miercuri, ianuarie 09, 2008

Povestea zilei - La vedere


1915, Marea Britanie. Se năştea Ken Aston, arbitrul care urma să revoluţioneze jocul de fotbal (m. 25.10.2001)

Această istorioară se dedică tuturor celor care cred că regulile sînt bătute în cuie, pe vecie. Sîntem în anul 1966, o lume post-Kennedy, o lume a Beatlesilor şi a revoluţiei sexuale, a fetelor cu părul lung şi fuste înflorate, a protestelor anti-războinice şi… a fotbalului ! Pe străzile conservatoarei Londre, un domn aşteaptă cu răbdare, la volan, să se schimbe culoarea semaforului. Numele şoferului – Ken Aston. Profesia – arbitru de fotbal. Adîncit în gînduri, domnul Aston nici nu bagă de seamă că drumul e liber. Tocmai îi venise o idee. Ce-ar fi ca fotbaliştii să primească avertismente cu nişte cartonaşe galbene şi roşii, dacă jucau incorect ? În felul acesta s-ar fi eliminat eterna ciorovăială cu arbitrul, care, pînă atunci, nu spunea jucătorilor că sînt avertizaţi ci se mulţumea să le treacă numerele într-un carneţel… Era mai simplu, mai transparent, mai fair play ! Geniala idee a fost aplicată în premieră patru ani mai tîrziu, la Mondialul din Mexic, cînd domnul Aston conducea Comisia de Arbitri a FIFA. Să mai spunem că acelaşi Aston a introdus echipamentul negru pentru arbitri, al patrulea oficial în teren şi a colorat steguleţele asistenţilor în roşu şi galben, pentru a fi vizibile. N-au trecut de atunci nici 45 de ani. Şi atunci cum să nu luăm în calcul actualele propuneri de introducere în fotbal a mijloacelor electronice de înregistrare, care să ajute decizia sau să “clonăm” arbitrul de pe teren cu “un frate” supraveghetor, dintr-o cabină cu monitoare TV ? Totul pentru o mai mare transparenţă şi corectitudine, vorba domnului Aston…

Niciun comentariu: