Tutti Frutti – Padova, Veneția, Ravenna

Vedere padovană

Fac ce fac și tot în Italia ajung! Anul acesta mi-am propus un traseu mai ambițios, prin cîteva orașe extrem de diferite, fiecare cu specificul său. Întîi, vreau să văd Padova, universitara Padovă, unde au studiat domni și boieri români, poate și legendarul Prinț Negru, al cărui mormînt a fost găsit la Curtea de Argeș. Apoi, două-trei zile în Veneția, aglomerata, turistica Serenissimă, pe urmele bisericilor lui Palladio. Dacă mi-ajunge timpul, dau o fugă și la Verona, despre care am auzit numai lucruri bune. În fine, în partea a doua a călătoriei, o să poposesc la Bologna, de unde pot ajunge ușor la Ravenna, capitala bizantină a Italiei, pentru mozaicurile sale paleo-creștine. Așadar, de toate pentru toți. Tutti Frutti! Patru nopți cazare la Padova, trei la Bologna – ar trebui să fie de ajuns. Între orașe – trenul! V-am mai spus – este cel mai comod mijloc de locomoție, punctual și ieftin. Unde mai pui că te introduce treptat în atmosferă, cu elevii săi zîmbitori, făcînd naveta, cu doamne guralive, vorbind interminabil la telefon, cu controlori eleganți și curtenitori. Da, și cu turiști buimaci – mai ales asiatici, dar cu farmecul lor.

Domul din Padova

Zis și făcut! Iată-mă așadar pe aeroportul din Treviso, într-o dimineață de aprilie, după un zbor de nici două ore. Cursele low cost aterizează aici, nu pe Marco Polo, poarta aeriană a Veneției! Treviso e un orășel la vreo 40 de km de Padova și la vreo 30 km de Veneția, care poate fi plăcut, într-o plimbare de o jumătate de zi. Numai că acum plouă îndesat și sînt vreo 15 grade! Nu mă așteptam ca primăvara capricioasă din România să aibă o soră italiancă... În fine, cu arme și bagaje (ude!), mă adăpostesc într-o stație de autobuz, ca să ajung la gară. Acuma parcă nu mai sînt atît de convins de farmecul călătoriilor feroviare și îmi vine să mă întorc la București, numai că partea lucidă a minții îmi aduce aminte că am bilete de întoarcere abia peste o săptămînă. Și de la Bologna!  Vine mașina, e plină! În fine, cu “scusi!” și “permesso?” (un fel de “cu chiu, cu vai!”), cu “Dov’e la stazione?”, ajungem! În bufetul gării e cald și animație. Revin la sentimente mai bune după un cappucinno cald, băut la tejghea, că e mai ieftin (pe aici se pronunță “cappuccio”, cît mai gutural cu putință). Viva Italia! 

Minunile ascunse ale Padovei

Personalul de Padova se pune în mișcare. Peisajul se schimbă, periferiile din Treviso lasă loc unor cîmpuri agricole cultivate de minune, însă pline de bălți, lacuri, mări. Se vede că a plouat zdravăn. Și, în timp ce tovarășa mea de călătorie (și de viață, ce să ne mai dăm după deget...) nu se mai satură admirînd afișajul electronic al vagonului, pe care apare ruta, viteza, legăturile și alte o mie și una de informații utile, eu recapitulez în minte informațiile despre Padova. În stilul funcțional al Căilor Ferate Italiene, ar putea fi afișate, și ele, cam așa: Padova, un oraș milenar. Întemeietor legendar – Antenor, signore troian, scăpat din măcelul aheilor. Cele mai vechi urme de locuire - din secolul al X-lea î.Hr. Populația de atunci, Veneții, se ocupa cu agricultura. Contact cu romanii de prin secolul al III-lea î.Hr. Comerț, prelucrarea lînii, lavoro dalle otto alle cinque! Numele roman – Patavium. Invaziile barbare strică bisnisul vreo 700 de ani. Orașul își revine abia pe la începutul mileniului doi. În 1221, un grup de profesori și elevi, plecați din Bologna din cauza orarului încărcat, fondează la Padova o universitate care va deveni faimoasă. După 1400, Leul Înaripat al Veneției își va lua partea din afacerile padovane. În secolul al XIX-lea, Napoleon îi alungă pe venețieni, dar bucuria e de scurtă durată – vin austro-ungarii! Abia după 1866, orașul revine regatului Italiei. Dar aventura padovană continuă. Două războaie mondiale, greve și lupte de stradă, ascensiunea și căderea mișcării fasciste. Bombardamentele aliate din anii ’40 distrug monumente inestimabile. Apoi reconstrucție treptată – azi, Padova e un important pol industrial, nod feroviar și centru universitar. Semn că pacea face bine.

Nici n-am terminat cu prezentarea că trenul a și ajuns în gară. Clădirea e funcțională, mai degrabă decît impunătoare, are 11 peroane, 450 de trenuri pleacă de aici zilnic. Cîteva magazine, multe case de bilete automate etc. Ieșim pe Corso del Popolo. Spații largi, circulație restricționată. Pe aici trec doar tramvaie și autobuze. Găsim imediat hotelul, găzduit de o splendidă clădire de epocă. În schimb, vecinătățile mi se par dubioase – mulți tineri de culoare, fast food-uri etnice, blocuri. Oricum nu îmi propuneam să explorez cartierul gării... Ne tragem sufletul, ne schimbăm și ne pregătim pentru a doua parte a zilei – o excursie pe jos, ca să ne obișnuim cu orașul, către Capela Scrovegni și către Universitate. Mai ales că ploaia a stat.

Capela Scrovegni

Drumul către centru este plăcut. Clădiri vechi, cu frontoane decorate, care se oglindesc în pereții de sticlă ai clădirilor noi, bănci, hoteluri, palestre, Corso Garibaldi trecînd peste rîul Bacchiglione și iată-ne ajunși. Capela Scrovegni se află într-un parc, alături de ruinele fostei arene romane. Biserica a fost construită în urmă cu 700 de ani, de bancherul padovan Enrico Scrovegni, pentru pomenirea în veci a sufletului tatălui său, după unii, sau pentru iertarea păcatelor sale, după alții. Nu vă mirați! Chiar dacă, astăzi, cămătarii au ajuns să dea lecții de moralitate clienților (iar cei de la FMI – popoarelor), în Evul Mediu erau puși la locul lor. Mai precis, în cercul al șaptelea din Infern, acolo unde îi găsește Dante: “Văzut-am mulți și-am cercetat destui/din cei sortiți văpăii să-i împungă/ fără-a-i cunoaște; dar de gît văzui/ că fiecare-avea legat-o pungă/ cu-alminteri semn și-alminterea culoare/ și cu nesaț priveau la ea-ntr-o dungă” (Divina Comedie, Infernul, Cîntul XVII, traducere Eta Boeriu). Din punga asta, Scrovegni a scos ce trebuia și s-a adresat celui mai mare artist al Italiei, Giotto, invitîndu-l să vină la Padova și să construiască.

Sărutul lui Iuda - frescă de Giotto, în Capela Scrovegni

În 1303, Giotto, ca să folosim tot o expresie dantescă, era în miezul vieții lui, cam la 35 de ani. Își terminase de mult ucenicia pe lîngă Cimabue, își fixase stilul, renunțînd la solemnitatea bizantină pentru un spor de expresivitate, lucru ilustrat perfect la Assisi. Papa Bonifaciu al VIII-lea se bizuise pe el, cu prilejul jubileului de la 1300. Lumea îl considera cel mai mare maestru italian, pe bună dreptate. Și iată-l răspunzînd invitației bancherului padovan, care îi dă mînă liberă! Rezultatul? Giotto la superlativ. Modesta biserică, atît de neatrăgătoare pe dinafară, este un sipet cu comori – 42 de fresce, ilustrînd viața Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos, cu sute de personaje, animate de emoții care li se citesc pe față, grupate în tablouri extrem de dinamice. Totul, în culori extraordinare, vibrante, o lume în sine, încununată de o boltă lapis-lazuli, bătută cu stele aurii. Un astfel de albastru n-am mai văzut de la Voroneț. Și nici nu credeam să mai existe.

Capela Scrovegni este de ceva timp în patrimoniul UNESCO. Scăpată ca prin minune din bombardamentele Celui de-al Doilea Război Mondial, începuse să se degradeze. Atenți, italienii și-au luat toate măsurile necesare pentru conservare. Acum, turiștii așteaptă într-o cameră-ecluză să se egalizeze temperatura, să se elimine vaporii de apă. Același sistem care protejează, la Milano, “Cina cea de Taină”. Numai noi, românii, lăsăm frescele Bucovinei sub ploaie și ninsoare, de parcă ar fi ceva normal. Măcar să le vizităm cît mai repede, că nu se știe cît vor mai rezista. Îngîndurat, îmi reiau drumul către Universitate. Pe nesimțite, ajung într-o piață unde un sarcofag îmi atrage atenția. Este nici mai mult, nici mai puțin decît sarcofagul lui Antenor, troianul! Zău dacă nu m-am înveselit la loc! Parcă aș fi descoperit mormîntul lui Bucur Ciobanul, cu fluier și chimir, în Piața Unirii. Dar ceea ce, la noi, frizează ridicolul, la italieni capătă respectabilitate – sarcofagul ăsta e pus aici încă din Evul Mediu!

Palatul Bo

Cade seara peste Padova dar nu mă opresc - Palatul Bo, sediul Universității, e la o aruncătură de băț. Dan A. Lăzărescu spunea undeva că, la baza civilizației occidentale, stă contractul. Contractul de ajutor reciproc între senior și vasali. Contractul de execuție a catedralei între francmasoni și cler. Contractul de educație între magistru și discipol, în Universitate. La Padova, semințele contractului au dat naștere unei instituții seculare. La început, studii de Drept (încununare a ceea ce se numea Trivium - Științele Cuvîntului: Gramatică, Logică, Retorică), apoi și Medicină, Filosofie (venind din Quadrivium, Științele Numărului: Aritmetică, Geometrie, Muzică și Astrologie). Pe aici au trecut Copernic, Galilei, dar și stolnicul Constantin Cantacuzino. Poate și misteriosul cavaler din mormîntul nr. 10, de la Curtea de Argeș, care avea un inel cu piatră neagră, cum purtau padovanii ca să se ferească de ciumă... Școala padovană, fidelă lui Aristotel, a profesat mereu o detașare aparte în raport cu creștinismul. Aici se studiau, de exemplu, “Comentariile” lui Averroes, pentru care materia și mișcarea erau eterne și increate. Pietro Pomponazzi, cel mai vestit renascentist al orașului, considera că sufletul nu este decît forma sau entelehia corpului, astfel încît spiritul omenesc se degradează odată cu trupul. În politică, o astfel de concepție realistă te apropie mai degrabă de Machiavelli decît de Sf. Augustin. Mă plimb pe coridoarele Palatului Bo (este deschisă și curtea interioară), împodobite cu blazoanele rectorilor și profesorilor. Nu prea mai e un loc liber. Apoi, pizza și bere, ca în studenție!

O mandală vegetală

O nouă zi, o nouă excursie! De data asta, folosim tramvaiul, care ne duce, cuminte, la Catedrala Sf. Anton. “Il Santo”, cum îi spun cu simplitate padovanii, născut într-o familie bogată, la Lisabona, în 1195, a ales de tînăr calea bisericii, alături de ordinul călugăresc augustinian, apoi franciscan. Orator strălucit, făcător de minuni și vindecător, Sf. Anton s-a săvîrșit din viață la 36 de ani, la Padova, iar de atunci și pînă astăzi faima sa n-a încetat să crească. Ajutor al săracilor, găsitorul lucrurilor furate, învățător al copiilor – iată doar cîteva atribute ale Sfîntului!  Catedrala care îi adăpostește mormîntul datează din secolul al XIII-lea. Apropiindu-te, realizezi că e uriașă – turle avîntate și cupole bizantine îi conferă un aspect incredibil, de oraș într-o clădire! Intrînd, privirea îți este atrasă instantaneu de altarul Fecioarei de pe Stîlp, frescă de secol XIV a lui Stefano din Ferrara. Mormîntul Sfîntului, un sarcofag de marmură albă, vegheat de îngeri din bronz, este pe dreapta, aproape acoperit cu flori și bilețele de mulțumire. În Capela Tezaurului Relicvar se păstrează moaște ale Sfîntului. În piața Catedralei, negustorii de suveniruri vînd tot felul de nimicuri, sub privirile severe ale statuii condotierului Erasmo de Narni, supranumit Gattamelata. Mă gîndesc că Donatello îl respecta pe Signore Mîță Blîndă, care zgîria rău, de l-a înfățișat călare pe un cal robust, în postura unui Cezar triumfător. Gattamelata a fost „podesta” la Padova, un magistrat deținînd puterea supremă, după modelul pretorului roman.

Mormîntul Apostolului Luca

În apropiere, vizităm Basilica Sf. Iustina, unde se află un mormînt și mai special – acela al Sf. Apostol Luca. Într-o capelă simplă, vegheat de o icoană ortodoxă a Maicii Domnului, sarcofagul Sfîntului trece aproape neobservat! Cum au ajuns moaștele aici? Se știe că Sf Luca, discipol al Sf. Pavel, a murit în Teba, în jurul anului 100. Osemintele sale au fost aduse la Constantinopol, în biserica Sf. Apostoli, pe la 338, unde li s-a pierdut urma. Apoi apar la Padova, în 1177. Peste două sute de ani, Împăratul Carol al IV-lea duce capul Sfîntului la Praga, depunîndu-l cu fast în Catedrala Sf. Vitus. De atunci, italienii par a fi uitat de restul osemintelor. Abia în 1992, mitropolitul grec de Teba trimite o scrisoare episcopului de Padova, cu rugămintea de a i se dona o parte din moaște. Sarcofagul este deschis și – uimire! În el a fost găsit un schelet fără cap. Comparînd scheletul cu craniul de la Praga, a rezultat o potrivire perfectă. Iar analiza ADN a relevat că osemintele au aparținut unui bărbat, din populația orientală specifică Antiohiei. Ne închinăm ortodox și ne mirăm de ce mormîntul Sf. Apostol e prezentat cu atîta discreție. Oricum, dacă treceți prin Padova, nu îl ratați!

