miercuri, ianuarie 12, 2011

Prana, cipuri şi ultimul Papă

Un colectiv de 41 de specialişti din mai multe domenii ale ştiintei şi tehnologiei, precum şi experţi cu capacităţi cognitive şi paranormale dezvoltate, au elaborat un set de predicţii ştiintifice pentru anul 2011. Aceştia au dorit să specifice că nu este vorba despre predicţii de tip Nostradamus ori Vanga, ci unele care se bazează pe calcule probabilistice complexe. O mare parte dintre autori sunt profesori universitari la institute cu renume în domeniul cercetării, dupa cum anunţă "USA Today". Iată aceste predicţii:

- Se va păstra un trend crescător al cutremurelor de pamînt, o stare începută în 2010. Seismele vor fi mai dese şi de magnitudini din ce in ce mai mari, cu un maxim în 2012. Situaţia se datorează unor alinieri de astre cereşti care măresc forţa de atracţie gravitaţională a complexului Lună - Soare.

- Erupţiile vulcanice vor fi de o intensitate crescută, cu o probabilitate destul de mare a unor mega-erupţii in Islanda şi în Thailanda. Este foarte posibil ca să explodeze, la propriu, "Centura de Foc" a Pacificului.

- Calota glaciară Artică şi Antarctică se va topi într-un ritm accelerat, ceea ce va conduce la creşterea cu aproape un metru a oceanului planetar, cu probabilitatea ca în 2012 această cotă să depăşească 3-4 metri. Ceea ce va face ca multe din plajele lumii să fie inundate. Dacă n-aţi văzut pînă acum Veneţia, faceţi-o! E, poate, ultimul tren.

- Se va înregistra o scădere, în continuare, a vitezei de rotaţie a masei centrale terestre, în tendinţa de egalizare a vitezelor de rotaţie de la suprafaţa scoarţei cu cea de la exteriorul miezului magnetic terestru.

- Din motivul amintit anterior vor apărea numeroase disfuncţionalităţi ale cîmpului electromagnetic şi o tentinţă accentuată de inversare a polilor magnetici tereştri. De asemenea, vor exista numeroase zone în emisfera sudică în care se va înregistra o polaritate pozitivă în loc de negativă, asemănătoare emisferei boreale.

- Frecvenţa de rezonanţă Schumann va fi în creştere, iar în 2011, spre finele anului, se va înregistra o accelerare cu încă 10-15 %, ceea ce va face să pară că ziua are 12 ore, în loc de 16 perceptibile (cum este acum), în loc de 24 de ore - fapt care s-a modificat începînd cu 1986, iar din 1998 - din ce în ce mai accelerat. Este motivul pentru care multora li se pare că timpul trece mult mai repede şi că în intervalul 1990-1998 anii au trecut cu mult mai greu decît acum. Ca atare, în 2011, ni se va părea că timpul trece de două ori mai repede ca in 1986, de pildă, un an de atunci - ca percepţie - va fi egal cu doi ani în 2011, la 25 de ani de la înregistrarea fenomenului.

- Activitatea solară va creşte foarte mult, fiind ultimul an de maximum, ceea ce va înteţi furtunile solare, exploziile, dar şi activitatea celebrelor "pete". Cîmpul electromagnetic terestru va fi agresat în continuare, iar prin "fisurile" ce se înregistrează mai ales în emisfera sudică vor exista scurgeri către suprafaţa planetei. Pe lîngă penele de curent frecvente, omenirea va înregistra o "dezorientare" manifestată accentuat prin dureri de cap, dezechilibre gravitaţionale marcate prin ameţeli acute, greţuri. Animalele vor înregistra anomalii în traseele de migraţie.

- În emisfera sudică se va constata că s-a mărit "gaura" din Centura Van Allen, cea care protejează pămîntul de radiaţiile cosmice. Va fi îngrijorător faptul că se va constata că pe o suprafaţă din ce în ce mai mare, radiaţiile cosmice pătrund către oceanul planetar, ceea ce va duce la o creştere a temperaturii dar şi la depopularea largă a acestor zone (peşti morţi, decese înregistrate subit la bordul navelor etc.)

- O mare parte din oameni vor începe, din cauza schimbărilor gravitaţionale, de poli, de radiaţii cosmice, dar şi electromagnetice, să evolueze pe plan "paranormal" Din ce în ce mai mulţi îşi vor descoperi capacităţi extrasenzoriale, psihocinetice, puternic magnetice etc. Aceste cazuri vor fi foarte des prezentate de mass-media, încît vor ajunge "la ordinea zilei". Va creşte procentul de vindecători pe bază de bioenergii, iar la finele lui 2011 se va lua în considerare aceasta formă de medicină alternativa (neconvenţională) şi se va propune un plan pentru cercetarea temeinică a acestor fenomene, în aşa fel încît spitalele să aibă pe lîngă medicii tradiţionali şi personal calificat în energii bio, în medicină naturistă etc. În 2012 se va propune ca la facultăţile de medicină să se studieze aceste materii, iar absolventii sa fie triaţi pe baza abilităţilor parapsihologice. Cei care nu vor avea aceste capacităţi se vor ocupa mai departe de "mecanica" medicinei tradiţionale (chirurgii, , transplanturi, celule stem etc.).

- Pe plan medical vom asista la descoperiri excepţionale, ca niciodată pînă acum, leacul împotriva unor forme de cancer va face ca această maladie să nu mai fie privită ca una mortală decît într-o mai mică proporţie, chiar şi-n fazele terminale. Vor fi descoperite diverse medicamente, în special pe bază de plante, care vor face vindecări miraculoase. De asemenea, vor fi evoluţii substanţiale în domeniul diagnosticului. Vor exista scanere mobile şi aparate de analiză individuale.

- Va fi descoperita o substanta foarte fină, eterică, formată din aşa zise "micro-celule" (de mii de ori mai fine decît celulele obişnuite, invizibile cu aparate convenţionale gen microscop, dar vizibile în spectre de frecvenţe) care "leagă" celulele obişnuite între ele, tot ceea ce este viu. Se va descoperi că este "legată" în organisme şi "liberă" în ceea ce înconjoară organismele, inclusiv în aer. Aceste microcelule energetice vor fi ceea ce hinduşii numeau prana, iar energia "legată" î organism va fi asemănătoare "corpului eteric". De aici, o întreagă revoluţie în medicină.

- În cercetare se va descoperi o genă responsabilă cu procesul de încetinire a îmbătrînirii, controlabilă din punct de vedere medicamentos, care va face ca durata medie de viaţă a oamenilor să crească în scurt timp la 100 de ani sau chiar peste (cu toate consecinţele sociale, economice şi politice care decurg de aici).

- Din punct de vedere al particulelor, în 2011 va fi descoperit bosonul Higgs, se va afla că există o multitudine de universuri paralele, că viaţa nu este decît o proiecţie şi o tranziţie tridimensională, într-o unitate formată din 11 dimensiuni (10 + timpul), dintre care 3 + T sînt cele terestre, ale universului perceput. Faptul că se va afla că există viaţă dupa moarte, conform unor oameni de ştiinţă, va creşte rata sinuciderilor, în schimb va opri declanşarea unor conflicte armate majore.

- Cei ce conduc lumea vor lucra din 2011 la vedere către un guvern mondial, către o unitate bancară unică, electronică, înregistrabilă şi manipulabilă prin cipuri aflate la purtător.

- Se vor dezvolta domenii de activitate în care persoanele vor munci de acasă. Mediul online va fi unul din ele, cel mai dezvoltat. Spre sfîrşitul lui 2011 se va constata că nu este suficient ca Internetul să fie aşa cum îl ştim, ci va fi doar o parte dintr-un alt sistem, alt ansamblu.  Google va continua să fie colosul mondial în domeniu, adepţii teoriei conspiraţiei vor dezvălui ca acest gigant a fost dezvoltat de forţe oculte pentru a stăpîni Internetul, pentru a supraveghea omenirea, că se va ocupa de sănătatea populaţiei prin programul supradezvoltat Google Body, Google TV va domina piaţa de informaţie media etc. Practic Google îşi va dezvolta cîte un sector din care va coordona viaţa "celulară" a fiecărui individ în parte.

- În 2011 se va propune primul plan de salvare a omenirii si se va ajunge la concluzia că banii "fizici" nu mai pot face faţă. Ei vor fi înlocuiţi, începînd cu 2012, cu B.U. (Bank Unit), care va fi o moneda unică electronică universală (hmmm...).
- Nu va începe nici un război mondial în 2011, ci se vor concentra energiile statelor puternice pentru împărţirea zonelor de influenţă ale planetei, existînd numeroase ameninţări, dar neconcretizate. Obama îşi va pierde din popularitate. Africa va fi ţinta reglărilor de forţe între China şi SUA, mai mult decît zona arabă, Coreea sau aşa numitul conflict Israel - Iran.
- Va fi anunţată descoperirea unei noi arme, foarte puternice, de natură psihologică, capabilă să controleze  fiecare individ de la distanţă (hmmmmmmm...).
- Populaţia va ajunge la 7 miliarde de indivizi şi pentru prima dată se va spune public despre necesitatea opririi acestei rate de înmulţire şi de existenţă a unui program de scădere treptată a populaţiei.

- Din punct de vedere religios, Biserica Catolică va fi în continuare în dificultate, prin discreditarea ei continuă făcută de cei ce doresc o singură religie New Age. Vor apărea scandaluri legate de preoţi corupţi, de legături cu grupări mafiote, de homosexualitate, de pedofilie. Forţele implicate vor conduce în aşa fel ostilităţile anti-religioase încît să pară că se va împlini profeţia lui Malachia şi că Benedict este ultimul Papă,  inainte de "marea unificare" religioasa. Vor apărea numeroase zvonuri ce-l vor plasa ba pe Obama, ba pe Putin ca fiind Anticristul, dar nu pe Ahmadinejad sau pe Mubarak. Omenirea va fi condusă de către forţe oculte să creadă că se îndreaptă spre un inevitabil Armaghedon, dar fără Mesia, pentru ca să poată să apară un "salvator universal", cel care va pune în aplicare planul unic de salvare planetară, dar la care se vor opune musulmanii, hinduşii şi budiştii (hm, hm, hm)

- Va începe să fie conceput un program avansat pentru energii neconvenţionale, pentru dezvoltarea celor solare, eoliene, pentru apariţia mijloacelor de transport bazate pe forme de combustibili alţii decît cei fosili. De asemenea, înmagazinarea energiilor de orice fel va cunoaşte un puternic avînt.

- Se va descoperi că energia poate fi manipulată cu ajutorul gîndului şi că microcurenţii din creierul uman pot acţiona ca nişte "trepte de viteză" ce pot multiplica energii foarte puternice.

5 comentarii:

  1. măcar acum ştiu şi eu cum stă treaba. văd că de băsescu nu se pomeneşte nimic, ceea ce mă bucură.
    dacă libertatea de expresie ne este tot mai ameninţată- reprezentând un pericol explicit la adresa securităţii naţionale- o dată cu apariţia telepaţilor, se pare că nici libertatea de gândire nu o să mai fie aşa la cheremul oricui (ca şi cum până acum ar fi fost).
    şi dacă ziua se scurtează, în sensul duratei bergsoniene, cei care se ocupă acum de modificarea codului muncii ar trebui să ia în calcul acest aspect, astfel încât ziua de lucru să crească la 16 ore ptr a se munci efectiv 8.
    aştept cu nerăbdare accesul la teleportare, pentru a elimina ambuteiajele. dar dacă o să ne teleportăm, o să mai fie valabilă chestia asta cu Schengen?
    curiozitatea mea faţă de zlele ce vor veni, aşa scurte cum vor fi ele, este nemărginită.
    excelent şi deosebit de interesant articolul postat de tine, ca de altfel toate celelalte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ha,ha, ha! Libertatea de gîndire n-a fost niciodată la cheremul oricui, din simplul motiv că implică un proces deosebit de complex. În schimb, libertatea de expresie e mai ... populară. Ia compară cîţi înjură şi cîţi gîndesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. "Viitorul este o continuare logica a prezentului" Isaac Asimov- Fundatia,
    previziunile din articol s-ar putea sa se realizeze in viitor, dar nu cred ca intrun viitor atat de apropiat, oricum nu mai avem mult de asteptat (6 luni- timp accelerat)
    P.S
    daca e sa credem ca Romania e cu 50 de ani inapoia lumii civilizate aceste schimbari o sa ne ajunga prin 2061 :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Raman sceptica in privinta celor mai multe din previziuni ... :)

    Cu intarziere iti doresc un Nou An mai bun si lipsit de stress, atat cat se poate.

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim - există şi o parte bună a înapoierii - dacă vine sfîrşitul lumii în 2012, noi îl încasăm prin 2062!
    X - Să ai parte de bucurii şi de pace!

    RăspundețiȘtergere