Renașterea naționalismului românesc (II)

Scriam săptămîna trecută că, în contextul schimbător al spațiului politic european, marcat de criză economică, ar trebui să regîndim viitorul României, punînd interesul național mai presus de construcția comunitară, care se dovedește incertă. Asta presupune, însă, o modificare a întregii filosofii de leadership, dar și o transformare a mentalităților și a comportamentelor sociale. Vorbim așadar despre o adaptare la mediu, pe care organismul numit România este obligat s-o facă, dacă vrea să supraviețuiască. Vorbim despre o reinventare colectivă, pornind de la mutații individuale. Vorbim despre o revoluție politică și societală, comparabilă cu aceea a statului național și a națiunii, din vremea pașoptiștilor. Am numit această mutație o renaștere a naționalismului românesc. Judecînd după reacțiile cititorilor, atît în spațiul virtual cît și în diverse cercuri intelectuale, se dovedește că am atins un subiect sensibil, care preocupă, de fapt, pe foarte mulți. De aceea, continuăm să-l dezvoltăm în cele ce urmează, după modestele noastre puteri.

# CE PUTEM PĂSTRA DIN VECHILE NAȚIONALISME. În primul articol, spuneam că renașterea națională pornește de la reevaluarea critică a tot ce-a fost naționalismul românesc în ultima sută de ani. Dar este foarte riscant să-ți păstrezi ideile și comportamentele vechi, într-o lume nouă. Pare ca și cînd ai face o șarjă de cavalerie împotriva tancurilor. Nu că n-ar fi eroic – dar te duce la moarte sigură. Așadar, ce-am putea să preluăm din acțiunea forțelor naționaliste, fie c-au fost liberalii “roșii” ai lui Brătianu, fie c-au fost țărăniștii lui Maniu și Mihalache, fie c-au fost legionarii lui Codreanu sau tehnocrații din timpul comunismului? Simplu – ideea luptei pentru supraviețuire. Într-o lume a resurselor limitate, națiunile, mari organisme colective, sînt obligate la competiție. Recunoscînd asta, înțelegem că o națiune nu are prieteni ci numai interese. Nici o alianță nu este veșnică, nici o dușmănie – ireconciliabilă. Națiunile se nasc, cresc, își apără arealul, evoluează, acumulează avuție și cunoștiințe, se atacă, se apără, mor. Iar instrumentul acțiunii lor este statul. El este furnizorul unor servicii fundamentale – asigură securitatea teritoriului, redistribuie bogăția, garantează libertățile individuale. Relativ tînăr, statul național român s-a născut din cenușa marilor imperii, a luptat pentru independență, a crescut sub monarhie, a trecut prin două războaie mondiale, a cunoscut fanatismul și totalitarismul, s-a redefinit democratic. Astăzi, conform logicii globalizării, își cedează suveranitatea unor organisme politice transnaționale și este destructurat. Companii multinaționale i-au penetrat piețele, grupuri financiare îl împrumută și-i dau note de bună purtare, conducătorii săi îl caracterizează ca ineficient și corupt, dorind să-l reducă la minimum. Aerul timpului nu-i priește, iar cetățenii săi îl părăsesc, dezgustați. Există un exil extern și unul intern. Încrederea în soluțiile colective scade, în favoarea unui individualism extrem. Dar drumul acesta nu poate duce decît la destrămare. La moartea națiunii, sub diverse forme. Eclipsa statului naște un Nou Ev Mediu, cu insule de stabilitate amenințate de o mare de haos. E nevoie, cred eu, de o reacție în sens contrar, de întărire a statului român, de epurare a clasei politice, de efort național, dacă vrem să supraviețuim. Numesc asta renașterea naționalismului românesc.

# SEDENTARI ȘI NOMAZI. Ne împrumutăm ca să consumăm. Ne vindem pămîntul și resursele subsolului, ca să susținem serviciile sociale. Sedentari, acceptăm să fim conduși de elite nomade. Corupția birocrațiilor și lăcomia acționarilor anonimi duc la polarizare socială extremă, la sărăcie endemică. Cercul vicios al capitalismului speculativ se închide fatal în crize. Climatul se schimbă, mediul se degradează. Ce poate face o țară mică, precum România, în fața forțelor disproporționate care o asaltează? Cum să mai fii naționalist într-o lume fără frontiere? Eu zic că printr-o reașezare sufletească, printr-o filosofie de viață care să ne mîntuie, printr-o cultură bazată pe valorile dintotdeauna ale sedentarilor – vigilență față de străini, ospitalitate față de prieteni, memorie a rădăcinilor neamului, simț al duratei lungi. Pare abstract doar la prima vedere. Vigilență față de străini înseamnă și refuzul de a vinde pămînt și resurse. Ospitalitate înseamnă și servicii turistice de calitate și parteneriate echitabile. Memorie a rădăcinilor înseamnă și apărarea limbii, și îngrijirea patrimoniului cultural. Iar simțul duratei lungi se traduce în cumpătare, întindere atît cît ți-e plapuma, economisire, etică a muncii. Toate acestea, cu ochii la valorile nomazilor – flexibilitate, mobilitate, stăpînire a tehnologiilor, de la care putem împrumuta ce ni se potrivește. În definitiv, elitele care au ridicat România modernă s-au format în Occident. E momentul ca urmașii lor de azi, absolvenți de Harvard și Princeton, să se dovedească la fel de generoși și să se întoarcă aici, măcar pentru o afacere, pentru un ministeriat – cu condiția ca statul să le recunoască meritele și să le asigure un mediu favorabil. Numesc asta renașterea naționalismului românesc.

# AUTOORGANIZARE ȘI REVOLUȚIA CUNOAȘTERII. În trecut, naționaliștii români au jucat cartea voluntariatului și a întrajutorării, mergînd pînă în cele mai mici sate, ridicînd garduri, sleind fîntîni, pietruind drumuri. Astăzi, renașterea națională va implica diverse ONG-uri, societăți de binefacere și fundații, care să coaguleze comunitățile locale. În plus, noile tehnologii pot ajuta la creșterea calității vieții. În Nepal, guvernul a distribuit 100 de mii de kituri cuprinzînd panouri solare și surse de iluminat cu led-uri, pentru populația din munți. Ce ne oprește ca să dezvoltăm și noi un astfel de proiect național? Ar fi primul pas pentru independența energetică a unei mari părți din populație. În Statele Unite, un grup de tehnologi au reproiectat zeci de unelte și mașini agricole, făcîndu-le ieftine și fiabile. Planurile acestor unelte (printre care și tractoare) sînt accesibile, la liber, pe net, alături de devizele necesare construcției, unde pot fi accesate de oricine. Ce ne oprește să pornim și noi un astfel de proiect, care să asigure tehnologizarea micii proprietăți țărănești? În India, în cele mai sărace comunități, au fost aduse computere, la care au acces copiii ce nu ajung la școală. Cu ajutorul unor mentori voluntari, tele-prezenți, acești copii au învățat să scrie, să citească, să vorbească limbi străine, să-și însușească elemente de matematică și fizică. Ce ne oprește să dezvoltăm și noi un astfel de program, în loc să cheltuim resurse aiurea? Renașterea naționalismului românesc nu poate face abstracție de tehnologie.