş, nu am nimic să-i transmit fiului meu. N-am nici o meserie să-l învăţ, nici măcar nu ştiu ce va face mai tîrziu; regulile pe care le-am cunoscut oricum nu vor mai fi valabile pentru el, va trăi în alt univers. A accepta ideologia schimbării continue înseamnă a accepta că viaţa unui om e strict redusă la existenţa lui individuală, că generaţiile trecute şi viitoare n-au nici o importanţă pentru el. Aşa trăim, iar a avea un copil nu mai are nici un sens, astăzi, pentru un bărbat. Cazul femeilor e diferit, căci ele continuă să simtă nevoia de a iubi pe cineva - ceea ce nu e şi nici n-a fost vreodată cazul bărbaţilor. E o minciună că bărbaţii simt şi ei nevoia să-şi dezmierde copiii, să se joace cu ei. să-i giugiulească. Chiar dacă ne-a fost repetată ani de zile, e o minciună. După ce-ai divortat, după ce cadrul familial a fost sfărîmat, relaţiile cu copiii îşi pierd orice sens. Copilul e capcana în care eşti prins, e duşmanul pe care va trebui să-l întreţii în continuare şi care îţi va supravieţui"

Michel Houellebecq, "Particulele elementare"

Curge sînge la Chişinău

În timp ce scriu, la Chişinău, mii de protestatari, nemulţumiţi de realegerea comuniştilor, au luat cu asalt clădirea Preşedinţiei. Geamuri sparte, maşini incendiate, poliţişti şi manifestanţi răniţi. Văd la tv un tip cu şapcă, urlînd la nişte poliţişti spăşiţi, cu caschetele cît făraşul, vorbind prin staţie... Secu, frate! Între timp, televiziunea de stat prezintă spectacole de divertisment, dansează o tipă cu un şarpe boa... Realitatea bate orice ficţiune. Voronin a părăsit locaţia şi se aşteaptă scoaterea armatei. Asistăm la o nouă revoluţie portocalie, ca-n Ucraina sau Georgia? Mă tem că nu. Protestatarii sînt dezorganizaţi, Statele Unite au planuri de apropiere de Rusia. S-a schimbat contextul! Cu siguranţă, în curînd va începe manipularea - televiziunea îi va prezenta pe tineri ca pe nişte huligani, mase de oameni ai muncii vor ajunge în capitală, ca să sprijine guvernul, opoziţia va sta la cutie, pentru că e prea slabă. Dar Bucureştiul? Prevăd că o să tacă diplomatic, chiar dacă Voronin va denunţa "forţele naţionaliste româneşti". Săracii moldoveni!

PS. Liberalii ies acum cu o declaraţie. Prin vocea lui Vosganian, ei cer guvernanţilor de la Chişinău să nu folosească forţa şi să se treacă la renumărarea voturilor.

Desfăşurarea evenimentelor la http://www.hotnews.ro/

P.S. Ce ziceţi? Cu un strop de nebunie din partea noastră, am putea să folosim contextul pentru alipirea Basarabiei?

Cum să omori un jurnalist...

...fără să încalci legea? Aflăm din ultimul număr al Dilemei vechi.

1. Ţine-l în redacţie. Munca de teren îi deschide apetitul pentru cunoaştere.
2. Pune-l să facă şi printul şi on-lineul. Tratînd de două ori acelaşi subiect, sigur rămîne fără idei...
3. Impune-i cît mai multe reguli administrative. Cu cît are mai multe sarcini, cu atît îi va scădea imaginaţia.
4. Redu drastic cheltuielile profesionale - cursuri, ateliere, seminarii. Menţine-l în submediocritate.
5. Obligă-l să se identifice cu turma din care face parte.
6. Evaluează-i în permanenţă prestaţia.
7. Introdu un sistem de recompense şi penalizări.
8. Începe şedinţa de sumar cu ce ştiri am pierdut, faţă de concurenţă. Astfel îi nivelezi gîndirea.
9. Vaită-te în permanenţă de situaţia financiară a ziarului...
10. Spune-i că ziarul poate să apară şi cu doi redactori...

Aş adăuga

11. Plăteşte-l prost, la limita supravieţuirii. Dacă se revoltă, pune-l să facă publicitate. Astfel, spiritul său critic se va reduce la zero. Sau se va transforma în apetit pentru şantaj...

P.S. "Marii" patroni de presă cu care am lucrat recurgeau permanent la punctele 3-10, excelînd la 11!

Patricia van Lubeck

X, pînă să dau mai multe amănunte despre transumani, dă-mi voie să pun aici cîteva opere ale artistei Patricia van Lubeck, pe care le-am găsit pe blogul tău şi-mi plac de mor!

Patricia van Lubeck

- 1965 born in Amsterdam, The Netherlands
- 1985 started working as an accountant
- 2000 started full time painting
- 2005 moved to New Zealand
- 2002-2008 exhibited in The Netherlands, Switzerland, New Zealand, Hong Kong, Australia

O rază de speranţă

Scriam ieri despre Attali şi "Scurtă istorie a viitorului", sau ce ne aşteaptă în următorii 50 de ani. După lista de orori, vine şi raza de speranţă...

- Speriaţi de catastrofele dezlănţuite de specia umană, anumiţi agenţi ai schimbării îşi vor face simţită prezenţa. Altruişti, orientaţi spre relaţii şi cu suficiente resurse, ei vor încerca să facă lumea mai bună. Attali îi numeşte TRANSUMANI.
- Transumanii vor iniţia, alături de economia de piaţă, o economie a altruismului.O economie a punerii gratuite la dispoziţie, a darului reciproc, a serviciului public şi a interesului general.
- Se va produce divertisment, sănătate, educaţie, relaţii, fără altă recompensă decît consideraţia, recunoştiinţa şi bucuria celorlalţi.
- Arhitecţii şi urbaniştii vor inventa noi oraşe, în respect pentru mediu şi pentru oameni.
- Sistemul bancar va fi dominat de microcredit. Pieţele vor reorienta progresul tehnic spre industriile sănătăţii, alimentare, educaţie şi ecologie.
- Industriile creative se vor schimba - înregistrările vor fi gratuite, spectacolele live vor fi contra cost!
- Alături de libertate şi profit, valorile Ordinii economice, omul va învăţa să aprecieze şi TIMPUL PLĂCUT, socializînd, crescîndu-şi copiii, călătorind cu familia, creînd cu prietenii.

De altfel, seminţe ale noii ordini, previzionată de Attali, rodesc în prezent. Nu mă gîndesc la un design utopic, gen Proiectul Venus (dacă aţi văzut Zeitgeist, ştiţi la ce mă refer...), ci la iniţiative mult mai modeste (dar mai realiste) - de la cunoştiinţe transmise gratuit (Wikipedia, coduri sursă, Linux) pînă la organisme non profit gen Crucea Roşie, de la azilurile întreţinute de comunităţi religioase pînă la "bancherul săracilor", ăla care împrumută fără dobîndă indieni, parcă...