Psihoistoria – de la Harry Seldon la Jared Diamond

Ca fan adolescent al scriitorului Isaac Asimov, am purtat mereu în minte figura personajului-cheie al seriei „Fundaţia”, psihoistoricul Harry Seldon, creatorul unei metode matematice de prevedere a viitorului. Asimov îşi închipuie cum, într-un viitor îndepărtat, în care omenirea a migrat spre stele şi a întemeiat un imperiu galactic înfloritor, apare un profet care anunţă căderea civilizaţiei. Poftim scandal! În ciuda ostilităţii autorităţilor şi a ignoranţei publicului, recile ecuaţii ale probabilităţii vor sfărîma ţesutul social mai dihai decît orice zeu furios, dovedind valabilitatea modelului, iar umanitatea va păşi, vrînd-nevrînd, într-un Nou Ev Mediu. Din fericire, prevăzînd criza, Seldon va arunca şi seminţele unei viitoare Renaşteri. Povestea e mult mai complicată dar ajunge cît am spus ca să înţelegeţi fascinaţia ideii – putem cunoaşte viitorul? Există o metodă ştiinţifică pentru a modela comportamentul muşuroiului uman? Şi astăzi caut răspunsul. Între timp, oamenii serioşi mi-au spus s-o las baltă - societatea este un sistem cu mult prea multe variabile (başca lipsa funcţiilor de stare!). Neserioşii – Daniel Bell, Alvin Toffler, James Canton, Ray Kurzweil, Arthur C. Clarke, Kim Stanley Robinson etc. – mizează în continuare pe „psihoistorie”, rafinîndu-i instrumentele. Astăzi, ele se numesc Metoda Delphi, Analiza Trendurilor, Scanarea Mediului. În supercomputerele serviciilor secrete, ale universităţilor şi ale corporaţiilor încolţesc seminţele arborelui numit viitor. Decidenţii lumii au la dispoziţie Cartea Scenariilor. Şi, ca totdeauna, refuză s-o citească.

Unul dintre cei mai serioşi „psihoistorici” este Jared Diamond, profesor de geografie şi fiziologie la UCLA, membru al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe, autor al peste 200 de articole, publicate în revistele „Discover”, „Nature” şi „Geo”. În sfîrşit, i-a apărut în româneşte lucrarea „Viruşi, arme şi oţel – soarta societăţilor umane”, volum premiat cu Pulitzer şi reeditat de nenumărate ori. Cartea pleacă de la o întrebare simplă – de ce s-a derulat istoria în mod diferit pe continente diferite - şi ajunge la concluzia că avem de-a face cu un mix cauzal cuprinzînd resursele naturale, hrana, tehnologia, cultura politică şi bolile! Punînd cap la cap toate acestea, putem înţelege de ce, pentru societatea X, a existat un punct de inflexiune Y, de la care istoria n-a mai curs la fel. De exemplu, pentru mayaşi, inflexiunea se produce în secolul al VII-lea, din cauza schimbărilor climatice, care le ruinează agricultura. Pentru imperiul roman, declinul începe în secolul al treilea, pe fondul încetării războaielor de cucerire, care furnizau sursa de energie – munca sclavilor. Pentru vikingii din Groenlanda, declanşatorul crizei a fost decizia politică a conducătorilor de a continua defrişarea, pentru a face agricultură intensivă, ceea ce a distrus echilibrul mediului. În fine, pentru incaşi, apocalipsa soseşte odată cu corăbiile conquistadorilor spanioli, vehiculele unei civilizaţii războinice, avansată tehnologic şi purtătoare a unor viruşi noi!

Studiul profesorului Diamond are ceva care te tulbură – dincolo de exemplele istorice, îţi spune că istoria nu s-a sfîrşit, te convinge că civilizaţia occidentală este vulnerabilă, te avertizează că viaţa ta se poate schimba în rău în cîţiva ani. Psihoistorie curată! De altfel, autorul însuşi a mers în această direcţie, publicînd în 2005 o altă lucrare („Collapse: How Societies Choose to Fail or Succeed”), avertizînd asupra vulnerabilităţilor noastre – sfîrşitul petrolului, implicit al hranei ieftine, schimbările climatice şi lipsa apei, implicînd migraţia a milioane de persoane, conflicte de graniţă şi anarhie, fragilitatea economiei mondiale etc. Cartea a stat la baza unui documentar „National Geographic” pe care-l puteţi vedea pe canalul în cauză. Perspectiva este lucidă dar nu lipsită de speranţă. În comparaţie cu civilizaţiile trecute, care au dat greş, noi avem o particularitate – comunicăm global, cvasi-instantaneu, şi beneficiem de informaţii din toată istoria lumii. Astfel, putem reacţiona concertat, rapid, inteligent, astfel încît putem evita punctul de inflexiune. Ceea ce se şi întîmplă. Observăm că, odată cu Internetul şi telefonia mobilă, parcă s-a născut şi o conştiinţă planetară. Protestele împotriva eliminării de gaz cu efect de seră sînt generale, silindu-i pînă şi pe politicienii americani să accepte Protocolul de la Kyoto (unii primari din SUA au adoptat planuri de trecere la energia verde), chinezii cumpără pămînt fertil în Africa iar ruşii au declanşat o cursă tehnologică pentru exploatarea resurselor din mările arctice. În paralel, marile companii auto fabrică autovehicule hibride, Uniunea Europeană investeşte masiv în energia atomică şi în cea eoliană, iar asiaticii dezvoltă sisteme de transport urban cu levitaţie magnetică.

Aşadar, ar mai fi şanse. În definitiv, urmaşii mayaşilor şi ai vechilor romani au supravieţuit pînă astăzi. Sîntem o specie versatilă şi crudă, capabilă, totuşi, de cooperare şi previziune. Să ne ridicăm în picioare şi să privim spre orizont, aşa cum au făcut, cu milioane de ani în urmă, primele hominide din savană. Şi să ne pregătim pentru schimbare – singura certitudine într-o lume fluidă. Psihoistoricii – de la Harry Seldon la Jared Diamond – au făcut-o deja.