marți, ianuarie 08, 2008

Această presă anti-capitalistă...

Am citit ieri, într-un săptămînal, că prefectul e acţionar la nişte firme şi nu le-a trecut în declaraţia de avere. Întrebat, omul a spus că ele nu mai funcţionează, însă răspunsul nu l-a scutit de privirea piezişă a ziariştilor. Tot acolo, am văzut că deputatul Filip Georgescu a vîndut un teren de aproape un million de euro unui cunoscut om de afaceri. De asemenea, nimic în afara legii, numai că suma dă ameţeală jurnaliştilor, care o menţionează pe pagina întîi, cu încrîncenare. Dar să ne uităm şi în ograda proprie – şi noi am scris despre cele 17 terenuri cumpărate de deputatul Cristi Boureanu, anul trecut, precum şi de apartamentul pe care vrea să şi-l ia la New York. De ce o facem? Servim, astfel, interesul public? Înclin să cred că nu, întrucît e vorba despre lucruri aparţinînd sferei private. Oricît ne-ar fi de greu, trebuie să recunoaştem că şi politicienii au dreptul la o astfel de viaţă, şi ei pot cumpăra, pot vinde, pot face afaceri, pot moşteni averi, le pot pierde... Mai curînd, scriem din suspiciune şi, puţin, din invidie. Din suspiciune, pentru că avem experienţa marilor „tunuri” post-decembriste, a averilor făcute peste noapte, a Caritas-urilor şi a FNI-urilor, aşa încît suflăm şi în iaurt cînd vine vorba de sute de mii de euro. Dar şi din invidie – pentru că ne dăm seama cît de efemeră este puterea noastră, a aşa-zişilor lideri de opinie, în faţa oamenilor care ne pot cumpăra cu ziar cu tot. Se pare că fenomenul e general – pretutindeni, presa e niţel anti-capitalistă, punînd în prim-plan valori imateriale precum libertatea de expresie, raţiunea carteziană, morala, în timp ce noul capitalism este speculaţie, oportunitate, cinism. Pretutindeni, jurnaliştii se îmbracă în blugi şi pulovăr, hai!, sacou fără căptuşală... Pretutindeni, ego-ul mînuitorului de condei nu încape în ierarhiile corporatiste... Niciodată jurnalistul din străinătate (cu atît mai puţin din România ... nu vă gîndiţi la Esca sau Mihaela Rădulescu, vorbim despre jurnalişti!) nu va avea ultimul model de maşină, nu-şi va face vacanţele în insulele Polineziei şi nici nu va amesteca afacerile cu scrisul. Banii grei nu stau în buzunarul editorialiştilor. Aşa că nu prea ne simţim îndemnaţi să fraternizăm cu X sau Y, industriaşi, politicieni, speculatori de bursă. Că nu avem lecturi comune... O fi bine sau o fi rău?

Niciun comentariu: