vineri, noiembrie 02, 2007

Povestea zilei - Himerele


2 noiembrie 1873 – S–a născut sculptorul Dimitrie Paciurea (m. 13.07.1932)

„Himerele” lui Paciurea, fiinţe compozite, jumătate om, jumătate animal, impresionează profund privitorul, îi comunică un mesaj la nivelul inconştientului, îl fac să se teamă dar şi să admire. Este, probabil, o condiţionare culturală şi genetică. Toate civilizaţiile au avut zei animalieri, Zeus al grecilor se transforma în Taur pentru a o răpi pe Europa, Budha medita sub gluga întinsă a unei cobre, Iisus este mielul nevinovat, sacrificat de Paşte. Mai tîrziu, toate basmele vor fi populate de fiinţe fabuloase iar romanul animalier, scris în cheie simbolică, va face epocă în Evul mediu şi în Renaştere. Alchimiştii figurau princiipiile active, Sulful şi Mercurul, cu înfăţişarea Leului roşu şi Unicornului. „Romanul vulpii” era citit cu sufletul la gură de parizieni. „Istoria ieroglifică” a lui Cantemir descria destinul marilor familii boiereşti sub masca păsărilor şi jigăniilor. Cultura de consum modernă exploatează şi ea acest filon de oroare şi fascinaţie – un singur exemplu e de ajuns: amintiţi-vă de „Cantafabulele” grupului Phoenix, pe admirabilele versuri ale lui Şerban Foarţă. Himerele însoţesc devenirea umanităţii şi, cumva, o veghează, ca un avertisment privind depăşirea limitelor cunoaşterii, fie că le găsim ca gargui, în piatra catedralelor, fie că le întrezărim, în retortele alchimiştilor moderni, experţi în clonare...

3 comentarii:

Anonim spunea...

Da, am citit si am fost de acord: acesta este un text. Dupa ce il citesti ramai cu o intrebare. Si ce daca? Acest text nu spune noutati, nu creeaza emotii subconstiente, nu iti provoaca nimic. De ce ti-ai consumat cele cateva minute din viata ca sa il concepi?

Cristi Cocea spunea...

Imi pare rau pentru tine ca ai pierdut citeva minute din viata, citind un text la care n-ai rezonat... Probabil ca nu e prima data cind ti se intimpla asa ceva. Se spune ca soarta unei glume nu depinde de gura care o spune ci de urechea care o aude. Si, apropo, emotii ... subconstiente nu exista! Ca sa fie emotie, trebuie s-o simti... Poate acest text sa-ti provoace ceva ...

Vera spunea...

Mie chiar mi-a placut. Ba chiar m-a incitat sa caut si eu in memorie alte exemple.
Ma gindeam la Minotaurul lui Dali...
Bine aleasa si fotografia! Chiar asa: de ce spun unii cu nemasurata mindrie: "eu nu voi pune poze pe blogul meu"?