joi, august 21, 2008

Scena balconului

România, anul de graţie 1968. O sută de mii de bucureşteni, strînşi în Piaţa Palatului, uitaseră de activiştii de partid, care-i aduseseră dis-de-dimineaţă acolo de prin fabrici şi uzine, şi aclamau sincer un omuleţ cocoţat în balcon, care îi înfiera pe ruşi. Nu era vorba despre vreun disident sau, doamne-fereşte, vreun instigator... Oratorul era chiar secretarul general al PCR, Nicolae Ceauşescu. În plin lagăr comunist, se născuse al doilea Tito ! Dar ce se întîmplase? Cu o zi înainte, trupele Tratatului de la Varşovia interveniseră în forţă în Cehoslovacia, pentru a înăbuşi o timidă încercare de reformă politică, supranumită „Primăvara de la Praga”. Jugul sovietic cădea din nou, implacabil, asupra popoarelor din Est. Spre lauda românilor, trupele noastre n-au participat la această acţiune, mai mult, într-o şedinţă comună a CC al PCR, Guvernului şi Consiliului de Stat, intervenţia militară a fost condamnată. De asta strigau bucureştenii cu atîta ardoare, de asta uitaseră trecutul de activist al lui Ceauşescu, în dimineaţa zilei de 21 august 1968 ! Ura faţă de ruşi era mai mare decît dispreţul la adresa PCR... În fine, Ceauşescu şi-a savurat triumful şi a părăsit balconul. Apoi a mers în cabinet, ca să discute cu generalii un plan de apărare contra unei eventuale agresiuni a URSS. În definitiv, el nu făcuse nici o reformă. Dar ştia cum sînt ruşii. Dacă, înfierbîntaţi de canicula de la Praga, se gîndeau să se răcorească, dînd o fugă pînă la Marea Neagră ?

Un comentariu:

Wilfried Birleanu spunea...

Cred ca asta e amanuntul care il ridica pe Ceausescu putin desupra majoritatii: curajul. Ce a facut in 1968 arata un curaj cu mult iesit din comun, idiferent ce explicatii incearca unii sau altii sa gasesca. Ce pacat ca a fost un tiran idiot... Sa-i fi Dumnezeu lui Milica testicolele lui Ceausescu, poate ca Romania era altundeva acum.