Prato della Valle

De la Basilica Sf. Iustina mergem în Prato della Valle, un parc rotund, cu jocuri de apă și statui ale padovanilor celebri, prezentat în toate ghidurile turistice drept o oază de liniște și răcoare, construită pe locul fostului teatru roman. Ei, aș! Acum găzduiește un festival de street food, cu participare internațională! Brînză franțuzească, pîrjoale mexicane, chipsuri americane, pînă și papricaș unguresc... Vînzătorii își strigă marfa în gura mare, lumea se îmbulzește, tiribombele mai lipsesc și te-ai crede la Moși! Așa că o luăm binișor la picior și ne ducem glonț la Grădina Botanică. Aici e liniște, picături strălucitoare atîrnă pe frunze. Aflăm că este cel mai vechi stabiliment de acest fel din Europa, fondat în 1545 printr-un decret al Serenissimei Republici Venețiene, pe terenul călugărilor benedictini. Scopul? Cultivarea plantelor de leac și, implicit, descurajarea șarlatanilor care vindeau “remedii” din plante. Déjà am devenit curios.

Orto Botanico

Pătrundem într-un spațiu circular, înconjurat cu ziduri frumos ornate, în care este înscris un pătrat împărțit în patru de alei care se unesc într-un punct central, marcat de o fîntînă. În fiecare sector se află plante vindecătoare, plante rare, plante otrăvitoare, cu tăblițe de identificare. Nu lipsesc plantele acvatice, în bazine speciale, nici arboretul, nici “vedetele” – aici, cea mai bătrînă Magnolie Grandiflora din Europa, dincolo, un Ginko Biloba de 18 m înălțime! Ce mai, am ajuns într-o mandală vegetală, o planșă dintr-un ierbar gigantic! Mă uită Dumnezeu citind nume, specii și familii. La otrăvitoare, distracția e completată cu semne grafice – o cruce pentru o plantă care te năucește, trei cruci pentru una care te omoară și dacă ai mîncat carnea unei vaci care a rumegat-o! De jur împrejur, aleile duc la patru statui, reprezentări alegorice ale anotimpurilor. Flori, lăstari, frunze. O pace vegetală mă învăluie – parcă n-aș mai pleca de aici. Dar, dintr-un colț al grădinii, “Palmierul lui Goethe” mă cheamă. Este o plantă uluitoare, cu frunze deosebite, funcție de înălțimea la care se găsesc. Văzînd-o în timpul călătoriei sale în Italia, gînditorul de la Weimar a crezut că a găsit planta originară, din care s-au diferențiat toate celelalte, precum rasele omenești din bătrînul Adam. Desigur, o eroare. Dar cît de fecundă! Lîngă renascentista “Orto Botanico”, dăm peste o modernă structură de sticlă și oțel, o seră imensă, adăpostind specii tropicale. Apa curge în cascade, într-un circuit complicat, iar clase de puștani desenează, se joacă și învață, sub ochii atenți ai învățătoarelor.

Ceasul astrologic 

După amiază, din nou în centru, marcat de clădirea imensă numită “Palazzo della Ragione”, structură medievală multietajată, cu porticuri și logii. Din păcate, nu este deschisă publicului, așa că ne mulțumim cu cele două piețe care o înconjoară – piața de fructe și piața de verdețuri. Tarabe cu legume, flori, măcelării, băcănii, alături de reprezentări zodiacale și fresce renascentiste. Domul este în renovare, intrăm doar în Baptisteriu. Stil romano-lombard, de secol XII, un aer primitiv și o frescă impresionantă – în jurul lui Iisus Pantocrator roiesc, ca albinele în jurul mătcii, sute de figuri de sfinți. Seara mă prinde învîrtind un pahar cu Aperol Spritz, la o masă în Piazza dei Seniori, cu ochii la marele orologiu astrologic de pe Palazzo del Capitaniato. Pe cadran, Soarele se mișcă pe cercul zodiacal, fiind marcate aspectele cu Luna fixă – conjuncții, trigoane, cuadraturi, sextile. În jur, Padova – un univers în care constelații umane se formează și se despart, cu îmbrățișări și salutări sonore.

(din Cartea Calfei călătoare, volumul doi)