duminică, octombrie 02, 2011

Despre fantasmele consolatoare

#  În anii ’80 ai secolului trecut, japonezii cumpărau masiv tehnologie, proprietăţi şi afaceri în Statele Unite, fenomenul îngrijorîndu-i nu numai pe economişti ci şi pe scriitori. Îmi amintesc şi acum de romanul „Rising Sun” al lui Michael Crichton, un veritabil manual al supravieţuirii pe linia frontului dintre două culturi. La treizeci de ani după asta, locul japonezilor este luat de alţi orientali – chinezii. Astăzi, Imperiul de Mijloc s-a transformat în furnizorul de marfă ieftină al Americii, un furnizor care te şi creditează, fapt care duce iar la îngrijorări şi revolte. Dar cu „invazia” japoneză ce naiba s-a întîmplat? Păi s-a întîmplat că, după generaţiile de samurai, alea care fotografiau orice prin Occident, ca să copieze mai bine în ţara lor, s-au ridicat noi generaţii, mult mai hedoniste şi cheltuitoare. Astfel, ritmul de creştere al Japoniei a scăzut, zaibatsurile s-au văzut lipsite de forţă de muncă disciplinată, inovaţia a stagnat, băncile n-au mai încurajat economisirea. Impulsul imperial s-a înecat, he,he, în alcool şi tutun. Viaţa bună moleşeşte – pare a fi regula istorică. Regulă pe care o va învăţa şi China, odată cu ridicarea noilor generaţii educate şi potente financiar. Dar pînă atunci mai e. Ţăranii din regiunea Ningxia Hui şlefuiesc ani în şir o scrumieră din jad, pe care o vînd cu 15 dolari.

# Mă gîndesc că romanul modern, ca gen literar determinat de o amplă arhitectură narativă, cu autor omniştient, avînd acces la fluxul conştiinţei personajelor, a fost şi un instrument de inginerie socială. Specific Occidentului, el a luat locul marilor Cărţi revelate, influenţînd conştiinţe, modelînd comportamente şi promovînd valori, în societăţi din ce în ce mai desacralizate. Misiunea i-a reuşit, Dumnezeu retrăgîndu-se ruşinat din competiţia cu mult mai productivii scriitori. Chestia e că, după mijlocul vieţii, nimeni nu se mai poate închina la o bibliotecă...

#  Răsfoiesc „Cartea Roşie” a lui Carl Gustav Jung, rezultatul maniacal al celor 17 ani de înfruntare a psihologului cu inconştientul. Paginile sînt pline de imagini simbolice – arbori, şerpi, bătrîni cu aripi, oraşe în formă de inimă. Mandale, obeliscuri egiptene, ziggurate. Pe vremuri, astfel de lucruri mă emoţionau şi mă speriau. Astăzi, sufletul meu şi-a trăit propriile extazuri şi coşmaruri, şi-a găsit lumina şi umbra, în forme specifice. Mulţumesc pentru însoţire, Carl Gustav Jung!

# În faţa absurdului existenţei, înconjurat de un univers ostil sau, în cel mai bun caz, indiferent, omul îşi dezvoltă o carcasă identitară, o armură psihică, un exoschelet de gînduri. Fantasme consolatoare îl susţin, îl motivează, îl mîngîie. Cele mai comune sînt de natură morală şi religioasă – am făcut ceea ce trebuie, am trăit corect, mi-am îndeplinit datoria, sînt demn de recompensă. Altele, de natură psihotică, justifică eşecurile, redirecţionînd sentimentele de vinovăţie către exterior – m-am născut într-o familie nepotrivită, n-am avut bani, m-au lovit duşmanii. În fine, există halucinaţiile legate de status şi mit personal. Acestea par cele mai complexe, încurajate de aderarea la anumite grupuri profesionale sau ezoterice. Pare exagerat, dar ridicaţi un pic măştile celor din jur – veţi descoperi că sînteţi înconjuraţi de eroi, martiri şi maeştri.

# Avusesem vise erotice, coşmaruri şi premoniţii – visele ridicole îmi mai lipseau! Azi noapte, se făcea că vizitez Coreea de Nord, într-un fel de excursie cu iz de lagăr. Gazdele mă duseseră la cinematograf, unde trebuia să stau drepţi, în faţa activului de partid. Erau prezente delegaţii din statele frăţeşti (?) şi ne aplaudam reciproc. Apoi urmau nişte recepţii, unde eram serviţi cu mîncăruri din lăcuste şi viermi (cîh!), şi ne retrăgeam la odihnă, pe pămîntul gol, în colibe. În fine, dimineaţa se executa gimnastică de înviorare, cu genuflexiuni şi „mersul piticului”. Toată lumea se plîngea, numai eu mă descurcam onorabil. Iar cînd gardienii mă dădeau exemplu, în limba lor bolborosită, eu plecam ochii, modest, murmurînd: „Artrostopul, e rezultatul artrostopului!”. În acest punct, m-am trezit rîzînd...

Niciun comentariu: