Anul 74, după Cristos – Erupţia vulcanului Vezuviu; oraşele Pompei, Herculanum şi Stabiae sunt acoperite de lavă.
Stilusul îmi tremură în mănă şi tăbliţele aproape s-au scorojit, din cauza căldurii. Cred că s-a uscat şi cerneala din recipientul pe care-l port agăţat de centură. Sudoarea curge pe mine ăn valuri însă curiozitatea mă împinge pe pantă, tot mai sus. De cîteva zile, Vesuviul şi-a schimbat cu totul înfăţişarea. Aşa ceva n-am mai pomenit, în ciuda anilor mei şi a studiilor făcute pentru a scrie “Istoria Naturală”… Parcă a crescut din vîrful muntelui un pin, cu tulpina de fum întunecat şi ramurile din foc schimbător la culoare… Oamenii din Pompei erau strînşi în teatru şi au fugit cu toţii, înspăimîntaţi, cînd s-a cutremurat pămîntul şi au început să cadă zidurile. A fost o panică generală, în care considerentele de stare socială n-au mai contat. Îi văd şi acum pe ultimii întîrziaţi, părăsind oraşul, care cu ce apucă… Din cer cade cenuşă şi bucăţi de piatră ! În pieţe, animale şi oameni au fost îngropaţi de vii. Este întuneric în plină zi, norul stăruind peste oraş… Apa mării fierbe şi se vaită. Vai de cei ce vor fi prinşi de scurgerea de foc ! Pîrjoleşte tot în cale. Mi-e din ce în ce mai greu să notez… Nu mai pot respira… Pămîntul îmi fuge de sub picioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu