vineri, martie 21, 2008

Copiii străzii


21 martie - Ziua internaţională a copiilor străzii (declarată prin rezoluţia Forumului Internaţional “Prietenii copiilor străzii”, desfăşurat la Varşovia, în martie 1998)

Copii ai nimănui, îmbrăcaţi ca vai de lume, adunînd mîncare din gunoaie. Copii puşi să cerşească, copii dormind în canale, drogîndu-se. Sînt imagini de zi cu zi, nu numai în Africa sub-sahariană, zonă a foamei endemice şi a haosului politic, nu numai în Asia supra-populării şi a mizeriei ci şi în ţările Europei de Est, ieşite de sub dominaţia comunistă. Îmi este imposibil să înţeleg cum statele în care există guverne şi se plătesc impozite îşi permit să închidă ochii la o asemenea tragedie. Chiar dacă acceptăm darwinismul social, teoria care ne spune că vor exista mereu oameni incapabili, economic şi emoţional, să-şi crească odraslele, e de neconceput ca statul să nu găsească resurse pentru integrarea socială a copiilor străzii ! Se pierd generaţii întregi, se irosesc energiile naţiei ! Una din două – ori controlăm fenomenul demografic în funcţie de resurse, precum chinezii, care au adoptat un program sever de reducere a ratei natalităţii, ori ne dăm peste cap să găsim resurse şi pentru aceşti copii ai străzii, cerînd ajutor internaţional ! Naţiunile Unite dar şi organizaţii umanitare, de tip privat, au demonstrat deschidere în această chestiune. Să fim cinstiţi – în România, soarta copiilor străzii s-a mai îmbunătăţit faţă de anii trecuţi. Dar e prea puţin. Poate că autorităţile ar face bine să ceară şi comunităţilor locale fonduri pentru case de copii – nu cred că românii au inima împietrită ca să nu contribuie cu bani, după puterile fiecăruia…

Un comentariu:

Marius Paraschiv spunea...

http://mariusparaschiv.blogspot.com/2008/09/street-children-whose-responsibility.html