sâmbătă, iulie 17, 2010

Mavrud - note de băutură

Cică, pe la anul 700, Hanul Krum al bulgarilor a băgat de seamă că supuşii săi cam trag la măsea şi, în consecinţă, a ordonat arderea viilor din Cîmpia Tracă. Prohibiţia a avut însă efecte neobişnuite - fiarele sălbatice s-au înmulţit peste măsură, au intrat în sate şi au atacat locuitorii. Chiar şi tabăra Hanului era pustiită de un leu grozav, care băgase în sperieţi pe toţi soldaţii. Pînă într-o zi cînd un tînăr pe nume Mavrud s-a apropiat netemător de fiară şi a ucis-o, cu zîmbetul pe buze. A urmat o anchetă şi Krum a aflat că tînărul Mavrud îi încălcase porunca, păstrînd un petec de vie, iar vinul îl folosea drept întăritor, cînd pleca la vînătoare. Pus pe gînduri, Hanul a ridicat interdicţia. Şi uite aşa, după 1300 de ani, m-am putut întoarce şi eu din Bulgaristan cu cîteva sticle de Mavrud roze, de Pulden, cărora le-am dat cep azi, la o masă frugală, cu brînzeturi şi fasole verde cu pui. Merge excelent - e un fel de Fetească Neagră, mai parfumată şi mai demi...

3 comentarii:

  1. Faci un link exchange sau schimb de Banner cu blogul http://sanatatesiviata.blogspot.com ? Daca da lasa-mi un comment pe blog! Titlu Blogului: ,,Sanatate si viata'' Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. orice prohibitie are efecte neobisnuite. tot ce-i interzis, capata o aura, uneori, nemeritata :)

    PS. de unde tot scoti povestile astea interesante, Povestea Zilei ? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Oceania - am un povestron cu heterodină imagistică :)

    RăspundețiȘtergere