sâmbătă, ianuarie 19, 2008

Am trăit pe Strada Morgii...


19 ianuarie 1809 – S-a născut scriitorul american Edgar Allan Poe (Prăbuşirea casei Usher, Aventurile lui Arthur Gordon Pim etc).

La deschiderea arhivelor secrete de la Kremlin s-a aflat că Stalin dormea cu cărţile lui Edgar Allan Poe la capul patului ! Acest fapt poate fi explicat în două moduri. Cel mai la îndemînă e să ne închipuim că taciturnul călău se inspira în macabra sa activitate din coşmarurile poetului american, bolnav şi alcoolic, mort la 40 de ani, pe caldarîmul rece din Baltimore. Concluzia logică ar fi că noi, est-europenii, am trăit un secol grotesc, sub Masca Morţii Roşii. Că marile procese de epurare de la Moscova ţineau de strania metodă a doctorilor Pană şi Catran. Sau că deţinuţii politici erau îngropaţi de vii în „Hruba şi Pendulul”. Am fost captivi în pagini de carte, din care ne zîmbeau alb cadavre de femei frumoase, moarte în timpul unui avort provocat. Ne-am zbătut fără izbîndă în legăturile de piele ale volumelor sale de versuri. Am locuit pe Rue Morgue, aşteptînd vizita gorilei cu brici în mînă. De aceea, în plin delir, nu ne-a venit să credem, văzînd cum, în 1989, se prăbuşeşte Casa Usher, de aceea unii dintre noi mai plîngem şi acum în somn. A doua explicaţie privind gusturile literare ale lui Stalin e şi mai stranie – nu cumva mustăciosul simţea şi el nevoia să fie speriat, să i se cutremure şira spinării şi să ceară iertare în faţa morţii ? Corbul răspunse: Nevermore !

Niciun comentariu: